Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2009 (V)
Multă muzică bună în zona death metal în 2009, deși o bună parte a aparițiilor discografice ale anului sunt de o calitate medie. Trupele tinere salvează impresia generală (Obscura, Fleshgod Apocalypse, As You Drown), dar câțiva dintre „bătrânii” mei și-au găsit loc în top (Obituary și Seance - aceștia din urmă reveniți după mulți, mulți ani). La vârf s-a adunat ceva mai multă melancolie: Be'lakor, Eternal Tears of Sorrow și Insomnium, dintr-un peisaj melodic destul de sărăcuț în acest an.
Suedezii Arch Enemy aleg să vină în 2009 cu un album de reînregistrări ale unor piese de pe primele lor apariții discografice (The Root of All Evil), din vremea în care partea vocală era făcută de Johan Liiva. Acum fanii au avut ocazia să le audă (nu doar live) și cu Angela Gossow. Pun aici piesa mea preferată, The Immortal, în ambele variante:
Arch Enemy - The Immortal (1999)
Arch Enemy - The Immortal (2009)
miercuri, 20 aprilie 2016
marți, 19 aprilie 2016
My metal years: 2009 (Partea a V-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2009 - Partea a V-a: Death Transmutation
Se conturează o nouă generație de trupe în aria death metal: cele care amestecă sonoritățile „clasice” cu cele „moderne” (deathcore-ul care face furori mai ales în America). Cu un sound mai proaspăt, dar fără să arunce la gunoi tot ce se făcuse până atunci, trupe precum Job for a Cowboy, Woe of Tyrants sau mai noii veniți As You Drown țin capul de afiș în acești ani.
Lăsând această tendință la o parte, anul 2009 este un an plin de apariții discografice de calitate maximă în zonele technical și progressive, mai ales cele venite din partea unor trupe care nu au foarte mulți ani în spate: Fleshgod Apocalypse (debutanți), Gory Blister, Man Must Die, Be'lakor, Obscura, Nahemah, Persefone.
Australienii Be'lakor - una dintre cele mai apreciate titulaturi din ultimii ani - revin în 2009 cu un al doilea album, mult mai reușit decât primul și care a adunat multe critici pozitive, Stone's Reach. Să-l ascultăm.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2009 - Partea a V-a: Death Transmutation
Se conturează o nouă generație de trupe în aria death metal: cele care amestecă sonoritățile „clasice” cu cele „moderne” (deathcore-ul care face furori mai ales în America). Cu un sound mai proaspăt, dar fără să arunce la gunoi tot ce se făcuse până atunci, trupe precum Job for a Cowboy, Woe of Tyrants sau mai noii veniți As You Drown țin capul de afiș în acești ani.
Lăsând această tendință la o parte, anul 2009 este un an plin de apariții discografice de calitate maximă în zonele technical și progressive, mai ales cele venite din partea unor trupe care nu au foarte mulți ani în spate: Fleshgod Apocalypse (debutanți), Gory Blister, Man Must Die, Be'lakor, Obscura, Nahemah, Persefone.
Australienii Be'lakor - una dintre cele mai apreciate titulaturi din ultimii ani - revin în 2009 cu un al doilea album, mult mai reușit decât primul și care a adunat multe critici pozitive, Stone's Reach. Să-l ascultăm.
luni, 18 aprilie 2016
Top 10 - 2009 (IV)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2009 (IV)
Aparițiile destul de interesante din aria black metal ale acestui an mi-au făcut foarte ușoară sarcina alcătuirii unui clasament. Sonoritățile „clasice” se află mai pe la coada topului (Aosoth, Immortal), dând mai mult credit unor trupe mai deosebite (Secrets of the Moon, Arthemesia), pe lângă reprezentantele zonei de hotar între black metal și thrash/death metal, care sunt cele mai numeroase (Necrodeath, Absu, Goatwhore). Primul loc era rezervat, deja, uneia din piesele mele favorite all-time, Hold the Heathen Hammer High al faeroezilor Tyr. Înainte de a trece la top, încă o piesă de pe albumul By the Light of the Northern Star:
Tyr - Into the Storm
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2009 (IV)
Aparițiile destul de interesante din aria black metal ale acestui an mi-au făcut foarte ușoară sarcina alcătuirii unui clasament. Sonoritățile „clasice” se află mai pe la coada topului (Aosoth, Immortal), dând mai mult credit unor trupe mai deosebite (Secrets of the Moon, Arthemesia), pe lângă reprezentantele zonei de hotar între black metal și thrash/death metal, care sunt cele mai numeroase (Necrodeath, Absu, Goatwhore). Primul loc era rezervat, deja, uneia din piesele mele favorite all-time, Hold the Heathen Hammer High al faeroezilor Tyr. Înainte de a trece la top, încă o piesă de pe albumul By the Light of the Northern Star:
Tyr - Into the Storm
duminică, 17 aprilie 2016
My metal years: 2009 (Partea a IV-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2009 - Partea a IV-a: Influențe
Black metal-ul se transformă, din ce în ce mai mult, într-o influență, mai degrabă decât un gen aparte. Cei care au decretat moartea genului chiar în urmă cu un deceniu regretă dispariția miezului norvegian, singurul care în opinia lor merită denumirea de black metal. Eu, nefiind un fan al genului, mă bucur însă de noua stare de lucruri și, mai ales în acest an, mi se pare că „altoirea” black metal-ului pe diferite alte genuri metalice (death, thrash, gothic, progressive metal) a dus la unele din cele mai interesante apariții din istoria „lărgită” a acestui gen (Arthemesia, Secrets of the Moon, Goatwhore și multe altele). Bineînțeles, aceasta nu a împiedicat mersul înainte al trupelor mai vechi, mai puțin dispuse la experimente (Marduk, Immortal sau Dark Funeral), care au scos materiale chiar foarte apreciate de fani.
Finlandezii Arthemesia scot în 2009 al doilea și ultimul lor album de până acum, a.O.a., un cosmopolit amestec de black metal melodic cu sonorități progresive, gotice sau simfonice, care arată destul de limpede cam pe unde se afla întreaga scenă black la momentul respectiv.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2009 - Partea a IV-a: Influențe
Black metal-ul se transformă, din ce în ce mai mult, într-o influență, mai degrabă decât un gen aparte. Cei care au decretat moartea genului chiar în urmă cu un deceniu regretă dispariția miezului norvegian, singurul care în opinia lor merită denumirea de black metal. Eu, nefiind un fan al genului, mă bucur însă de noua stare de lucruri și, mai ales în acest an, mi se pare că „altoirea” black metal-ului pe diferite alte genuri metalice (death, thrash, gothic, progressive metal) a dus la unele din cele mai interesante apariții din istoria „lărgită” a acestui gen (Arthemesia, Secrets of the Moon, Goatwhore și multe altele). Bineînțeles, aceasta nu a împiedicat mersul înainte al trupelor mai vechi, mai puțin dispuse la experimente (Marduk, Immortal sau Dark Funeral), care au scos materiale chiar foarte apreciate de fani.
Finlandezii Arthemesia scot în 2009 al doilea și ultimul lor album de până acum, a.O.a., un cosmopolit amestec de black metal melodic cu sonorități progresive, gotice sau simfonice, care arată destul de limpede cam pe unde se afla întreaga scenă black la momentul respectiv.
joi, 14 aprilie 2016
Top 10 - 2009 (III)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2009 (III)
„Recoltă” destul de slabă în aria power metal în acest an, dar tot am ceva piese bune pentru top 10 (cel puțin primele trei sunt de „clasă”). Încă o dată, închistarea în tipare a dus la apariția pe piață a unor albume „corecte” muzical, dar fără prea multă imaginație și nicio posibilitate de a provoca entuziasm chiar și celor mai înrăiți fani ai genului.
Cu două excepții notabile (finlandezii Amoral - veniți din zona death metal! și canadienii Unleash the Archers - trupă tânără deloc insensibilă la scena metalcore americană) care au încercat și altceva, toate trupele au prezentat în 2009 ceea ce se aștepta de la ele și nimic în plus.
Înainte de a trece la clasamentul părții a treia, un nou cover al suedezilor Hammerfall (după un întreg album de cover-uri apărut abia anul anterior...): My Sharona.
Hammerfall - My Sharona (The Knack cover)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2009 (III)
„Recoltă” destul de slabă în aria power metal în acest an, dar tot am ceva piese bune pentru top 10 (cel puțin primele trei sunt de „clasă”). Încă o dată, închistarea în tipare a dus la apariția pe piață a unor albume „corecte” muzical, dar fără prea multă imaginație și nicio posibilitate de a provoca entuziasm chiar și celor mai înrăiți fani ai genului.
Cu două excepții notabile (finlandezii Amoral - veniți din zona death metal! și canadienii Unleash the Archers - trupă tânără deloc insensibilă la scena metalcore americană) care au încercat și altceva, toate trupele au prezentat în 2009 ceea ce se aștepta de la ele și nimic în plus.
Înainte de a trece la clasamentul părții a treia, un nou cover al suedezilor Hammerfall (după un întreg album de cover-uri apărut abia anul anterior...): My Sharona.
Hammerfall - My Sharona (The Knack cover)
miercuri, 13 aprilie 2016
My metal years: 2009 (Partea a III-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2009 - Partea a III-a: Recoltă slabă
Noile „condiții” de lucru în industria muzicală își pun amprenta și pe scena power metal: 2009 este unul dintre cei mai slabi în materie de noi apariții discografice (atât numeric, cât și calitativ pe alocuri). Nume noi? Aproape niciunul. Canadienii Unleash the Archers debutează în acest an cu un power metal impregnat de influențe death și metalcore, asemănător celui practicat de conaționalii lor 3 Inches of Blood în urmă cu ceva ani, dar cu o tentă mai modernă. Finlandezii Amoral, după o activitate de câțiva ani și 3 LP-uri în zona thrash/death metal, schimbă macazul și trec la un power metal tot cu influențe moderne (melodic thrash/metalcore). Altfel, mai nimic de spus despre un peisaj power metal destul de sărac.
Stratovarius scot primul album de la plecarea chitaristului și principalului compozitor, Timo Tolkki, înlocuit cu mult mai tânărul Matias Kupiainen: Polaris. Deocamdată, stilul și calitatea muzicii finlandezilor nu par a avea de suferit substanțial.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2009 - Partea a III-a: Recoltă slabă
Noile „condiții” de lucru în industria muzicală își pun amprenta și pe scena power metal: 2009 este unul dintre cei mai slabi în materie de noi apariții discografice (atât numeric, cât și calitativ pe alocuri). Nume noi? Aproape niciunul. Canadienii Unleash the Archers debutează în acest an cu un power metal impregnat de influențe death și metalcore, asemănător celui practicat de conaționalii lor 3 Inches of Blood în urmă cu ceva ani, dar cu o tentă mai modernă. Finlandezii Amoral, după o activitate de câțiva ani și 3 LP-uri în zona thrash/death metal, schimbă macazul și trec la un power metal tot cu influențe moderne (melodic thrash/metalcore). Altfel, mai nimic de spus despre un peisaj power metal destul de sărac.
Stratovarius scot primul album de la plecarea chitaristului și principalului compozitor, Timo Tolkki, înlocuit cu mult mai tânărul Matias Kupiainen: Polaris. Deocamdată, stilul și calitatea muzicii finlandezilor nu par a avea de suferit substanțial.
marți, 12 aprilie 2016
Top 10 - 2009 (II)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2009 (II)
Clasamentul părții a doua a cronologiei este dominat categoric de trupe din ultima generație (sună puțin forțat, dar Killswitch Engage sau Shadows Fall se apropiau de zece ani de carieră, pe când Architects, We Came as Romans, Sleeping Giant sau August Burns Red aveau doar câțiva ani în spate).
Experimentele nu m-au prea atras nici în acest an (cu excepția unor Architects), deși amestecurile stilistice și de gen merg destul de departe. Spre exemplu, symphonic melodic deathcore-ul americanilor Winds of Plague....
Winds of Plague - Soldiers of Doomsday
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2009 (II)
Clasamentul părții a doua a cronologiei este dominat categoric de trupe din ultima generație (sună puțin forțat, dar Killswitch Engage sau Shadows Fall se apropiau de zece ani de carieră, pe când Architects, We Came as Romans, Sleeping Giant sau August Burns Red aveau doar câțiva ani în spate).
Experimentele nu m-au prea atras nici în acest an (cu excepția unor Architects), deși amestecurile stilistice și de gen merg destul de departe. Spre exemplu, symphonic melodic deathcore-ul americanilor Winds of Plague....
Winds of Plague - Soldiers of Doomsday
luni, 11 aprilie 2016
My metal years: 2009 (Partea a II-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2009 - Partea a II-a: We came as... metalcore
Treburile merg bine în aria metalcore, așa cum ne-am obișnuit în acești ultimi ani. Schimbul de generații început în urmă cu doi, trei ani continuă și mai vechile nume de referință ale genului (Lamb of God, Killswitch Engage, Shadows Fall) par a pierde prim-planul în fața nou veniților (Emmure, Architects, August Burns Red). Debutanții - dintre care amintesc We Came as Romans, Miss Mai I, Dead by April, Asking Alexandria sau Bury Tomorrow - par a avea o înclinație sporită către melodicitate (și pragmatism) și mai puțin către experiment.
August Burns Red se detașează ușor, ușor în adevărați lideri ai noii generații (și, alături de Killswitch Engage, ca una din trupele mele preferate din această zonă metalică). Ajunși la al treilea album, Constellations, americanii dau dovadă de maturitate muzicală deplină, lucru ce va fi tot mai evident și pe următoarele apariții discografice.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2009 - Partea a II-a: We came as... metalcore
Treburile merg bine în aria metalcore, așa cum ne-am obișnuit în acești ultimi ani. Schimbul de generații început în urmă cu doi, trei ani continuă și mai vechile nume de referință ale genului (Lamb of God, Killswitch Engage, Shadows Fall) par a pierde prim-planul în fața nou veniților (Emmure, Architects, August Burns Red). Debutanții - dintre care amintesc We Came as Romans, Miss Mai I, Dead by April, Asking Alexandria sau Bury Tomorrow - par a avea o înclinație sporită către melodicitate (și pragmatism) și mai puțin către experiment.
August Burns Red se detașează ușor, ușor în adevărați lideri ai noii generații (și, alături de Killswitch Engage, ca una din trupele mele preferate din această zonă metalică). Ajunși la al treilea album, Constellations, americanii dau dovadă de maturitate muzicală deplină, lucru ce va fi tot mai evident și pe următoarele apariții discografice.
joi, 7 aprilie 2016
Top 10 - 2009 (I)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2009 (I)
Multe lucruri interesante s-au întâmplat pe scena metalică în 2009 și asta se reflectă și în topul meu. Thrash metal-ul își trăiește o nouă tinerețe: Megadeth scot un album ca în vremurile bune, iar mult mai tinerii Vektor promit mult încă de la debut. DevilDriver, Five Finger Death Punch sau Hatebreed (ce tinde să devină una din trupele mele preferate) continuă să țină capul de afiș, dar trebuie să lase loc și supergrupului Heaven & Hell (în fapt, o nouă reîncarnare a Black Sabbath-ului începutului anilor '80) sau unor comedianți precum Steel Panther (glam metal - „iubește-l sau râde de el, e alegerea ta”).
Americanii Hatebreed includ pe albumul self-titled lansat în acest an și un cover Metallica, deosebit mai ales prin alegerea făcută: Escape, o piesă pe care până și cei de la Metallica au uitat-o, nefiind una din preferatele lor nici măcar cu mulți ani în urmă. Să ascultăm...
Hatebreed - Escape (Metallica cover)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2009 (I)
Multe lucruri interesante s-au întâmplat pe scena metalică în 2009 și asta se reflectă și în topul meu. Thrash metal-ul își trăiește o nouă tinerețe: Megadeth scot un album ca în vremurile bune, iar mult mai tinerii Vektor promit mult încă de la debut. DevilDriver, Five Finger Death Punch sau Hatebreed (ce tinde să devină una din trupele mele preferate) continuă să țină capul de afiș, dar trebuie să lase loc și supergrupului Heaven & Hell (în fapt, o nouă reîncarnare a Black Sabbath-ului începutului anilor '80) sau unor comedianți precum Steel Panther (glam metal - „iubește-l sau râde de el, e alegerea ta”).
Americanii Hatebreed includ pe albumul self-titled lansat în acest an și un cover Metallica, deosebit mai ales prin alegerea făcută: Escape, o piesă pe care până și cei de la Metallica au uitat-o, nefiind una din preferatele lor nici măcar cu mulți ani în urmă. Să ascultăm...
Hatebreed - Escape (Metallica cover)
miercuri, 6 aprilie 2016
My metal years: 2009 (Partea I)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2009 - Partea I: Reveniri și regrupări
2009 a fost un an în general bun pentru scena metalică, dar o mare parte a atenției publicului a fost captată de revenirea în activitate a numeroase formații populare în urmă cu un deceniu sau chiar două. Cele mai multe s-au petrecut în aria thrash metal, acolo unde americanii Whiplash și danezii Artillery se aflau chiar la a doua încercare de recâștigare a inimilor fanilor mai vechi sau mai noi, iar trupe precum Believer sau Sacrifice nu mai dăduseră semne de viață de mai bine de un deceniu. Grooverii Skinlab revin și ei după un hiatus de vreo patru ani, iar Alice in Chains se reunesc în formula inițială, cu excepția vocalistului Layne Staley, decedat în 2002.
Dar de departe, senzația anului a reprezentat-o apariția, sub titulatura Heaven & Hell (după numele albumului din 1980 al trupei Black Sabbath și pentru evitarea oricăror „confuzii” legale) a albumului The Devil You Know, care reunea formula din 1981 cu care s-a scos un alt album Black Sabbath, Mob Rules: Tommy Iommi, Geezer Butler, Ronnie James Dio și Vinnie Appice. Început în urmă cu vreo doi ani, cu ocazia lansării unei compilații (Black Sabbath: The Dio Years), pentru care s-au înregistrat și trei piese noi, proiectul a continuat cu un turneu în 2007 și, în cele din urmă, cu acest album, ce va fi și ultimul, din păcate, din cauza morții lui Dio, survenită în 2010.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2009 - Partea I: Reveniri și regrupări
2009 a fost un an în general bun pentru scena metalică, dar o mare parte a atenției publicului a fost captată de revenirea în activitate a numeroase formații populare în urmă cu un deceniu sau chiar două. Cele mai multe s-au petrecut în aria thrash metal, acolo unde americanii Whiplash și danezii Artillery se aflau chiar la a doua încercare de recâștigare a inimilor fanilor mai vechi sau mai noi, iar trupe precum Believer sau Sacrifice nu mai dăduseră semne de viață de mai bine de un deceniu. Grooverii Skinlab revin și ei după un hiatus de vreo patru ani, iar Alice in Chains se reunesc în formula inițială, cu excepția vocalistului Layne Staley, decedat în 2002.
Dar de departe, senzația anului a reprezentat-o apariția, sub titulatura Heaven & Hell (după numele albumului din 1980 al trupei Black Sabbath și pentru evitarea oricăror „confuzii” legale) a albumului The Devil You Know, care reunea formula din 1981 cu care s-a scos un alt album Black Sabbath, Mob Rules: Tommy Iommi, Geezer Butler, Ronnie James Dio și Vinnie Appice. Început în urmă cu vreo doi ani, cu ocazia lansării unei compilații (Black Sabbath: The Dio Years), pentru care s-au înregistrat și trei piese noi, proiectul a continuat cu un turneu în 2007 și, în cele din urmă, cu acest album, ce va fi și ultimul, din păcate, din cauza morții lui Dio, survenită în 2010.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)