My metal years: 2007 (Partea a IV-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2007 - Partea a IV-a: Cine spunea că nu se mai poate?

Scena black metal nu propune nici în 2007 prea multe albume, dar, cu siguranță, arată că încă se mai poate face muzică de calitate. Atât trupe din vechea generație (Marduk, Enthroned, Mayhem), cât mai ales noii purtători ai steagului negru (Watain, Wolves in the Throne Room) demonstrează destul de limpede că mult trâmbițatul sfărșit al black metal-ului a fost doar un ifos al unor snobi.

Zona folk (sau prin extindere, pagan) metal continuă să livreze materiale de calitate, trupele din această arie având fani devotați și ceva mai puțin cârtitori. Finlanda este, ca de obicei, lider detașat în această arie de „expertiză”, iar Turisas ne dăruiește un nou album epic/symphonic impresionant, The Varangian Way.

Top 10 - 2007 (III)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2007 (III)

În ciuda monotoniei ce caracterizează scena power metal din 2007, am avut, totuși parte, pentru acest top, de piese bune și foarte bune, de la ultimul până la primul loc. Cele mai multe piese aparțin unor trupe germane (Rebellion, Silent Force, Avantasia și Helloween), plus o piesă a proiectului suedezo-german Ride the Sky. Manowar nu puteau lipsi, iar restul topului este completat de piese ale canadienilor Anvil și 3 Inches of Blood, la care se adaugă un Dark Moor și un Andre Matos.

Avantasia lui Tobias Sammet nu mai scosese niciun album de prin 2002, așa că în 2007 apar două EP-uri, ambele intitulate la fel, Lost in Space, și ambele fiind formate atât din piese proprii, cât și din cover-uri, ce vor prefigura albumul din anul următor, The Scarecrow. Pun aici câte un cover de pe fiecare din EP-uri, ambele realizate după trupe din muzica pop a anilor '80.

Avantasia - Lay All Your Love on Me (ABBA cover)


Avantasia - Dancing with Tears in My Eyes (Ultravox cover)

My metal years: 2007 (Partea a III-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2007 - Partea a III-a: Zeii morți ai războiului

Aria power metal pare mai monotonă decât oricând. În condițiile în care apariția unui nou album Manowar, trupă ce nu mai este decât o umbră a ceea ce a fost, pare a fi evenimentul anului în materie de heavy și power metal, nici nu mai e nevoie de alte comentarii. Destul de puține nume noi și, în tot cazul, niciunul remarcabil; canadienii Anvil într-o nouă încercare (și aceasta destul de patetică) de revenire; inundația de pe scena germană, venită după un an de secetă; tentativa (eșuată, în final) de a aduce ceva nou a unor Ride the Sky (proiect Björn Jansson - Uli Kusch) - cam acestea sunt highlight-urile scenei heavy/power.

După Angra, în 2001, brazilianul Andre Matos rupe în două și trupa Shaman în 2006: îi ia cu el pe frații Mariutti și, în 2007, scoate un prim album sub titulatură proprie, Andre Matos - Time to be Free.

Top 10 - 2007 (II)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2007 (II)

Mai mult decât oricare altă scenă metalică, scena metalcore (împreună cu „subsidiara” ei, scena deathcore) aduce cele mai multe nume noi (și „valabile)”, astfel că topul părții a doua a cronologiei anului 2007 este dominat de trupe aflate la primul sau, cel mult, la al doilea LP din carieră: Emmure, The Sorrow, Divine Heresy,  respectiv, Architects, Parkway Drive, The Devil Wears Prada, printre care s-au strecurat și câțiva „veterani” de acum, As I Lay Dying sau Shadows Fall.

Atreyu se îndepărtează puțin câte puțin de genul care i-a consacrat, dar continuă să ne arate că rock-ul și metal-ul sunt în continuare vii și că spiritul lor este departe de a fi murit, douăzeci de ani după niște Motley Crue sau Metallica.

Atreyu - Blow

My metal years: 2007 (Partea a II-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2007 - Partea a II-a: Deathcore

Scena metalcore își continuă ascensiunea (într-un ritm mai scăzut, ce-i drept) și în 2007 și apar câteva nume de referință pentru anii ce vor urma: Oh, Sleeper, The Agonist sau The Sorrow, în timp ce trupe precum August Burns Red, The Devil Wears Prada sau Parkway Drive confirmă că nu au fost un simplu foc de paie.

Dar zona cea mai „căutată” de noile trupe este deathcore-ul. În anii trecuți, o simplă „dependință” a scenei metalcore, genul deathcore devine noul refugiu pentru brutalitatea unei alte generații de formații precum Whitechapel, Emmure, Carnifex, Impending Doom sau Suicide Silence. Pun aici un destul de scurt album (sub o jumătate de oră), dar plin de „substanță”, debutul Emmure - Goodybye to the Gallows.

Top 10 - 2007 (I)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2007 (I)

Departe de stagnarea din era nu metal-ului, scena metalică a anului 2007 este cât se poate de diversă și acest lucru este ilustrat destul de bine și de piesele alese pentru topul primei părți. „Partea leului” e luată de thrash metal, nicio surpriză (Megadeth, Annihilator, Havok, Municipal Waste), dar și alte curente sunt reprezentate (Drowning Pool, Hellyeah, Throwdown).

O mențiune specială o am pentru două trupe: Five Finger Death Punch, care își lansează albumul de debut în acest an și, ceea ce cred eu a fi revelația acestor ani, danezii Volbeat, cu una din cele mai originale și neobișnuite concepții muzicale, în care se amestecă rock-ul anilor '50-'60 (Elvis Presley, rockabilly, country chiar) cu punk-ul anilor '70-'80 și heavy metal-ul modern al anilor '90-2000. Mai pun aici o piesă a danezilor, de pe același excelent album, Rock the Rebel/Metal the Devil.

Volbeat - Sad Man's Tongue

My metal years: 2007 (Partea I)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2007 - Partea I: Invazie thrash

Adevărată competiție între trupele noului val retro-thrash (la care se adaugă și adeptele unor sonorități mai moderne, așa numitul melodic thrash) și veteranii scenei thrash metal a anilor '80-'90. Rezultat: o adevărată invazie de albume (și mai bune, și mai rele, dar, oricum, departe de apatia ce caracteriza creațiile din anii de hotar dintre milenii). Își fac intrarea în scenă noi trupe: Havok, Evile sau Lazarus A.D. și revin trupe aproape uitate, precum Mekong Delta (în mare formă!) sau Vendetta.

Altfel, se petrec multe lucruri interesante și în ariile alternative (un nou album excelent al danezilor Volbeat), doom (revenirea pionierilor Trouble) sau heavy tradițional (noi albume Saxon, Ozzy Osbourne, W.A.S.P. și King Diamond), ca și în zona groove, ce pare să revină în prim-plan (debutul supergrupului Hellyeah). Totuși, anul aparține, din punctul meu de vedere, thrash metal-ului, așa că pun aici albumul de debut al englezilor Evile - Enter the Grave:

Top 10 - 2006 (VI)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2006 (VI)

Topul ultimei părți a cronologiei anului 2006 este dominat de trupele noi, provenite mai ales din zona progressive (To-Mera, The Human Abstract, Canvas Solaris), dar și din ariile doom (Dawn of Solace) sau symphonic (Delain). Apetența pentru metal-ul progresiv în dauna death/doom-ului sau gothic-ului se face simțită și în acest an: pe lângă trupele mai sus-amintite, i-am mai adăugat pe Andromeda și pe Hammers of Misfortune.

Norvegienii Green Carnation, trupă ce, de mai bine de zece ani, amesteca sonoritățile progressive, doom și gothic într-un produs cu totul unic, scot în 2006 un album... acustic. Deși, în general, nu sunt un fan al acestui gen de producție muzicală, la fel ca și în cazul britanicilor Threshold cu al lor Wireless, am fost plăcut impresionat. Pun aici o piesă de pe The Acoustic Verses.

Green Carnation - Sweet Leaf (Live)

My metal years: 2006 (Partea a VI-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2006 - Partea a VI-a: For the Love of Art...

Multă muzică bună și extrem de variată propun zonele progressive, doom/death și gothic în 2006. Scena death/doom, în principal, destul de rarefiată în ultimii ani, trăiește o adevărată renaștere (atât calitativă, cât și numerică), mai ales în aria funeral doom, unde multe nume noi (Ahab, Doom:VS, Catacombs, Wormphlegm) vin să întărească un gen destul de firav, cu un public foarte restrâns. Anul 2006 este al trupelor tinere și în metalul progresiv: To-Mera, Intronaut, The Human Abstract, Mastodon, Communic (ca să numesc doar câteva), în timp ce gothic metal-ul pare mai variat ca niciodată: de la influențele doom (Katatonia, Novembre), la cele extreme (Moonspell, Cradle of Filth), de la gothic-ul metalic (Crematory, Before the Dawn), la cel de factură alternative/pop (Lacuna Coil, Theatre of Tragedy, Entwine).

Mă întorc, totuși, la aria death/doom care, personal, m-a impresionat în acest an. Pun aici unicul album al trupei Dawn of Solace (proiect al lui Tuomas Saukkonen, membru al altor două trupe cu care ne-am mai întâlnit, Before the Dawn și Wolfheart), The Darkness.

Top 10 - 2006 (V)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2006 (V)

Death metal-ul nu a oferit foarte multe în 2006, dar, calitativ, s-a menținut la un nivel decent. Numele noi nu au fost foarte multe, dar trei dintre ele (Lunarsea, Obscura și This Ending) au ajuns și în clasamentul meu. Altfel, cele trei mari categorii ale genului - death metal-ul tradițional, cel tehnic/progresiv și melodic death metal-ul - și-au împărțit în mod echitabil locurile.

Canadienii Martyr lansează în 2006 ceea ce se va dovedi, până la urmă, a fi ultimul lor LP, Feeding the Abscess. Elementul death metal se diminuează considerabil, până la totala dispariție pe ultima piesă a albumului, un cover după o piesă din 1988 a conaționalilor lor, Voivod.

Martyr - Brain Scan (Voivod cover)

My metal years: 2006 (Partea a V-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2006 - Partea a V-a: Careu de ași

Death metal-ul nu oferă foarte multe în 2006. Totuși, în Suedia, patru nume grele (Dismember, Grave, Unleashed și Necrophobic - un adevărat careu de ași) lansează patru albume bine primite de public. Altfel, în afară de revenirea în atenția publicului a celor de la Terrorizer (cult-band pentru mulți fani ai genurilor death și grindcore, care avea la activ doar un singur LP lansat prin 1989) cu un al doilea album, Darker Days Ahead, nu se mai petrece nimic cu adevărat spectaculos.

Dintre puținele nume noi apărute pe scena death metal în 2006 (Abysmal Dawn, Deivos), îi remarc pe germanii Obscura, adepți ai sonorităților tehnice. Albumul Retribution fusese înregistrat în 2004 și lansat pe cont propriu, dar abia în 2006 a ajuns la îndemâna publicului larg.

Top 10 - 2006 (IV)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2006 (IV)

Scena black metal a anului 2006 s-a arătat a fi foarte diversă, așa că am avut de unde alege. Primele locuri sunt ocupate de „vedetele” anului: Agalloch (ce continuă să fie marea „găselniță” a genului), I (un supergrup heavy metal format din muzicieni de la Immortal, Gorgoroth și Enslaved) și Dissection (marea revenire a anului, ce a durat, însă, doar câteva luni după lansarea celui de-al treilea album, liderul trupei sinucigându-se).

Folk metal-ul nu a fost foarte bine reprezentat în acest an (iar în topul meu, absolut deloc), deși au apărut câteva albume bune și în 2006. Finlandezii Ensiferum lansează în 2006 doar un EP, intitulat Dragonheads, pe care se găsește și un cover Amorphis, Into Hiding (de pe celebrul album Tales from the Thousand Lakes, din 1994).

Ensiferum - Into Hiding (Amorphis cover)

My metal years: 2006 (Partea a IV-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2006 - Partea a IV-a: The Cult Is Alive!

Multe evenimente marchează scena black metal din 2006: de la „protestul” norvegienilor Darkthrone de pe albumul The Cult Is Alive - „You call your metal Black? It's just fucking plastic lame and weak!”, la revenirea în activitate a suedezilor Dissection, urmată la nici 4 luni de sinuciderea liderului trupei, Jon Nödtveidt; de la aparițiile unor albume excelente semnate Enslaved, Agalloch sau Tyr, la concretizarea revenirii „monștrilor” Celtic Frost cu noul album Monotheist; și, bineînțeles, numeroasele proiecte reunind muzicieni de la trupe „grele”, precum Cronian, Ihsahn sau I. Toate aceste „zbuciumări” arată, însă, că black metal-ul este, fără îndoială, încă viu.

Elvețienii Celtic Frost, ale căror albume din anii '80 au pus piatra de temelie a genului black metal, reveniseră pe scena muzicală prin 2001. Un nou album al acestora a apărut abia în 2006, dar lunga așteptare a fost răsplătită: Monotheist a întrunit aprecierile generale atât ale fanilor, cât și ale criticii.

Top 10 - 2006 (III)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2006 (III)

Și pentru topul părții a treia am avut de lucru cu selecția, deoarece am avut de unde alege cu „asupra de măsură”. Suedia a primit „partea leului”, un lucru firesc având în vedere volumul mare de apariții discografice de pe scena suedeză (Dragonland, Persuader, Sabaton și Falconer). Revelațiile anului au fost, pentru mine (dar nu numai), grecii Firewind, cu un power metal aproape radio friendly, și debutanții americani Dark Empire, cu un speed/power ca în vremurile bune, ajutați fiind și de vocea suedezului Jens Carlsson (de la mai sus-amintiții Persuader).

Mai pun aici câteva piese care au rămas „pe afară” și care merită, totuși, ascultate:

Kiuas - Reformation (Wrath of the Old Gods)


Steel Attack - Diabolic Symphony


Cellador - Leaving All Behind

My metal years: 2006 (Partea a III-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2006 - Partea a III-a: Proiecte

Multe proiecte interesante pe scena power metal în 2006. Chitaristul Edu Falaschi, în paralel cu munca la realizarea albumului Aurora Consurgens al trupei din care face parte, Angra, pornește și un proiect solo, Almah, cu care scoate un prim album, self-titled. Vocalistul Jens Carlsson al suedezilor Persuader, care lansează în acest an impresionantul When Eden Burns, are timp și pentru o colaborare peste ocean, în Statele Unite, cu o trupă aflată la început de drum, Dark Empire, ce debutează cu convingătorul Distant Tides.

De departe, însă, cel mai ocupat individ din lumea power metal-ului este Luca Turilli: mai întâi apare al treilea și ultimul său album solo, The Infinite Wonder of Creation; apoi unicul album al unui proiect electro-simfonic, Luca Turilli's Dreamquest, intituat Lost Horizons; și, în fine, un nou album al trupei care l-a consacrat, Rhapsody of Fire (noul nume al trupei Rhapsody), Triumph or Agony.

În realizarea albumului solo, The Infinite Wonder of Creation, Luca Turilli a fost ajutat de vocalistul Olaf Hayer (de la Dionysus, cu care, tot în acest an, scoate albumul Fairytales and Reality), basistul german Sacha Paeth și toboșarul Robert Hunecke-Rizzo (ambii de la defuncta Heavens Gate). Bună mostră de metal simfonic, bombastic, dar diferit de ceea ce știam de la Rhapsody.

Top 10 - 2006 (II)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2006 (II)

Pentru prima oară după destul de multă vreme, selecția pieselor pentru top 10 a fost o „selecție” în adevăratul sens al cuvântului, având de ales între multe variante, atât din zona „clasică”, dar și din ariile mai experimentale ale genului. Interesul pentru noile tendințe de pe scena metalcore se oglindește într-o bună parte a topului (The Acacia Strain, Fellsilent, The Devil Wears Prada), dar afinitatea pentru sound-ul „originar” este evidentă, prima parte a topului fiind ocupată de piese semnate Caliban, Killswitch Engage, Heaven Shall Burn, All That Remains și Lamb of God, adică „vechea gardă” (atât de veche cât putea fi în 2006).

Americanii Killswitch Engage includ pe albumul lor din 2006, As Daylight Dies, și un mic tribut marelui Ronnie James Dio, executând un cover după celebra Holy Diver:

Killswitch Engage - Holy Diver (Dio cover)

My metal years: 2006 (Partea a II-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2006 - Partea a II-a: „Miez” metalic

„Copilul teribil” (și bastard...) al rock-ului, metalcore-ul, adulat de unii și urât de alții, crește, se maturizează, se rafinează, se diversifică și se impune definitiv în istoria muzicii. Tiparele clasice ale genului (în care continuă să se încadreze trupe precum Killswitch Engage, Atreyu sau All That Remains) sunt depășite de noile nume apărute pe firmament (The Devil Wears Prada, Textures) sau date cu totul la o parte (de Norma Jean sau de și mai tinerii After the Burial, Architects și Fellsilent).

Tot mai deschis către noile „curente”, continui să prefer sound-ul clasic al genului, ilustrat foarte bine de un album precum The Undying Darkness al nemților Caliban (album ce poate fi acuzat de formalism, în comparație cu precedentele apariții, ceva mai nonconformiste și mai primitive):

Top 10 - 2006 (I)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2006 (I)

Pentru topul primei părți a cronologiei anului 2006, am făcut câteva alegeri atipice. O piesă lungă de vreo 20 de minute, a americanilor The Gates of Slumber; o piesă fără versuri de pe albumul solo al chitaristului Marty Friedman (ex-Cacophony, ex-Megadeth); și, chiar pe primul loc, o piesă românească, Fiecare zi, a celor de la Trooper.

Altfel, una din cele mai interesante apariții ale anului, albumul de debut al americanilor Benedictum, adepți ai unui amestec de sonorități vechi și noi și fani ai heavy metal-ului clasic, conține și două cover-uri după piese ale părinților genului, Black Sabbath. Pun aici unul dintre ele, o interpretare destul de originală a clasicei Heaven and Hell.

Benedictum - Heaven and Hell (Black Sabbath cover)

My metal years: 2006 (Partea I)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2006 - Partea I: A Matter of Life and Death?

Fără îndoială, în aria metalului clasic, evenimentul cel mai de seamă al anului nu putea fi decât apariția unui nou album semnat Iron Maiden. Personal, din 1995, nu prea mai „gust” noile apariții ale britanicilor, dar evenimentul nu poate fi trecut cu vederea de niciun iubitor al heavy metal-ului.

În ce privește „aerul proaspăt”, în 2006 avem câteva trupe ce își fac debutul în „lumea mare”, mai ales pe scena thrash metal, al cărei reviriment se făcuse simțit de ceva vreme. Astfel, pe lângă americanii Benedictum (un interesant amestec de heavy metal vechi și nou), apar nume noi în zona thrash: Warbringer, Violator, Angelus Apatrida, Fueled by Fire sau trupa apărută în urma desființării The Crown, cu un nume... deosebit, One Man Army and the Undead Quartet.

Scena doom metal, o scenă underground prin excelență și, ca atare, ferită de oscilațiile gusturilor și modelor, se diversifică tot mai mult. Apar și aici nume noi, precum The Sword, The River sau Sahg, dar mare parte a atenției fanilor este atrasă de accentele psihedelice din muzica unor trupe mai aparte, precum americanii Om. Albumul Conference of the Birds conține doar două piese cu lungimi de peste un sfert de oră, At Giza și Flight of the Eagle, ieșite, oarecum, din canoanele heavy metal-ului. O experiență deosebită...

Top 10 - 2005 (V)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2005 (V)

Am respectat mai mereu principiul de a nu pune „balade” în topurile My Metal Years, dar de data aceasta nu am mai putut rezista și am așezat una chiar pe primul loc: Mourning Tree a celor de la Leaves' Eyes este una din piesele mele preferate all-time.

Altfel, pentru restul topului se poate spune ce am spus și despre clasamentele celorlalte părți ale cronologiei anului 2005: am preferat numele noi în detrimentul „veteranilor”, pentru suflul proaspăt adus la mijlocul primului deceniu al secolului nostru. Muzica progresivă nu a făcut excepție, aducând în 2005 albume excelente semnate Between the Buried and Me, Protest the Hero, Biomechanical, Extol ș.a. Mai pun aici o piesă a canadienilor Protest the Hero, care au debutat 2005 cu albumul Kezia:

Protest the Hero - Heretics and Killers

My metal years: 2005 (Partea a V-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2005 - Partea a V-a: Progres(s)

Scena progressive metal este, fără îndoială, una din cele mai dinamice, în acești ani. Departe de declinul black metal-ului (care produsese, totuși, un nou vlăstar, post-black metal-ul), de decăderea death metal-ului, de completa neutralizare a gothic metal-ului, aria progresivă este un al treilea pol de dezvoltare a metal-ului modern (alături de scena metalcore și de tendința de tehnicizare a death metal-ului). Interesant este faptul că nici latura „clasică” a genului (reprezentată de Dream Theater și compania) nu stagnează. Totuși, mare parte a atenției se îndreaptă către trupele noului val (Between the Buried and Me, Protest the Hero, The Ocean) sau trupe mai vechi dar care își revizuiesc stilul (Extol, Meshuggah - aceștia din urmă, oricum niște „moderniști” avant la lettre).

Pe mine, această tendință nu m-a „prins” decât foarte târziu, în ultimele luni, când m-am decis să îmi „deschid porțile” și pentru formațiile mai tinere. Lucru pe care nu îl regret, ci, din contră, mă felicit pentru el. Pun aici un album ilustrativ pentru tendințele anului 2005, Between the Buried and Me - Alaska.

Top 10 - 2005 (IV)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2005 (IV)

Transformările prin care trece death metal-ul în acești ani reiese destul de bine și din selecția pe care am făcut-o pentru acest top. Britanicii Bolt Thrower ar fi cam singurii reprezentanți ai vechii generații și ai vechiului stil, deoarece americanii Immolation își schimbă mult stilul pe albumul din 2005, Harnessing Ruin. Restul topului este ocupat de trupe tinere, fie din noul val american (The Black Dahlia Murder, Becoming the Archetype), fie din noua generație a melodic death metal-ului suedezo-finlandez (Scar Symmetry, Noumena, Mors Principium Est).

Noile trupele americane vin cu idei remarcabile, reușind să amestece numeroase influențe, atât din muzica anilor trecuți, cât și din ceea ce se petrece în jurul lor. Spre exemplu, Becoming the Archetype îmbină death metal-ul clasic și melodic cu sonoritățile metalcore/deathcore, totul îmbrăcat într-o „haină” progresivă. Mai pun aici încă o piesă de pe albumul de debut, Terminate Damnation.

Becoming the Archetype - No Fall Too Far

My metal years: 2005 (Partea a IV-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2005 - Partea a IV-a: Modernizare 

Este tot mai vizibilă (sau audibilă) o schimbare în muzica death metal. Parțial intenționată (o încercare de scoatere a death metal-ului din aceleași tipare ale anilor '90), parțial involuntară (datorată, în principal, noului val de trupe americane adepte ale genurilor metalcore, deathcore), schimbarea se produce atât în muzica trupelor mai tinere, cât și a celor mai vechi în domeniu. Tendința de „tehnicizare” continuă și ea, transformând death metal-ul într-un gen din ce în ce mai complex.

Trupele americane (în special cele din noul val, dar și din cele mai vechi) sunt în centrul atenției, lăsând Europa oarecum în plan secund, chiar și în materie de death metal melodic (fief tradițional european), unde trupe precum The Black Dahlia Murder, Arsis sau Becoming the Archetype încep să „ia fața” unor Arch Enemy, Children of Bodom sau Dark Tranquillity, noutatea și prospețimea spunându-și cuvântul.

Soilwork sau In Flames, piloni ai metalului suedez, se orientează către sound-ul american, iar debutanții Aeon nu dau impresia că ar proveni din țara unor Dismember sau Entombed, ci mai degraba de peste ocean. Pun aici albumul Bleeding the False al suedezilor Aeon:

Top 10 - 2005 (III)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2005 (III)

Scena black metal trece prin schimbări majore, iar în ce privește topul meu, cu o singură excepție, reprezentată de Naglfar, celelalte locuri arondate acestui gen sunt ocupate de trupe ale noilor tendințe: folk (Manegarm, Falkenbach), viking (Slechtvalk), progressive (Arcturus) și post-black metal (Solefald, Code).

Pentru că, din motive „tehnice”, am adus doom metal-ul în același capitol cu black metal-ul, topul părții a treia conține și trei piese ale unor reprezentanți ai primului gen amintit: Doomriders, Confessor (o revenire după 14 ani!) și, mai ales, Candlemass, care se află la a doua reunire, de data aceasta, însă, cu inegalabilul Messiah Marcolin. Mai pun aici încă o piesă de pe albumul Candlemass:

Candlemass - Assassin of the Light

My metal years: 2005 (Partea a III-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2005 - Partea a III-a: Declin 

Scena black metal s-a scindat deplin, între trupele cu o oarecare cotă comercială, care participă la festivaluri și concerte cu mulți spectatori (Dimmu Borgir, Old Man's Child, Catamenia și altele) și cele care urmează vechiul crez black metal și activează exclusiv în underground. În această a doua secțiune activează majoritatea trupelor și se revine, cumva, la situația de la începutul anilor '90 (spre mulțumirea fanilor înrăiți ai genului, trebuie să o spun).

Totuși, o nouă „specie” este pe cale să se nască, așa numitul post-black metal, unde vechiul gen devine mai mult un pretext și un punct de plecare pentru realizarea unei muzici moderne și destul de greu de „descifrat” uneori. Formații precum Agalloch, Solefald, cu care ne-am mai întâlnit, sau Stargazer și Code care debutează în acest an sunt printre cele care cred că genul nu poate supraviețui decât printr-o transformare radicală.

Britanicii Code, de care am amintit mai sus, lansează primul album, inspirat denumit Nouveau Gloaming. Îl pun și eu aici, pentru că într-adevăr merită ascultat, măcar o dată.

Top 10 - 2005 (II)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2005 (II)

Moda colaborărilor se răspândește pe scena power metal și în topul meu se găsesc două: americanii Kamelot îl au ca invitat pe vocalistul norvegian Shagrath de la Dimmu Borgir, în timp ce nemții de la Helloween introduc o voce feminină, cea a lui Candice Night (nimeni alta decât soția lui Ritchie Blackmore).

Pe lângă trupe mai noi (precum Savage Circus, Iron Mask, Timeless Miracle, Sabaton - care ocupă chiar prima poziție a topului), apar și trupe cu vechime din aria teutonă: mai sus amintiții Helloween, Grave Digger și Running Wild. Helloween scot în 2005 un al treilea album din ciclul Keeper of the Seven Keys, început în 1987: The Legacy, în fapt un dublu LP, care continuă o altă tradiție a pionierilor power metal-ului: prezența câte unei piese de foarte mare întindere. Pun aici piesa cu care se deschide albumul, The King for a 1000 Years, cu o durată de aproape 14 minute!

Helloween - The King for a 1000 Years

My metal years: 2005 (Partea a II-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2005 - Partea a II-a: Power Metal Faust 

Nimic extrem de spectaculos pe scena power metal în 2005. Ies în evidență câteva albume: The Black Halo al americanilor Kamelot (ajutați de numeroși muzicieni de la trupe din Europa - Epica, Stratovarius, Dimmu Borgir și altele), care îl recreează pe Faust al lui Goethe; noi lansări ale unor veterani ai scenei, precum Helloween, Hammerfall sau Stratovarius.

După Demons & Wizards care vin cu al doilea și ultimul album, Touched by the Crimson King, un nou proiect internațional (de data aceasta suedezo-german) atrage atenția: Savage Circus cu Dreamland Manor.

În categoria debuturilor discografice, se remarcă americanii Suspyre și italienii Derdian, dar mai ales suedezii Sabaton, care vin cu un heavy/power solid pe albumul Primo Victoria, linie muzicală ce va fi păstrată și pe viitoarele albume și care le va aduce un loc fruntaș pe scena metalică europeană. Pentru că suedezii mi-au atras atenția când încă erau în zona underground, pun și eu aici acest album:

Top 10 - 2005 (I)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2005 (I)

Senzația de aer proaspăt în muzica metalică este tot mai intensă. Trupele tinere se fac tot mai bine auzite, fie că provin de pe cea mai explozivă scenă a momentului, metalcore-ul (Trivium, As I Lay Dying, Bullet for My Vallentine), fie din alte zone (DevilDriver). „Bătrânii” ne arată că mai au și ei destule de spus: Judas Priest revin în forță cu Rob Halford la voce din nou, iar Bruce Dickinson scoate iar un album impresionant prin vigoare și... actualitate.

Revenind la trupele mai noi, remarc apariția albumului de debut al danezilor Volbeat, băieți care nu sunt chiar novici în muzică, provenind (cu excepția toboșarului) dintr-o mai veche trupă death metal, Dominus, care pe final și-a schimbat complet stilul muzical. De pe acest prim album, The Strength/The Sound/The Songs, pun aici un cover după o binecunoscută piesă, I Only Wanna Be with You (cântată, prima oară, de Dusty Springfield, apoi de Bay City Rollers, și de mulți alții).

Volbeat - I Only Wanna Be with You

My metal years: 2005 (Partea I)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2005 - Partea I: New Kids on the Core 

În 2005, pe firmamentul heavy metal-ului apar sumedenie de nume noi. Scena metalcore, în special, sare în aer, odată cu apariția unei întregi pleiade de trupe tinere sau altele mai puțin tinere, dar cu o intensă activitate în underground: Bullet for My Valentine, Parkway Drive, Norma Jean, The Agony Scene, All Shall Perish, The Red Chord, Throwdown și multe altele.

De altfel, o nouă schimbare de generații se face simțită în întreaga lume metalică, 2005 propunând sumedenie de trupe, mai mult sau mai puțin originale, dar care încearcă să răzbată și să se impună: Sonnic Syndicate, Volbeat sau Byzantine vor avea multe de spus în anii ce vor urma. De menționat, totuși, reticența pe care am avut-o mulți ani față de aceste schimbări: doar în ultima vreme m-am deschis către aceste trupe și noi amestecuri de stiluri.

Unul din evenimentele majore ale anului este, fără îndoială, apariția unui nou album semnat Judas Priest, trupă în ale cărei rânduri tocmai se reîntorsese vocalistul Rob Halford. Totuși, pentru ascultare voi propune un alt album, Ascendancy al celor de la Trivium, una din trupele cu oarece vechime, dar atrase de noile sonorități metalcore (Chimaira fiind un alt exemplu similar).

Top 10 - 2004 (V)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2004 (V)

Ponderea symphonic metal-ului pe vasta scenă metalică este în creștere, lucru ce se poate vedea și privind topul ultimei părți a cronologiei anului 2004: Within Temptation, After Forever și Nightwish ocupă locuri fruntașe în preferințele mele. Segmentul progressive este, totuși, cel mai bine reprezentat, atât prin adepți ai mai vechilor sonorități (Manticora, Jon Oliva's Pain, Threshold), cât și prin numele mai noi (Mastodon, Orphaned Land).

Pentru că am vorbit de ascensiunea metalului simfonic, să amintesc aici de o trupă care își face debutul în 2004, dar care nu a prins topul meu: Leaves' Eyes, noua creație norvegiano-germană, un mariaj (și la propriu și la figurat) între Liv Kristine (ex-Theater of Tragedy) și Alex Krull (de la Atrocity). Pun aici o piesă pentru aprecierea potențialului acestei noi trupe:

Leaves Eyes - Into Your Light

My metal years: 2004 (Partea a V-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2004 - Partea a V-a: Dispoziție creativă 

Multe și plăcute lucruri se petrec în zonele progressive, symphonic, gothic și death/doom metal. Apar albume semnate de nume „grele” (Therion, Nightwish, My Dying Bride, Lake of Tears, Crematory) sau de „copiii teribili” ai ultimilor ani (Mastodon, Orphaned Land). Proiecte interesante, precum Jon Oliva's Pain, ce continuă „moștenirea” Savatage, sau Leaves's Eyes - băieții de la Atrocity, căzuți în uitare, plus Liv Kristine, de curând eliminată de la Theater of Tragedy (probabil cel mai bun lucru care i se putea întâmpla, având în vedere calea pe care o apucaseră norvegienii).

Multe albume de calitate apărute în 2004, ce arătau că heavy metal-ul era departe de a fi „îngropat”, ci din contră, arătând tot mai multă vitalitate și mai ales creativitate. Am ales pentru ascultare un foarte bun exemplu al acestei tendințe, un album care a marcat revenirea în activitate a unui grup cu totul deosebit, Orphaned Land din Israel, Mabool: The Story of the Three Sons of Seven, impregnat de aceleași sonorități orientale cu care ne obișnuiseră, dar cu un mai pronunțat accent progresiv.

Top 10 - 2004 (IV)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2004 (IV)

Dacă pentru topul pe 2003, death metal-ul clasic a prevalat, de data aceasta balanța trage către death metal-ul melodic. Întâmplător, sau nu, clasamentul se deschide și se închide cu două trupe canadiene din aria tech/prog a melodic death metal-ului, una aflată la început de drum (Augury), cealaltă apropiindu-se de final (Quo Vadis). Celelalte opt locuri sunt împărțite în mod egal între adeptele sound-ului clasic (Deicide, Fleshcrawl, Unleashed, Necrophagist) și cele ale stilului melodic (Hypocrisy, Mercenary, Enforsaken, Imperanon).

Reîntorcându-ma la ocupanții primei poziții, canadienii Quo Vadis, voi pune aici aceeași piesă, Silence Calls the Storm, dar în variantă live, ca un foarte bun exemplu de cum trebuie să sune o trupă profesionistă pe scenă.

Quo Vadis - Silence Calls the Storm (Live in Montreal)

My metal years: 2004 (Partea a IV-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2004 - Partea a IV-a: Dispoziție tehnică 

Devine tot mai vizibilă o tendință de „tehnicizare” a death metal-ului, clasic și melodic. Dacă în anii trecuți, trupele care abordau death metal-ul de această manieră erau complet minoritare și nu ieșeau în evidență prea mult, acum tot mai multe formații, și din aria „clasică” și din zona melodică, se dedică acestei variante.

Altfel, scena suedeză de death metal își continuă revenirea în prim plan atât la nivel european, cât și mondial, iar supremația zonei melodice este disputată la fel ca și anul precedent, de către finlandezi și suedezi.

Revenind la tehnicalitatea crescândă a scenei death metal, pun aici al treilea și ultimul album al canadienilor Quo Vadis, Defiant Imagination, o trupă care părea că poate oferi mai mult, dar care, din păcate, s-a oprit aici.

Top 10 - 2004 (II)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2004 (II)

Cele zece locuri ale topului s-au împărțit frățește între speed metal-ul de moștenire germană (Stormwarrior, Persuader, Sacred Steel), power metal-ul „ușurel” (Sonata Arctica, Pyramaze), accentele progressive (Wuthering Heights, Angra) și heavy metal-ul anthemic (Metalium, Primal Fear). Trupele germane au luat „partea leului” și o singură formație americană a pătruns în acest club: Jag Panzer.

Tot în acest an, Jag Panzer, pe lângă albumul Casting the Stones, remasterizează și dau publicului un album inedit, înregistrat în 1987, dar care nu a fost niciodată lansat, din diferite motive. Pun aici piesa care dă titlul albumului, Chain of Command:

Jag Panzer - Chain of Command

My metal years: 2004 (Partea a III-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2004 - Partea a III-a: Folk's Earth 

Scena black metal este cam rarefiată în 2004: „legendele” black metal-ului, norvegienii Mayhem, scot un al treilea album; Opera IX, Cradle of Filth sau Rotting Christ se „înrăiesc” și elimină mult din componenta gotică a muzicii lor; și, nicio surpriză, cele mai apreciate albume provin tot din zona progressive/black: Enslaved, Borknagar, Vintersorg.

În aria folk metal-ului nordic se petrece însă ceva interesant: un proiect internațional, Folkearth, nume sub care compun și înregistrează numeroși muzicieni ai genului proveniți din multe țări (pentru început doar din Europa). Primul album, A Nordic Poem, nu este extraordinar, dar merită ascultat măcar pentru idee:

Top 10 - 2004 (III)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2004 (III)

Destul de puține apariții în 2004, dar de calitate, așa că am avut de unde alege. Cu toate că trupe de genul Opera IX sau Cradle of Filth nu s-au aflat niciodată printre preferatele mele, de data aceasta a trebuit să recunosc: nu sună chiar rău. Ba, mai mult, le-am pus chiar pe primele două locuri ale topului.

Pe lângă „ciudățeniile” Anaal Nathrakh sau Samael (elvețienii au schimbat zdravăn direcția muzicală), în top apar și două reprezentante ale noului val folk metal, Finntroll și Ensiferum. Cei din urmă au înregistrat pe al doilea lor album, Iron, și un cover Metallica - Battery, care începe cu o abordare „clasică”, dar care se mai schimbă pe parcurs:

Ensiferum - Battery (Metallica cover)

My metal years: 2004 (Partea a II-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2004 - Partea a II-a: The Book of Heavy Metal 

Scena power metal din 2004 este caracterizată de aceeași supra-producție de albume, mai bune sau mai rele, ieșirea din tiparele genului fiind aproape imposibilă. Nimeni și nimic nu ies în evidență în această zonă (cel puțin pentru mine, care nu sunt un fan al genului), unde heavy metal-ul este cântat după „manual”. Ici, colo, un iz folk (Elvenking), inserții simfonice (Rhapsody), un plus de duritate nu tocmai specific power metal-ului (Sacred Steel, 3 Inches of Blood) și cam atât.

Brazilienii Angra continuă să demonstreze că există viață și după Andre Matos și scot un nou album cu Eduardo Falaschi la voce, Temple of Shadows, un exemplu tipic de power metal (cu ceva linii progressive) al acestor ani:

Top 10 - 2004 (I)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2004 (I)

În ciuda multor reveniri în activitate (Death Angel, Exodus) și a aparițiilor semnate de nume grele ale heavy metal-ului (Megadeth, Annihilator, W.A.S.P.), topul primei părți este dominat de trupele tinere (Soulfly, Atreyu, Killswitch Engage, Drowning Pool), care par mult mai „proaspete” totuși.

O apariție interesantă a anului 2004, nu foarte apreciată în general, nici de fani, nici de critica muzicală, a fost albumul de reînregistrări al americanilor Anthrax, The Greater of Two Evils. Piese din perioada '83-'90 (când partea vocală era asigurată de Neil Turbin și apoi de Joey Belladonna), alese chiar de către fani, sunt înregistrate în studio, cu John Bush la voce, în doar două zile. Pun aici una dintre cele mai cunoscute piese, Caught in a Mosh, în ambele variante:

Anthrax - Caught in a Mosh (1987)


Anthrax - Caught in a Mosh (2004)

My metal years: 2004 (Partea I)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2004 - Partea I: Vă mai amintiți? 

La o scurtă privire aruncată asupra aparițiilor anului 2004, primul lucru care se observă sunt nume ce aveau, cândva, o rezonanță aparte: Motorhead, Saxon, Dio, W.A.S.P., Megadeth, sau, ca să intrăm și mai adânc în arii mai exclusiviste, niște Pentagram, Death Angel, Exodus sau Annihilator. Coincidență sau nu, băieții teribili ai nu metal-ului, Slipknot sau Drowning Pool nu prea se observă în tot acest peisaj... arhaic.

Alți veterani ai scenei metalice, frații Abbott, Dimebag Darrell și Vinnie Paul, fondatorii trupei Pantera, lasă trecutul în urmă și o iau de la început cu un nou proiect, intitulat Damage Plan. În 2004, apare primul album (care se va dovedi a fi și ultimul), New Found Power, nu foarte entuziast primit de fanii Pantera, datorită unei direcții ușor diferite pe care mergea noua trupă. Nemulțumirea unora a atins chiar nebunia: pe 8 decembrie, în timpul unui concert în Columbus, Ohio, un spectator urcă pe scenă și împușcă 11 persoane, dintre care 4 mortal, printre acestea din urmă aflându-se și chitaristul Dimebag Darrell.

Pun și eu aici acest unic album Damage Plan, New Found Power:

Top 10 - 2003 (V)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2003 (V)

Lucruri bune s-au petrecut în 2003, în ariile progressive și symphonic cu precădere. O adevărată ofensivă „prog” realizată de „monștrii” scenei americane - Dream Theater și Queensryche - și de „detașamentul” suedez - Evergrey, Tad Morose, Nightingale, Andromeda. Mai punem la socoteală noile materiale ale altor grei, precum Amorphis sau Katatonia, și ce ar mai lipsi?

Aparent, nimic. Dar... după Within Temptation și After Forever, o nouă trupă de profil își face apariția în Olanda: Epica. Și primul lor album, The Phantom Agony este... epic. Mai pun aici încă o piesă, cea care dă numele albumului:

Epica - The Phantom Agony

My metal years: 2003 (Partea a V-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2003 - Partea a V-a: Categoria grea 

Scenele progressive și gothic metal ale anului 2003 se găsesc sub semnul „categoriei grele”: nume mari ale metal-ului mondial eclipsează aproape tot ce se mai petrece în aceste zone cu aparițiile lor discografice. Astfel, apar albume semnate Dream Theater și Queensryche, Tiamat, Moonspell și Type O Negative.

În altă ordine de idei, 2003 este anul debutului unei importante trupe olandeze, Epica, dar și anul unor apariții cu totul remarcabile în aria metalului progresiv suedez: Opeth, Evergrey, Tad Morose, Nightingale sau Andromeda lansează albume foarte bine primite de către public, iar alte două nume își fac debutul, americanii Redemption și polonezii Riverside, despre care vom mai vorbi în anii ce urmează.

Printre atâtea apariții remarcabile, preferatul meu, însă, rămâne un album unplugged, cel al trupei britanice Threshold, Wireless: Acoustic Sessions. Nu foarte bine primit de fani, albumul (evident, complet ne-metalic) este, totuși, un material pe care îl ascult mereu cu plăcere.

Top 10 - 2003 (IV)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2003 (IV)

În 2003, au ieșit multe albume bune în ariile death metal și melodic death metal, așa că am avut de unde alege piese pentru acest top. În el se regăsesc și nou veniți (precum Nightrage sau Spawn of Possession), și re-veniți (vezi Entombed), dar mai ales trupe care nu mai au nevoie de recomandări suplimentare (Children of Bodom, Extol, Deeds of Flesh, Krisiun).

Zona technical death aduce câteva nume noi: suedezii Spawn of Possession, americanii Decrepit Birth și Rune (aceștia din urmă având un singur album și o carieră foarte scurtă) și italienii Hour of Penance. Suedezii sunt prezenți în top cu o piesă de pe albumul Cabinet, dar mai pun aici încă una:

Spawn of Possession - The Forbidden

My metal years: 2003 (Partea a IV-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2003 - Partea a IV-a: Works of Carnage 

Death metal-ul arată bine pentru vârsta lui în 2003. Nu se petrec lucruri extraordinare, nume noi sunt destul de puține (și mai toate sunt ale unor formații ce vor avea cariere destul de scurte sau nu foarte prodigioase), veteranii scenei death fac legea, dar avem parte de destul de multe albume bune spre foarte bune, atât în Europa, cât și pe continentul american. Apropo de continentul american, ar fi de remarcat un interes crescut al câtorva formații de acolo pentru death metal-ul melodic, subgen ce rămăsese apanajul aproape exclusiv al europenilor.

O trupă interesantă, Nightrage, în fapt un fel de proiect al chitaristului grec Marios Iliopoulos (fost membru într-o trupă mai puțin cunoscută, Exhumation), care va beneficia, de-a lungul vremii, de aportul a numeroși muzicieni, mai ales din Suedia, lansează primul LP, Sweet Vengeance. Pe acest album sunt de auzit clapele lui Frederik Nordstrom (de la Dream Evil, dar cu numeroase colaborări cu Arch Enemy, Dark Tranquillity, HammerFall, In Flames și multe altele), vocile lui Tomas Lindberg (ex-At the Gates) și Tom Englund (de la Evergrey) și tobele lui Per M. Jensen (de la The Haunted).

Top 10 - 2003 (III)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2003 (III)

În plină decadență a black metal-ului, apar trupe care încearcă să readucă genul la forma lui primară și în acest demers sunt însoțite și de formații mai vechi în domeniu, precum Gorgoroth sau Naglfar, care se regăsesc și în topul meu. Locurile fruntașe sunt ocupate, însă, de noua „progenitură” a ariei black, folk/viking metal-ul (Moonsorrow, Asmegin) și de latura mai „comercială” (atât cât se poate) a black metal-ului, cea melodico-simfonico-gotică (Dimmu Borgir, Graveworm).

După interpretarea cunoscutei piese Fear of the Dark a britanicilor Iron Maiden, italienii Graveworm includ pe albumul lor, Engraved in Black, unul din cele mai neașteptate cover-uri cu putință, cel al unei piese semnate R.E.M.(!), Losing My Religion:

Graveworm - Losing My Religion (R.E.M. cover)

My metal years: 2003 (Partea a III-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2003 - Partea a III-a: Folk(s) metal! 

Scena black metal își continuă scăderea și căderea (cu excepția zonei melodice - a se citi „comerciale” - o zonă „călduță”, unde nici trupele nu se dau peste cap, dar nici fanii nu sunt prea pretențioși). Dar, după fratele mai mare, viking metal-ul, se face tot mai mult remarcat folk metal-ul (cu influențe vizibile din partea unor Skyclad sau Primordial, dar cu rădăcinile în viking/black metal-ul nordic).

Spre deosebire de black metal, ce s-a vrut a fi apanajul câtorva inițiați, folk metal-ul este deschis publicului larg, aducând melodie, ritm și destulă brutalitate cât să fie pe gustul unui număr mare de fani ai muzicii metalice în general. Multe trupe aleg să cânte în limba țării de origine, în detrimentul unei limbi de circulație largă, precum engleza, dar acest lucru nu pare să deranjeze prea mult fanii, care apreciază în primul rând muzica, și mai apoi mesajul acesteia. Finlandezii Moonsorrow sunt un bun exemplu: pun aici al treilea lor album, Kivenkantaja.

Top 10 - 2003 (II)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2003 (II)

Într-un gen tot mai plin de clișee, muzica începe să ți se pară toată la fel. Totuși, câteva trupe reușesc să iasă în față cu piese sau chiar albume întregi. Preferințele mele se îndreaptă, în general, către power metal-ul nordic, care este la putere în 2003, dar și câțiva din veteranii scenei germane (Helloween, Grave Digger) și-au făcut loc în acest top. Alți pionieri ai scenei, finlandezii Stratovarius, care scot un dublu album în acest an, Elements, aproape că au prins primul loc, dar cu un album precum A Flame to the Ground Beneath al suedezilor Lost Horizon nu te prea poți lupta. Mai pun aici o piesă de pe acest album absolut teribil:

Lost Horizon - Lost in the Depths of Me

My metal years: 2003 (Partea a II-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2003 - Partea a II-a: Lost horizons? 

Lumea power metal-ului este o lume aparte, departe de crizele de identitate ale celorlalte subgenuri metalice: nimic spectaculos nu se petrece, nu se rup bariere, nu se depășesc granițe, fanii nu sunt mulți, dar devotați. Orizonturile sunt pierdute în ceață.

Apar noi nume și dispar altele, dar vremurile în care asemenea lucruri se constituiau în adevărate evenimente ale scenei muzicale sunt departe. Dragonforce, Altaria sau Highland Glory - acestea sunt câteva din trupele ce își fac apariția pe scena power metal în 2003. Lost Horizon scot al doilea și ultimul album al carierei lor, după plecarea vocalistului Daniel Heiman, trupa mai existând doar cu numele.

Oricum, acest ultim album, A Flame to the Ground Beneath, este ceva de ascultat de către oricine și unul dintre albumele mele preferate (foarte puține după anul 2000).

Top 10 - 2003 (I)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2003 (I)

Nu metal-ul își trăiește ultimele momente de glorie: trupe precum Linkin Park sau Limp Bizkit încă mai obțin discuri de platină cu albumele din 2003, dar succesul celor mai multe trupe a scăzut considerabil. Godsmack - cu hit-ul I Stand Alone de pe coloana sonoră a filmului Scorpion King din 2002 - stă pe prima poziție a topului meu, dar trupele noului val al metalului american, precum Chimaira sau DevilDriver încep să ia prim planul.

Aproape jumătate din top este ocupat, totuși, în continuare, de „bătrânii” mei: Metallica, Tourniquet, Prong și Iron Maiden. Primii scot în 2003 un nou album, St.Anger, după o pauză de 6 ani: albumul, îndelung așteptat, ca orice album Metallica, i-a dezamăgit pe cei mai mulți fani, în special din cauza producției (tobele, de exemplu, sună ca niște butoaie goale). Mai pun aici unul din videoclipurile filmate pentru piesa ce dă numele albumului, în închisoarea San Quentin din California:

Metallica - St.Anger

My metal years: 2003 (Partea I)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2003 - Partea I: Descărcare metalică 

Se face tot mai bine auzită o nouă generație (apărută parcă de nicăieri) de trupe iubitoare de thrash metal „de la mama lui” (de la crossover/thrash-ul practicat, până la design-ul logo-urilor și coperților - o adevărată capsulă a timpului), tematica apocaliptică (în genul unor Nuclear Assault sau Toxic) fiind preferata mai tuturor acestor trupe. Cele mai răsărite ar fi Municipal Waste și Toxic Holocaust, cu niște albume foarte scurte ca întindere, dar care „lovesc” din prima. Dar vor mai veni multe altele...

Altfel, scenele metalcore și nu metal se află în stadii complet diferite de dezvoltare, dar banii continuă să se învârtă în sfera trupelor din aria nu metal. Totuși, viitorul pare a fi al unor formații precum As I Lay Dying, ajunsă la al doilea album, în ciuda faptului că membrii trupei abia depășesc vârsta de 20 de ani.

Pentru ascultare, pun aici albumul de debut Waste 'Em All (trimiterea este mai mult decât evidentă...) al celor de la Municipal Waste: doar 17 minute și jumătate!

Top 10 - 2002 (V)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2002 (V)

Spre deosebire de anul precedent, topul părții a cincea este dominat de trupele din zona progressive metal, lucru de înțeles, având în vedere apariția în 2002 a unor albume excelente semnate Dream Theater, Threshold sau Pagan's Mind, ca să numesc doar câteva.

Trupa italiană death/doom Novembre scoate în acest an o reînregistrare a albumului de debut și, la fel ca în 1994, piesa preferată a rămas The Dream of the Old Boats, prezentă și în topul pe 2002. Mai pun aici încă o dată varianta din 1994, care rămâne, totuși, preferata mea.

Novembre - The Dream of the Old Boats (1994)

My metal years: 2002 (Partea a V-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2002 - Partea a V-a: Semne bune anul are... 

Cel puțin pentru progressive metal, anul 2002 începe mai mult decât bine: în luna ianuarie, cinci trupe de calibru ale genului își lansează cele mai noi creații. Wuthering Heights, Pain of Salvation, Tad Morose și Vanden Plas deschid balul, iar „regina”, Dream Theater încheie luna cu Six Degrees of Inner Turbulence.

După toate acestea, anul continuă la fel cum a început și seria albumelor de bună calitate vin unul după altul: Symphony X, Threshold, Manticora sau Pagan's Mind își arată completa maturitate artistică. Nu sunt îndeosebi un fan al metalului progresiv, dar uneori merită să dai atenție câte unui moment ca acesta: albumul Celestial Entrance al norvegienilor Pagan's Mind.

Top 10 - 2002 (IV)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2002 (IV)

Topul death metal pe 2002 este împărțit în mod egal între cele trei tendințe majore ale vremii: clasic, tehnic și melodic. Cu excepția piesei de pe primul loc, Trigger a suedezilor In Flames (al căror nou stil recunosc că m-a prins, fiind apropiat de ultima mea descoperire, metalcore-ul), melodicul este trimis, totuși, în subsolul clasamentului (Amon Amarth, Mercenary), rămânând ca locurile superioare să fie disputate de categoria old-school (Demigod, Vomitory) și tendința mai nouă de tehnicizare a sound-ului a unor trupe aflate, în plus, pe o treaptă mai sus în ce privește brutalitatea (Origin, Cephalic Carnage).

Pentru o distracție nevinovată, pun aici un cover Metallica - No Remorse, apărut pe albumul din 2002, Gore Obsessed al americanilor Cannibal Corpse:

Cannibal Corpse - No Remorse (Metallica cover)