Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2010 (IV)
Multă muzică bună în secțiunea black metal a cronologiei anului 2010. În top 10 și-au făcut loc toate vedetele anului: Triptykon (noua trupă a lui Tom G. Warrior după dispariția Celtic Frost și care a fost una din surprizele plăcute ale anului), Burzum (un nou album după o pauză de mai bine de zece ani), Ov Hell (supergrup format din King, plecat de la Gorgoroth, și Shagrath de la Dimmu Borgir) și Thulcandra (noua senzație în materie de melodic black metal, adevărați urmași ai suedezilor Dissection). La mijlocul clasamentului, două trupe românești: Negura Bunget și debutanții Bucovina, care vin cu ceva nou pe scena românească - folk metal. Topul este completat de două trupe din zona progressive, Ihsahn și Enslaved, la care se adaugă Sargeist (adevărați păstrători ai spiritului black metal primar) și atmosfericii Alcest.
Debutanții anului sunt, fără îndoială, germanii Thulcandra, ce aleg să activeze în aria melodică a black metal-ului, realizând un prim album excelent, Fallen Angel's Dominion, foarte aproape de ceea ce făceau în urmă cu ceva ani suedezii Dissection. De altfel, albumul se încheie cu un tribut adus suedezilor, un cover version al piesei The Somberlain.
Thulcandra - The Somberlain (Dissection cover)
Dissection - The Somberlain
duminică, 31 iulie 2016
joi, 28 iulie 2016
My metal years: 2010 (Partea a IV-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2010 - Partea a IV-a: Ov Hell
Din iad pare să vină un nou suflu care (re)pune în mișcare scena black metal. Mult mai matur decât în urmă cu 10-15 ani, foarte inspirat pe alocuri, mult mai variat, black metal-ul trece printr-o perioadă fastă. Experimentele post-black metal (Alcest, Agalloch) sunt tot mai apreciate, iar sonoritățile progresive și avangardiste (Borknagar, Solefald, Abigor) continuă să fie exploatate.
Evenimentul cel mai așteptat de către fanii genului a fost, fără îndoială, lansarea unui nou album Burzum, după mai bine de zece ani de la ultima apariție discografică. Eliberat din închisoare în urmă cu un an, Varg Vikernes, omul din spatele trupei Burzum, arată că spiritul creator nu doar că nu i-a fost înăbușit de anii de detenție, ba chiar e mai viu ca oricând. Deci, Belus.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2010 - Partea a IV-a: Ov Hell
Din iad pare să vină un nou suflu care (re)pune în mișcare scena black metal. Mult mai matur decât în urmă cu 10-15 ani, foarte inspirat pe alocuri, mult mai variat, black metal-ul trece printr-o perioadă fastă. Experimentele post-black metal (Alcest, Agalloch) sunt tot mai apreciate, iar sonoritățile progresive și avangardiste (Borknagar, Solefald, Abigor) continuă să fie exploatate.
Evenimentul cel mai așteptat de către fanii genului a fost, fără îndoială, lansarea unui nou album Burzum, după mai bine de zece ani de la ultima apariție discografică. Eliberat din închisoare în urmă cu un an, Varg Vikernes, omul din spatele trupei Burzum, arată că spiritul creator nu doar că nu i-a fost înăbușit de anii de detenție, ba chiar e mai viu ca oricând. Deci, Belus.
miercuri, 27 iulie 2016
Top 10 - 2010 (III)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2010 (III)
Spre surprinderea mea, în ciuda unei scene power metal mult mai rarefiate ca de obicei (la nivelul de care sunt interesat, bineînțeles), selecția pieselor pentru top a fost îngreunată de multitudinea albumelor de calitate bună apărute în acest an. De la veteranii Blind Guardian, Gamma Ray sau Rage la mult mai tinerii Triosphere sau Ancient Bards - mai toate trupele cu apariții discografice din acest an mi-au atras atenția cu câte o piesă, două. Rezultatul - o colecție de 10 piese bune spre foarte bune.
Unul din albumele anului în această zonă (și nu numai) este, fără îndoială, cel al nemților Blind Guardian, At the Edge of Time. Pe ediția cu două CD-uri a acestuia, se poate găsi un destul de neașteptat cover, după piesa You're the Voice a cântărețului australian John Farnham. Nu mai pun și originalul: va fi recunoscut foarte ușor...
Blind Guardian - You're the Voice (John Farnham cover)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2010 (III)
Spre surprinderea mea, în ciuda unei scene power metal mult mai rarefiate ca de obicei (la nivelul de care sunt interesat, bineînțeles), selecția pieselor pentru top a fost îngreunată de multitudinea albumelor de calitate bună apărute în acest an. De la veteranii Blind Guardian, Gamma Ray sau Rage la mult mai tinerii Triosphere sau Ancient Bards - mai toate trupele cu apariții discografice din acest an mi-au atras atenția cu câte o piesă, două. Rezultatul - o colecție de 10 piese bune spre foarte bune.
Unul din albumele anului în această zonă (și nu numai) este, fără îndoială, cel al nemților Blind Guardian, At the Edge of Time. Pe ediția cu două CD-uri a acestuia, se poate găsi un destul de neașteptat cover, după piesa You're the Voice a cântărețului australian John Farnham. Nu mai pun și originalul: va fi recunoscut foarte ușor...
Blind Guardian - You're the Voice (John Farnham cover)
marți, 26 iulie 2016
My metal years: 2010 (Partea a III-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2010 - Partea a III-a: Găina bătrână...
...face ciorba bună - spune proverbul. În cazul metalului teuton, zicala se potrivește ca o mănușă. În 2010, apar câteva albume foarte bune semnate de „veterani” ai scenei germane: Blind Guardian, Helloween, Grave Digger, Gamma Ray și Rage (cei din urmă ajunși la albumul cu numărul 20!). Danezii Wuthering Heights, promotorii unui power metal de înaltă calitate cu elemente folk și progressive, își lansează ultimul LP, trupa desființându-se un an mai târziu.
Altfel, atenția mi-a fost atrasă de câteva titulaturi noi: norvegienii Triosphere sau italienii Ancient Bards. Aceștia din urmă debutează în acest an cu The Alliance of the Kings, un album ce datorează mult conaționalilor lor, Rhapsody of Fire. Bonus, o vocalista excelentă, Sara Squadrani:
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2010 - Partea a III-a: Găina bătrână...
...face ciorba bună - spune proverbul. În cazul metalului teuton, zicala se potrivește ca o mănușă. În 2010, apar câteva albume foarte bune semnate de „veterani” ai scenei germane: Blind Guardian, Helloween, Grave Digger, Gamma Ray și Rage (cei din urmă ajunși la albumul cu numărul 20!). Danezii Wuthering Heights, promotorii unui power metal de înaltă calitate cu elemente folk și progressive, își lansează ultimul LP, trupa desființându-se un an mai târziu.
Altfel, atenția mi-a fost atrasă de câteva titulaturi noi: norvegienii Triosphere sau italienii Ancient Bards. Aceștia din urmă debutează în acest an cu The Alliance of the Kings, un album ce datorează mult conaționalilor lor, Rhapsody of Fire. Bonus, o vocalista excelentă, Sara Squadrani:
luni, 25 iulie 2016
Top 10 - 2010 (II)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2010 (II)
La cât de mare a fost oferta scenei metalcore în 2010, am avut, totuși, ceva probleme în alegerea celor zece piese pentru top. Numărul în creștere al trupelor și albumelor nu a adus și o creștere a calității - totul se păstrează în grafic, nimic de zis, dar poate tocmai de aceea nimeni nu iese în evidență prea mult. For Today, 36 Crazyfists și „veteranii” Living Sacrifice mi s-au părut mai deosebiți, dar cam atât.
Totuși, trupele mai „ușoare” (sau „comerciale”, cum doriți) mi-au atras atenția mai mult în acest an: Bullet for My Valentine, Stick to Your Guns, Avenged Sevenfold. Pe undeva, înțeleg disprețul revărsat asupra acestor mallcore kids, dar mulți dintre ei chiar sunt talentați. Mai pun aici o trupă din această „categorie”: Your Demise.
Your Demise - Like a Broken Record
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2010 (II)
La cât de mare a fost oferta scenei metalcore în 2010, am avut, totuși, ceva probleme în alegerea celor zece piese pentru top. Numărul în creștere al trupelor și albumelor nu a adus și o creștere a calității - totul se păstrează în grafic, nimic de zis, dar poate tocmai de aceea nimeni nu iese în evidență prea mult. For Today, 36 Crazyfists și „veteranii” Living Sacrifice mi s-au părut mai deosebiți, dar cam atât.
Totuși, trupele mai „ușoare” (sau „comerciale”, cum doriți) mi-au atras atenția mai mult în acest an: Bullet for My Valentine, Stick to Your Guns, Avenged Sevenfold. Pe undeva, înțeleg disprețul revărsat asupra acestor mallcore kids, dar mulți dintre ei chiar sunt talentați. Mai pun aici o trupă din această „categorie”: Your Demise.
Your Demise - Like a Broken Record
joi, 21 iulie 2016
My metal years: 2010 (Partea a II-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2010 - Partea a II-a: For we are many
Da, din ce în ce mai mulți. Și pentru că tot mai multe trupe vor să aibă o felie din cașcavalul celui mai pe val gen al scenei metalice, apar și contestatari: mallcore este un termen ce desemnează muzica grupurilor de adolescenți care - după unii - doar mimează metalcore-ul și care devin una din țintele predilecte ale ironiilor fanilor mai pretențioși (sau exclusiviști). Personal, Bullet for My Valentine, Stick to Your Guns și alte câteva îmi par a fi destul de demne de atenție, drept pentru care le-am și inclus în cronologie. Este drept că, pe lângă acestea, au mai rămas mult mai multe pe dinafară, ponderea metalică a muzicii lor fiind exagerat de mică.
Altfel, în 2010 își fac debutul cu LP câteva nume ce vor reține atenția în anii ce vor urma: Rings of Saturn, Chelsea Grin sau Thy Art Is Murder. Toate provin din aria deathcore, ca de obicei în ultimii ani, cea mai vivace dintre ramurile metalcore-ului.
Albumul pe care îl propun pentru ascultare aparține unei alte trupe controversate și pe care mulți fani nici nu vor să o considere ca aparținând în vreun fel genului metalic, dar care, după mine, are mai multe de-a face cu heavy metal-ul decât multe alte trupe (mai ales din zona gothic/symphonic): Avenged Sevenfold. Nightmare este al cincilea album al americanilor și arată nivelul ridicat (componistic și instrumental) la care au ajuns aceștia. Un motiv în plus: pe acest album, în spatele tobelor se află nimeni altul decât Mike Portnoy, fostul baterist și fondator al trupei Dream Theater.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2010 - Partea a II-a: For we are many
Da, din ce în ce mai mulți. Și pentru că tot mai multe trupe vor să aibă o felie din cașcavalul celui mai pe val gen al scenei metalice, apar și contestatari: mallcore este un termen ce desemnează muzica grupurilor de adolescenți care - după unii - doar mimează metalcore-ul și care devin una din țintele predilecte ale ironiilor fanilor mai pretențioși (sau exclusiviști). Personal, Bullet for My Valentine, Stick to Your Guns și alte câteva îmi par a fi destul de demne de atenție, drept pentru care le-am și inclus în cronologie. Este drept că, pe lângă acestea, au mai rămas mult mai multe pe dinafară, ponderea metalică a muzicii lor fiind exagerat de mică.
Altfel, în 2010 își fac debutul cu LP câteva nume ce vor reține atenția în anii ce vor urma: Rings of Saturn, Chelsea Grin sau Thy Art Is Murder. Toate provin din aria deathcore, ca de obicei în ultimii ani, cea mai vivace dintre ramurile metalcore-ului.
Albumul pe care îl propun pentru ascultare aparține unei alte trupe controversate și pe care mulți fani nici nu vor să o considere ca aparținând în vreun fel genului metalic, dar care, după mine, are mai multe de-a face cu heavy metal-ul decât multe alte trupe (mai ales din zona gothic/symphonic): Avenged Sevenfold. Nightmare este al cincilea album al americanilor și arată nivelul ridicat (componistic și instrumental) la care au ajuns aceștia. Un motiv în plus: pe acest album, în spatele tobelor se află nimeni altul decât Mike Portnoy, fostul baterist și fondator al trupei Dream Theater.
miercuri, 20 iulie 2016
Top 10 - 2010 (I)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2010 (I)
Totul sună bine, nu am de ce mă plânge. Thrash, alternative, groove, modern, retro, clasic - a la carte. Ronnie James Dio a murit, dar... Long Live Rock 'n' Roll! Primul loc l-am acordat fără rețineri bătrânilor Motorhead, care scot în 2010 un album de primă clasă, The World Is Yours. Înainte de a trece la top 10-ul primei părți, un cover realizat cu mare clasă de către canadienii Annihilator (prezenți și în top cu o altă piesă), după un clasic al celor de la Van Halen, Romeo Delight, de pe un album apărut fix în urmă cu 30 de ani, Women and Children First.
Van Halen - Romeo Delight
Annihilator - Romeo Delight (Van Halen cover)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2010 (I)
Totul sună bine, nu am de ce mă plânge. Thrash, alternative, groove, modern, retro, clasic - a la carte. Ronnie James Dio a murit, dar... Long Live Rock 'n' Roll! Primul loc l-am acordat fără rețineri bătrânilor Motorhead, care scot în 2010 un album de primă clasă, The World Is Yours. Înainte de a trece la top 10-ul primei părți, un cover realizat cu mare clasă de către canadienii Annihilator (prezenți și în top cu o altă piesă), după un clasic al celor de la Van Halen, Romeo Delight, de pe un album apărut fix în urmă cu 30 de ani, Women and Children First.
Van Halen - Romeo Delight
Annihilator - Romeo Delight (Van Halen cover)
marți, 19 iulie 2016
My metal years: 2010 (Partea I)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2010 - Partea I: Fără frontiere
Scena metalică arată tot mai bine. Lipsa de inspirație care a caracterizat în mare măsură ultimele două decenii a fost înlocuită cu un suflu nou (o a doua tinerețe în cazul multora) și rezultatele sunt tot mai vizibile - sau auzibile. Iron Maiden, Motorhead, Overkill, Accept (după 14 ani de pauză), Heathen (după aproape 20) arată o formă incredibilă. Apar din ce în ce mai multe trupe noi care nu șovăie nicio clipă: Suicidal Angels sau Ghost lovesc „din prima” și aduc aminte, prin talent mai ales, de vremurile de demult, când asemenea „bijuterii” se afirmau foarte rapid și fără „contestații”.
Din păcate, la mai bine de 30 de ani de la pornirea acestui fenomen numit heavy metal în Marea Britanie cu NWOBHM-ul (sau 40, dacă numărăm și anii de pionierat - Black Sabbath, Led Zeppelin, Van Halen, Kiss, Judas Priest), încep să dispară dintre noi oameni care au marcat ireversibil evoluția scenei metalice. Pe 16 mai 2010, se stinge Ronnie James Dio - solist vocal la Elf, Rainbow, Black Sabbath, Dio și, în ultima vreme, la Heaven & Hell - un adevărat rock-star. Pe scenă până la 67 de ani, Dio a luptat cu un cancer stomacal în ultimul an de viață și a murit regretat de o lume întreagă.
Mai jos, una din ultimele sale apariții pe scenă, cu proiectul Heaven & Hell (Dio, Iommi, Butler, Appice), la Wacken Open Air 2009, pe 30 iulie.
Heaven & Hell - Die Young (Black Sabbath cover)
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2010 - Partea I: Fără frontiere
Scena metalică arată tot mai bine. Lipsa de inspirație care a caracterizat în mare măsură ultimele două decenii a fost înlocuită cu un suflu nou (o a doua tinerețe în cazul multora) și rezultatele sunt tot mai vizibile - sau auzibile. Iron Maiden, Motorhead, Overkill, Accept (după 14 ani de pauză), Heathen (după aproape 20) arată o formă incredibilă. Apar din ce în ce mai multe trupe noi care nu șovăie nicio clipă: Suicidal Angels sau Ghost lovesc „din prima” și aduc aminte, prin talent mai ales, de vremurile de demult, când asemenea „bijuterii” se afirmau foarte rapid și fără „contestații”.
Din păcate, la mai bine de 30 de ani de la pornirea acestui fenomen numit heavy metal în Marea Britanie cu NWOBHM-ul (sau 40, dacă numărăm și anii de pionierat - Black Sabbath, Led Zeppelin, Van Halen, Kiss, Judas Priest), încep să dispară dintre noi oameni care au marcat ireversibil evoluția scenei metalice. Pe 16 mai 2010, se stinge Ronnie James Dio - solist vocal la Elf, Rainbow, Black Sabbath, Dio și, în ultima vreme, la Heaven & Hell - un adevărat rock-star. Pe scenă până la 67 de ani, Dio a luptat cu un cancer stomacal în ultimul an de viață și a murit regretat de o lume întreagă.
Mai jos, una din ultimele sale apariții pe scenă, cu proiectul Heaven & Hell (Dio, Iommi, Butler, Appice), la Wacken Open Air 2009, pe 30 iulie.
Heaven & Hell - Die Young (Black Sabbath cover)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)