Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2003 (V)
Lucruri bune s-au petrecut în 2003, în ariile progressive și symphonic cu precădere. O adevărată ofensivă „prog” realizată de „monștrii” scenei americane - Dream Theater și Queensryche - și de „detașamentul” suedez - Evergrey, Tad Morose, Nightingale, Andromeda. Mai punem la socoteală noile materiale ale altor grei, precum Amorphis sau Katatonia, și ce ar mai lipsi?
Aparent, nimic. Dar... după Within Temptation și After Forever, o nouă trupă de profil își face apariția în Olanda: Epica. Și primul lor album, The Phantom Agony este... epic. Mai pun aici încă o piesă, cea care dă numele albumului:
Epica - The Phantom Agony
joi, 30 iulie 2015
miercuri, 29 iulie 2015
My metal years: 2003 (Partea a V-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2003 - Partea a V-a: Categoria grea
Scenele progressive și gothic metal ale anului 2003 se găsesc sub semnul „categoriei grele”: nume mari ale metal-ului mondial eclipsează aproape tot ce se mai petrece în aceste zone cu aparițiile lor discografice. Astfel, apar albume semnate Dream Theater și Queensryche, Tiamat, Moonspell și Type O Negative.
În altă ordine de idei, 2003 este anul debutului unei importante trupe olandeze, Epica, dar și anul unor apariții cu totul remarcabile în aria metalului progresiv suedez: Opeth, Evergrey, Tad Morose, Nightingale sau Andromeda lansează albume foarte bine primite de către public, iar alte două nume își fac debutul, americanii Redemption și polonezii Riverside, despre care vom mai vorbi în anii ce urmează.
Printre atâtea apariții remarcabile, preferatul meu, însă, rămâne un album unplugged, cel al trupei britanice Threshold, Wireless: Acoustic Sessions. Nu foarte bine primit de fani, albumul (evident, complet ne-metalic) este, totuși, un material pe care îl ascult mereu cu plăcere.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2003 - Partea a V-a: Categoria grea
Scenele progressive și gothic metal ale anului 2003 se găsesc sub semnul „categoriei grele”: nume mari ale metal-ului mondial eclipsează aproape tot ce se mai petrece în aceste zone cu aparițiile lor discografice. Astfel, apar albume semnate Dream Theater și Queensryche, Tiamat, Moonspell și Type O Negative.
În altă ordine de idei, 2003 este anul debutului unei importante trupe olandeze, Epica, dar și anul unor apariții cu totul remarcabile în aria metalului progresiv suedez: Opeth, Evergrey, Tad Morose, Nightingale sau Andromeda lansează albume foarte bine primite de către public, iar alte două nume își fac debutul, americanii Redemption și polonezii Riverside, despre care vom mai vorbi în anii ce urmează.
Printre atâtea apariții remarcabile, preferatul meu, însă, rămâne un album unplugged, cel al trupei britanice Threshold, Wireless: Acoustic Sessions. Nu foarte bine primit de fani, albumul (evident, complet ne-metalic) este, totuși, un material pe care îl ascult mereu cu plăcere.
marți, 28 iulie 2015
Top 10 - 2003 (IV)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2003 (IV)
În 2003, au ieșit multe albume bune în ariile death metal și melodic death metal, așa că am avut de unde alege piese pentru acest top. În el se regăsesc și nou veniți (precum Nightrage sau Spawn of Possession), și re-veniți (vezi Entombed), dar mai ales trupe care nu mai au nevoie de recomandări suplimentare (Children of Bodom, Extol, Deeds of Flesh, Krisiun).
Zona technical death aduce câteva nume noi: suedezii Spawn of Possession, americanii Decrepit Birth și Rune (aceștia din urmă având un singur album și o carieră foarte scurtă) și italienii Hour of Penance. Suedezii sunt prezenți în top cu o piesă de pe albumul Cabinet, dar mai pun aici încă una:
Spawn of Possession - The Forbidden
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2003 (IV)
În 2003, au ieșit multe albume bune în ariile death metal și melodic death metal, așa că am avut de unde alege piese pentru acest top. În el se regăsesc și nou veniți (precum Nightrage sau Spawn of Possession), și re-veniți (vezi Entombed), dar mai ales trupe care nu mai au nevoie de recomandări suplimentare (Children of Bodom, Extol, Deeds of Flesh, Krisiun).
Zona technical death aduce câteva nume noi: suedezii Spawn of Possession, americanii Decrepit Birth și Rune (aceștia din urmă având un singur album și o carieră foarte scurtă) și italienii Hour of Penance. Suedezii sunt prezenți în top cu o piesă de pe albumul Cabinet, dar mai pun aici încă una:
Spawn of Possession - The Forbidden
luni, 27 iulie 2015
My metal years: 2003 (Partea a IV-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2003 - Partea a IV-a: Works of Carnage
Death metal-ul arată bine pentru vârsta lui în 2003. Nu se petrec lucruri extraordinare, nume noi sunt destul de puține (și mai toate sunt ale unor formații ce vor avea cariere destul de scurte sau nu foarte prodigioase), veteranii scenei death fac legea, dar avem parte de destul de multe albume bune spre foarte bune, atât în Europa, cât și pe continentul american. Apropo de continentul american, ar fi de remarcat un interes crescut al câtorva formații de acolo pentru death metal-ul melodic, subgen ce rămăsese apanajul aproape exclusiv al europenilor.
O trupă interesantă, Nightrage, în fapt un fel de proiect al chitaristului grec Marios Iliopoulos (fost membru într-o trupă mai puțin cunoscută, Exhumation), care va beneficia, de-a lungul vremii, de aportul a numeroși muzicieni, mai ales din Suedia, lansează primul LP, Sweet Vengeance. Pe acest album sunt de auzit clapele lui Frederik Nordstrom (de la Dream Evil, dar cu numeroase colaborări cu Arch Enemy, Dark Tranquillity, HammerFall, In Flames și multe altele), vocile lui Tomas Lindberg (ex-At the Gates) și Tom Englund (de la Evergrey) și tobele lui Per M. Jensen (de la The Haunted).
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2003 - Partea a IV-a: Works of Carnage
Death metal-ul arată bine pentru vârsta lui în 2003. Nu se petrec lucruri extraordinare, nume noi sunt destul de puține (și mai toate sunt ale unor formații ce vor avea cariere destul de scurte sau nu foarte prodigioase), veteranii scenei death fac legea, dar avem parte de destul de multe albume bune spre foarte bune, atât în Europa, cât și pe continentul american. Apropo de continentul american, ar fi de remarcat un interes crescut al câtorva formații de acolo pentru death metal-ul melodic, subgen ce rămăsese apanajul aproape exclusiv al europenilor.
O trupă interesantă, Nightrage, în fapt un fel de proiect al chitaristului grec Marios Iliopoulos (fost membru într-o trupă mai puțin cunoscută, Exhumation), care va beneficia, de-a lungul vremii, de aportul a numeroși muzicieni, mai ales din Suedia, lansează primul LP, Sweet Vengeance. Pe acest album sunt de auzit clapele lui Frederik Nordstrom (de la Dream Evil, dar cu numeroase colaborări cu Arch Enemy, Dark Tranquillity, HammerFall, In Flames și multe altele), vocile lui Tomas Lindberg (ex-At the Gates) și Tom Englund (de la Evergrey) și tobele lui Per M. Jensen (de la The Haunted).
vineri, 24 iulie 2015
Top 10 - 2003 (III)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2003 (III)
În plină decadență a black metal-ului, apar trupe care încearcă să readucă genul la forma lui primară și în acest demers sunt însoțite și de formații mai vechi în domeniu, precum Gorgoroth sau Naglfar, care se regăsesc și în topul meu. Locurile fruntașe sunt ocupate, însă, de noua „progenitură” a ariei black, folk/viking metal-ul (Moonsorrow, Asmegin) și de latura mai „comercială” (atât cât se poate) a black metal-ului, cea melodico-simfonico-gotică (Dimmu Borgir, Graveworm).
După interpretarea cunoscutei piese Fear of the Dark a britanicilor Iron Maiden, italienii Graveworm includ pe albumul lor, Engraved in Black, unul din cele mai neașteptate cover-uri cu putință, cel al unei piese semnate R.E.M.(!), Losing My Religion:
Graveworm - Losing My Religion (R.E.M. cover)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2003 (III)
În plină decadență a black metal-ului, apar trupe care încearcă să readucă genul la forma lui primară și în acest demers sunt însoțite și de formații mai vechi în domeniu, precum Gorgoroth sau Naglfar, care se regăsesc și în topul meu. Locurile fruntașe sunt ocupate, însă, de noua „progenitură” a ariei black, folk/viking metal-ul (Moonsorrow, Asmegin) și de latura mai „comercială” (atât cât se poate) a black metal-ului, cea melodico-simfonico-gotică (Dimmu Borgir, Graveworm).
După interpretarea cunoscutei piese Fear of the Dark a britanicilor Iron Maiden, italienii Graveworm includ pe albumul lor, Engraved in Black, unul din cele mai neașteptate cover-uri cu putință, cel al unei piese semnate R.E.M.(!), Losing My Religion:
Graveworm - Losing My Religion (R.E.M. cover)
joi, 23 iulie 2015
My metal years: 2003 (Partea a III-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2003 - Partea a III-a: Folk(s) metal!
Scena black metal își continuă scăderea și căderea (cu excepția zonei melodice - a se citi „comerciale” - o zonă „călduță”, unde nici trupele nu se dau peste cap, dar nici fanii nu sunt prea pretențioși). Dar, după fratele mai mare, viking metal-ul, se face tot mai mult remarcat folk metal-ul (cu influențe vizibile din partea unor Skyclad sau Primordial, dar cu rădăcinile în viking/black metal-ul nordic).
Spre deosebire de black metal, ce s-a vrut a fi apanajul câtorva inițiați, folk metal-ul este deschis publicului larg, aducând melodie, ritm și destulă brutalitate cât să fie pe gustul unui număr mare de fani ai muzicii metalice în general. Multe trupe aleg să cânte în limba țării de origine, în detrimentul unei limbi de circulație largă, precum engleza, dar acest lucru nu pare să deranjeze prea mult fanii, care apreciază în primul rând muzica, și mai apoi mesajul acesteia. Finlandezii Moonsorrow sunt un bun exemplu: pun aici al treilea lor album, Kivenkantaja.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2003 - Partea a III-a: Folk(s) metal!
Scena black metal își continuă scăderea și căderea (cu excepția zonei melodice - a se citi „comerciale” - o zonă „călduță”, unde nici trupele nu se dau peste cap, dar nici fanii nu sunt prea pretențioși). Dar, după fratele mai mare, viking metal-ul, se face tot mai mult remarcat folk metal-ul (cu influențe vizibile din partea unor Skyclad sau Primordial, dar cu rădăcinile în viking/black metal-ul nordic).
Spre deosebire de black metal, ce s-a vrut a fi apanajul câtorva inițiați, folk metal-ul este deschis publicului larg, aducând melodie, ritm și destulă brutalitate cât să fie pe gustul unui număr mare de fani ai muzicii metalice în general. Multe trupe aleg să cânte în limba țării de origine, în detrimentul unei limbi de circulație largă, precum engleza, dar acest lucru nu pare să deranjeze prea mult fanii, care apreciază în primul rând muzica, și mai apoi mesajul acesteia. Finlandezii Moonsorrow sunt un bun exemplu: pun aici al treilea lor album, Kivenkantaja.
vineri, 10 iulie 2015
Top 10 - 2003 (II)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2003 (II)
Într-un gen tot mai plin de clișee, muzica începe să ți se pară toată la fel. Totuși, câteva trupe reușesc să iasă în față cu piese sau chiar albume întregi. Preferințele mele se îndreaptă, în general, către power metal-ul nordic, care este la putere în 2003, dar și câțiva din veteranii scenei germane (Helloween, Grave Digger) și-au făcut loc în acest top. Alți pionieri ai scenei, finlandezii Stratovarius, care scot un dublu album în acest an, Elements, aproape că au prins primul loc, dar cu un album precum A Flame to the Ground Beneath al suedezilor Lost Horizon nu te prea poți lupta. Mai pun aici o piesă de pe acest album absolut teribil:
Lost Horizon - Lost in the Depths of Me
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2003 (II)
Într-un gen tot mai plin de clișee, muzica începe să ți se pară toată la fel. Totuși, câteva trupe reușesc să iasă în față cu piese sau chiar albume întregi. Preferințele mele se îndreaptă, în general, către power metal-ul nordic, care este la putere în 2003, dar și câțiva din veteranii scenei germane (Helloween, Grave Digger) și-au făcut loc în acest top. Alți pionieri ai scenei, finlandezii Stratovarius, care scot un dublu album în acest an, Elements, aproape că au prins primul loc, dar cu un album precum A Flame to the Ground Beneath al suedezilor Lost Horizon nu te prea poți lupta. Mai pun aici o piesă de pe acest album absolut teribil:
Lost Horizon - Lost in the Depths of Me
miercuri, 8 iulie 2015
My metal years: 2003 (Partea a II-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2003 - Partea a II-a: Lost horizons?
Lumea power metal-ului este o lume aparte, departe de crizele de identitate ale celorlalte subgenuri metalice: nimic spectaculos nu se petrece, nu se rup bariere, nu se depășesc granițe, fanii nu sunt mulți, dar devotați. Orizonturile sunt pierdute în ceață.
Apar noi nume și dispar altele, dar vremurile în care asemenea lucruri se constituiau în adevărate evenimente ale scenei muzicale sunt departe. Dragonforce, Altaria sau Highland Glory - acestea sunt câteva din trupele ce își fac apariția pe scena power metal în 2003. Lost Horizon scot al doilea și ultimul album al carierei lor, după plecarea vocalistului Daniel Heiman, trupa mai existând doar cu numele.
Oricum, acest ultim album, A Flame to the Ground Beneath, este ceva de ascultat de către oricine și unul dintre albumele mele preferate (foarte puține după anul 2000).
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2003 - Partea a II-a: Lost horizons?
Lumea power metal-ului este o lume aparte, departe de crizele de identitate ale celorlalte subgenuri metalice: nimic spectaculos nu se petrece, nu se rup bariere, nu se depășesc granițe, fanii nu sunt mulți, dar devotați. Orizonturile sunt pierdute în ceață.
Apar noi nume și dispar altele, dar vremurile în care asemenea lucruri se constituiau în adevărate evenimente ale scenei muzicale sunt departe. Dragonforce, Altaria sau Highland Glory - acestea sunt câteva din trupele ce își fac apariția pe scena power metal în 2003. Lost Horizon scot al doilea și ultimul album al carierei lor, după plecarea vocalistului Daniel Heiman, trupa mai existând doar cu numele.
Oricum, acest ultim album, A Flame to the Ground Beneath, este ceva de ascultat de către oricine și unul dintre albumele mele preferate (foarte puține după anul 2000).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)