#18. Black Sabbath - Master of Reality

* * * Lista albumelor mele preferate all-time. Geniale sau mediocre, toate fac parte din moștenirea mea „metalică”. * * *

Gen: Heavy metal, doom metal Anul apariției: 1971 Primul contact: 1996 Tag: ”The mighty Black Sabbath!...”

Întâlnirea mea cu Master of Reality s-a produs într-un context deosebit. Cunoșteam dinainte piesa Sweet Leaf, nimic extraordinar până aici. Dar alte patru piese, After Forever, Children of the Grave, Into the Void și Solitude îmi erau cunoscute dintr-o cu totul altă perspectivă: cover-uri de pe compilația-tribut Nativity in Black: A Tribute to Black Sabbath, unul din cele mai prețuite albume din mica mea colecție. Astfel că, până ca Master of Reality să îmi pice în mână, cele patru piese de mai sus, în variantele Biohazard, White Zombie, Corrosion of Conformity și, respectiv, Cathedral, îmi erau extrem de bine întipărite pe „retina” muzicală. Surpriza a fost, însă, la ascultarea originalelor: cu toate că cele patru cover-uri purtau, fiecare, o puternică amprentă a trupelor care le executaseră, niciuna nu diferea substanțial de originalul ei. Cu excepția piesei Solitude, care, în varianta Cathedral, beneficia de un aranjament orchestral mai sofisticat decât în cazul originalului, celelalte trei erau, de fapt, același Black Sabbath interpretat în manieră personală. A fost momentul în care mi-am dat seama că britanicii au pus heavy metal-ului o piatră de temelie fundamentală, încât este reprodusă, involuntar, aproape de orice trupă din această vastă arie. Altfel, Master of Reality mi s-a părut cel mai „greu” album din era Ozzy Osbourne. Mult mai apăsat decât precedentele Black Sabbath și Paranoid și cu elemente ce nu au fost reluate decât puțin pe următoarele Vol. 4 și Sabbath Bloody Sabbath. Pentru mine, Master of Reality este primul album cu adevărat și pe de-a-ntregul heavy metal, în accepțiunea modernă a sintagmei.

Top 100 albume preferate

Despre Master of Reality, membrii trupei (cu excepția lui Ozzy care nu își mai aducea aminte mare lucru...) au vorbit după ani și ani ca despre un album experimental. Chitaristul Tony Iommi a slăbit corzile instrumentului, pentru a mai ușura din durerea degetelor, iar basistul Geezer Butler l-a urmat, pentru a se potrivi cu Iommi. Urmarea: un album care a rămas piatră de temelie pentru câteva subgenuri (doom, stoner și sludge metal) și o inspirație peste decenii (Soundgarden sau Nirvana au încercat aceleași tehnici). Albumul a fost bine primit de către public, dar mulți critici, complet lipsiți de viziune, l-au privit cu dispreț: era, totuși, destul de greu de anticipat în 1971 ce avea să se întâmple în anii '80-'90. Au trebuit să mai treacă ceva ani până când noi generații de trupe au profitat cu adevărat de aceste noi „găselnițe” muzicale.

#19. Metallica - Load

* * * Lista albumelor mele preferate all-time. Geniale sau mediocre, toate fac parte din moștenirea mea „metalică”. * * *

Gen: Heavy metal, hard rock Anul apariției: 1996 Primul contact: 1997 Tag: Lungul drum de la ură la iubire

Apariția celui de-al șaselea album al regilor thrash metal-ului, Metallica, a avut loc în niște circumstanțe cu totul deosebite. Pentru fani, așteptarea unui nou LP a fost lungă și chinuitoare. De prin 1993, în fiecare an se spunea că urmează să apară un nou album, dar acesta era mereu amânat. Pe aici, prin România, unde The Black Album nu fusese deloc perceput ca o „cădere” a americanilor, așa cum s-a întâmplat prin alte părți, metaliștii erau cu sufletul la gură. Prin presă mai răzbătea câte o știre despre noi piese cântate pe la vreun concert (Ain't My Bitch și 2x4), dar nimeni nu știa decât cum se numesc. Și, într-un final, evenimentul a avut loc. Dar... șoc și groază! Un videoclip bizar și o piesă pe măsură: Until It Sleeps. Băieții machiați și tunși, nici urmă de thrash metal. Pe MTV au continuat să ruleze și alte piese: Hero of the Day și Mama Said. Dezamăgirea a fost cruntă și pentru mine, și pentru cei mai mulți. Un an mai târziu, un prieten mi-a împrumutat albumul, pe care l-am ascultat fără prea multă bunăvoință. Dar ceva tot a prins. După 2000, l-am „redescoperit” și a trebuit să admit că are unele calități. Și apoi s-a întâmplat ceva: cu trecerea anilor, am tot revenit la Load și de fiecare dată mi s-a părut mai bun și mai bun. Nu este Metallica cu care am crescut, dar este un album de clasă.

Top 100 albume preferate

După apariția albumului eponim, în 1991, Metallica devenise unul din numele momentului. Incontestabil, era numele pe care ți-l doreai să-l vezi într-un concert. Interminabile turnee au provocat amânarea intrării în studio pentru înregistrarea unui nou album. Și, atunci când au făcut-o, a urmat o muncă titanică. Bob Rock a fost, din nou, catalizatorul eforturilor creatoare ale lui Ulrich, Hetfield și Hammett, care s-au decis să încerce tehnici noi, departe de ceea ce fuseseră fanii obișnuiți să audă. Inițial proiectat ca un dublu album, în cele din urmă pentru Load au fost selectate doar 14 piese din cele compuse, restul ajungând pe ReLoad, lansat un an mai târziu. Unele piese au mai fost scurtate, pentru a intra pe un singur CD, cu o durată de 79 de minute, cel mai lung album din istoria de până atunci a trupei. Reacția publicului a fost mult mai rezervată, cu vânzări de 3 ori mai mici în S.U.A., decât în cazul precedentului album, dar Load tot a bifat 5 discuri de platină, care trebuie să-i pună, totuși pe gânduri pe cârcotașii în rândul cărora m-am aflat și eu, trebuie să recunosc...

#20. Black Sabbath - Greatest Hits

* * * Lista albumelor mele preferate all-time. Geniale sau mediocre, toate fac parte din moștenirea mea „metalică”. * * *

Gen: Heavy metal, hard rock Anul apariției: 1977 Primul contact: 1994 Tag: Peter Breugel pe copertă? Artă pentru artă.

După ce am auzit prima piesă Black Sabbath din viața mea, Hard Life to Love, și, mai apoi, pe a doua, Computer God, am pornit o vânătoare de casete cu această trupă. „Vânatul”, însă, era foarte rar, cel puțin în orașul în care locuiam, Târgoviște. Totuși, în clasa a 8-a, am reușit să dau de un album Greatest Hits care, în mintea mea, era absolut obligatoriu să conțină măcar una din piesele amintite mai sus. Dar, nici pomeneală. Această compilație (despre care aveam să aflu mai târziu că era semi-oficială) mă introducea în perioada Ozzy Osbourne - anii '70. La acea vârstă, aproape că nu sesizasem că deja făcusem cunoștință cu ceilalți doi vocaliști importanți din istoria Black Sabbath, Tony Martin și Ronnie James Dio (pe Ian Gillan nu îl pun la socoteală, având un singur album cu Black Sabbath în palmares), deși vocile lor sunt cum nu se poate mai diferite. Revenind la acest album, atunci am făcut cunoștință cu tusea de pe Sweet Leaf, cu sacadatul Paranoid, cu atmosfera încărcată din Black Sabbath și cu pianul melancolic din Changes. War Pigs, Sabbath Bloody Sabbath, Iron Man și Tommorow's Dream completau această selecție, destul de bine făcută, trecând prin cinci din cele opt albume înregistrate cu Ozzy. Un prim pas excelent pentru un rocker debutant ca mine, ce avea să fie urmat și de alți pași, în scurtă vreme.

Top 100 albume preferate

Acest Greatest Hits din 1977 este o compilație destul de obscură, apărută în Marea Britanie sub egida NEMS (companie a celebrului Brian Epstein, fostul manager The Beatles), care are în portofoliu distribuirea mai multor materiale discografice Black Sabbath. Deși anul apariției este 1977 (adică după lansarea celui de-al șaptelea album, Technical Ecstasy), această compilație conține piese doar de pe primele cinci albume, Black Sabbath (cu piesa de titlu și N.I.B.), Paranoid (War Pigs, Paranoid și Iron Man), Master of Reality (Sweet Leaf), Vol. 4 (Changes, Tomorrow's Dream și Laguna Sunrise) și Sabbath Bloody Sabbath (tot cu piesa de titlu). Un cunoscător ar strâmba din nas în ce privește anumite alegeri, iar colecționarii de discuri sunt, în general, dezamăgiți de acest produs, destul de rar și cam piperat la preț, din ce am înțeles. Pentru mine, însă, la doar 14 ani, acest Greatest Hits a însemnat mult: începutul unei pasiuni pentru una din cele (dacă nu cea mai) importante trupe din istoria heavy metal-ului.