O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2007 - Partea a IV-a: Cine spunea că nu se mai poate?
Scena black metal nu propune nici în 2007 prea multe albume, dar, cu siguranță, arată că încă se mai poate face muzică de calitate. Atât trupe din vechea generație (Marduk, Enthroned, Mayhem), cât mai ales noii purtători ai steagului negru (Watain, Wolves in the Throne Room) demonstrează destul de limpede că mult trâmbițatul sfărșit al black metal-ului a fost doar un ifos al unor snobi.
Zona folk (sau prin extindere, pagan) metal continuă să livreze materiale de calitate, trupele din această arie având fani devotați și ceva mai puțin cârtitori. Finlanda este, ca de obicei, lider detașat în această arie de „expertiză”, iar Turisas ne dăruiește un nou album epic/symphonic impresionant, The Varangian Way.
miercuri, 30 decembrie 2015
marți, 29 decembrie 2015
Top 10 - 2007 (III)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2007 (III)
În ciuda monotoniei ce caracterizează scena power metal din 2007, am avut, totuși parte, pentru acest top, de piese bune și foarte bune, de la ultimul până la primul loc. Cele mai multe piese aparțin unor trupe germane (Rebellion, Silent Force, Avantasia și Helloween), plus o piesă a proiectului suedezo-german Ride the Sky. Manowar nu puteau lipsi, iar restul topului este completat de piese ale canadienilor Anvil și 3 Inches of Blood, la care se adaugă un Dark Moor și un Andre Matos.
Avantasia lui Tobias Sammet nu mai scosese niciun album de prin 2002, așa că în 2007 apar două EP-uri, ambele intitulate la fel, Lost in Space, și ambele fiind formate atât din piese proprii, cât și din cover-uri, ce vor prefigura albumul din anul următor, The Scarecrow. Pun aici câte un cover de pe fiecare din EP-uri, ambele realizate după trupe din muzica pop a anilor '80.
Avantasia - Lay All Your Love on Me (ABBA cover)
Avantasia - Dancing with Tears in My Eyes (Ultravox cover)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2007 (III)
În ciuda monotoniei ce caracterizează scena power metal din 2007, am avut, totuși parte, pentru acest top, de piese bune și foarte bune, de la ultimul până la primul loc. Cele mai multe piese aparțin unor trupe germane (Rebellion, Silent Force, Avantasia și Helloween), plus o piesă a proiectului suedezo-german Ride the Sky. Manowar nu puteau lipsi, iar restul topului este completat de piese ale canadienilor Anvil și 3 Inches of Blood, la care se adaugă un Dark Moor și un Andre Matos.
Avantasia lui Tobias Sammet nu mai scosese niciun album de prin 2002, așa că în 2007 apar două EP-uri, ambele intitulate la fel, Lost in Space, și ambele fiind formate atât din piese proprii, cât și din cover-uri, ce vor prefigura albumul din anul următor, The Scarecrow. Pun aici câte un cover de pe fiecare din EP-uri, ambele realizate după trupe din muzica pop a anilor '80.
Avantasia - Lay All Your Love on Me (ABBA cover)
Avantasia - Dancing with Tears in My Eyes (Ultravox cover)
luni, 28 decembrie 2015
My metal years: 2007 (Partea a III-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2007 - Partea a III-a: Zeii morți ai războiului
Aria power metal pare mai monotonă decât oricând. În condițiile în care apariția unui nou album Manowar, trupă ce nu mai este decât o umbră a ceea ce a fost, pare a fi evenimentul anului în materie de heavy și power metal, nici nu mai e nevoie de alte comentarii. Destul de puține nume noi și, în tot cazul, niciunul remarcabil; canadienii Anvil într-o nouă încercare (și aceasta destul de patetică) de revenire; inundația de pe scena germană, venită după un an de secetă; tentativa (eșuată, în final) de a aduce ceva nou a unor Ride the Sky (proiect Björn Jansson - Uli Kusch) - cam acestea sunt highlight-urile scenei heavy/power.
După Angra, în 2001, brazilianul Andre Matos rupe în două și trupa Shaman în 2006: îi ia cu el pe frații Mariutti și, în 2007, scoate un prim album sub titulatură proprie, Andre Matos - Time to be Free.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2007 - Partea a III-a: Zeii morți ai războiului
Aria power metal pare mai monotonă decât oricând. În condițiile în care apariția unui nou album Manowar, trupă ce nu mai este decât o umbră a ceea ce a fost, pare a fi evenimentul anului în materie de heavy și power metal, nici nu mai e nevoie de alte comentarii. Destul de puține nume noi și, în tot cazul, niciunul remarcabil; canadienii Anvil într-o nouă încercare (și aceasta destul de patetică) de revenire; inundația de pe scena germană, venită după un an de secetă; tentativa (eșuată, în final) de a aduce ceva nou a unor Ride the Sky (proiect Björn Jansson - Uli Kusch) - cam acestea sunt highlight-urile scenei heavy/power.
După Angra, în 2001, brazilianul Andre Matos rupe în două și trupa Shaman în 2006: îi ia cu el pe frații Mariutti și, în 2007, scoate un prim album sub titulatură proprie, Andre Matos - Time to be Free.
miercuri, 23 decembrie 2015
Top 10 - 2007 (II)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2007 (II)
Mai mult decât oricare altă scenă metalică, scena metalcore (împreună cu „subsidiara” ei, scena deathcore) aduce cele mai multe nume noi (și „valabile)”, astfel că topul părții a doua a cronologiei anului 2007 este dominat de trupe aflate la primul sau, cel mult, la al doilea LP din carieră: Emmure, The Sorrow, Divine Heresy, respectiv, Architects, Parkway Drive, The Devil Wears Prada, printre care s-au strecurat și câțiva „veterani” de acum, As I Lay Dying sau Shadows Fall.
Atreyu se îndepărtează puțin câte puțin de genul care i-a consacrat, dar continuă să ne arate că rock-ul și metal-ul sunt în continuare vii și că spiritul lor este departe de a fi murit, douăzeci de ani după niște Motley Crue sau Metallica.
Atreyu - Blow
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2007 (II)
Mai mult decât oricare altă scenă metalică, scena metalcore (împreună cu „subsidiara” ei, scena deathcore) aduce cele mai multe nume noi (și „valabile)”, astfel că topul părții a doua a cronologiei anului 2007 este dominat de trupe aflate la primul sau, cel mult, la al doilea LP din carieră: Emmure, The Sorrow, Divine Heresy, respectiv, Architects, Parkway Drive, The Devil Wears Prada, printre care s-au strecurat și câțiva „veterani” de acum, As I Lay Dying sau Shadows Fall.
Atreyu se îndepărtează puțin câte puțin de genul care i-a consacrat, dar continuă să ne arate că rock-ul și metal-ul sunt în continuare vii și că spiritul lor este departe de a fi murit, douăzeci de ani după niște Motley Crue sau Metallica.
Atreyu - Blow
marți, 22 decembrie 2015
My metal years: 2007 (Partea a II-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2007 - Partea a II-a: Deathcore
Scena metalcore își continuă ascensiunea (într-un ritm mai scăzut, ce-i drept) și în 2007 și apar câteva nume de referință pentru anii ce vor urma: Oh, Sleeper, The Agonist sau The Sorrow, în timp ce trupe precum August Burns Red, The Devil Wears Prada sau Parkway Drive confirmă că nu au fost un simplu foc de paie.
Dar zona cea mai „căutată” de noile trupe este deathcore-ul. În anii trecuți, o simplă „dependință” a scenei metalcore, genul deathcore devine noul refugiu pentru brutalitatea unei alte generații de formații precum Whitechapel, Emmure, Carnifex, Impending Doom sau Suicide Silence. Pun aici un destul de scurt album (sub o jumătate de oră), dar plin de „substanță”, debutul Emmure - Goodybye to the Gallows.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2007 - Partea a II-a: Deathcore
Scena metalcore își continuă ascensiunea (într-un ritm mai scăzut, ce-i drept) și în 2007 și apar câteva nume de referință pentru anii ce vor urma: Oh, Sleeper, The Agonist sau The Sorrow, în timp ce trupe precum August Burns Red, The Devil Wears Prada sau Parkway Drive confirmă că nu au fost un simplu foc de paie.
Dar zona cea mai „căutată” de noile trupe este deathcore-ul. În anii trecuți, o simplă „dependință” a scenei metalcore, genul deathcore devine noul refugiu pentru brutalitatea unei alte generații de formații precum Whitechapel, Emmure, Carnifex, Impending Doom sau Suicide Silence. Pun aici un destul de scurt album (sub o jumătate de oră), dar plin de „substanță”, debutul Emmure - Goodybye to the Gallows.
vineri, 18 decembrie 2015
Top 10 - 2007 (I)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2007 (I)
Departe de stagnarea din era nu metal-ului, scena metalică a anului 2007 este cât se poate de diversă și acest lucru este ilustrat destul de bine și de piesele alese pentru topul primei părți. „Partea leului” e luată de thrash metal, nicio surpriză (Megadeth, Annihilator, Havok, Municipal Waste), dar și alte curente sunt reprezentate (Drowning Pool, Hellyeah, Throwdown).
O mențiune specială o am pentru două trupe: Five Finger Death Punch, care își lansează albumul de debut în acest an și, ceea ce cred eu a fi revelația acestor ani, danezii Volbeat, cu una din cele mai originale și neobișnuite concepții muzicale, în care se amestecă rock-ul anilor '50-'60 (Elvis Presley, rockabilly, country chiar) cu punk-ul anilor '70-'80 și heavy metal-ul modern al anilor '90-2000. Mai pun aici o piesă a danezilor, de pe același excelent album, Rock the Rebel/Metal the Devil.
Volbeat - Sad Man's Tongue
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2007 (I)
Departe de stagnarea din era nu metal-ului, scena metalică a anului 2007 este cât se poate de diversă și acest lucru este ilustrat destul de bine și de piesele alese pentru topul primei părți. „Partea leului” e luată de thrash metal, nicio surpriză (Megadeth, Annihilator, Havok, Municipal Waste), dar și alte curente sunt reprezentate (Drowning Pool, Hellyeah, Throwdown).
O mențiune specială o am pentru două trupe: Five Finger Death Punch, care își lansează albumul de debut în acest an și, ceea ce cred eu a fi revelația acestor ani, danezii Volbeat, cu una din cele mai originale și neobișnuite concepții muzicale, în care se amestecă rock-ul anilor '50-'60 (Elvis Presley, rockabilly, country chiar) cu punk-ul anilor '70-'80 și heavy metal-ul modern al anilor '90-2000. Mai pun aici o piesă a danezilor, de pe același excelent album, Rock the Rebel/Metal the Devil.
Volbeat - Sad Man's Tongue
joi, 17 decembrie 2015
My metal years: 2007 (Partea I)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2007 - Partea I: Invazie thrash
Adevărată competiție între trupele noului val retro-thrash (la care se adaugă și adeptele unor sonorități mai moderne, așa numitul melodic thrash) și veteranii scenei thrash metal a anilor '80-'90. Rezultat: o adevărată invazie de albume (și mai bune, și mai rele, dar, oricum, departe de apatia ce caracteriza creațiile din anii de hotar dintre milenii). Își fac intrarea în scenă noi trupe: Havok, Evile sau Lazarus A.D. și revin trupe aproape uitate, precum Mekong Delta (în mare formă!) sau Vendetta.
Altfel, se petrec multe lucruri interesante și în ariile alternative (un nou album excelent al danezilor Volbeat), doom (revenirea pionierilor Trouble) sau heavy tradițional (noi albume Saxon, Ozzy Osbourne, W.A.S.P. și King Diamond), ca și în zona groove, ce pare să revină în prim-plan (debutul supergrupului Hellyeah). Totuși, anul aparține, din punctul meu de vedere, thrash metal-ului, așa că pun aici albumul de debut al englezilor Evile - Enter the Grave:
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2007 - Partea I: Invazie thrash
Adevărată competiție între trupele noului val retro-thrash (la care se adaugă și adeptele unor sonorități mai moderne, așa numitul melodic thrash) și veteranii scenei thrash metal a anilor '80-'90. Rezultat: o adevărată invazie de albume (și mai bune, și mai rele, dar, oricum, departe de apatia ce caracteriza creațiile din anii de hotar dintre milenii). Își fac intrarea în scenă noi trupe: Havok, Evile sau Lazarus A.D. și revin trupe aproape uitate, precum Mekong Delta (în mare formă!) sau Vendetta.
Altfel, se petrec multe lucruri interesante și în ariile alternative (un nou album excelent al danezilor Volbeat), doom (revenirea pionierilor Trouble) sau heavy tradițional (noi albume Saxon, Ozzy Osbourne, W.A.S.P. și King Diamond), ca și în zona groove, ce pare să revină în prim-plan (debutul supergrupului Hellyeah). Totuși, anul aparține, din punctul meu de vedere, thrash metal-ului, așa că pun aici albumul de debut al englezilor Evile - Enter the Grave:
vineri, 4 decembrie 2015
Top 10 - 2006 (VI)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2006 (VI)
Topul ultimei părți a cronologiei anului 2006 este dominat de trupele noi, provenite mai ales din zona progressive (To-Mera, The Human Abstract, Canvas Solaris), dar și din ariile doom (Dawn of Solace) sau symphonic (Delain). Apetența pentru metal-ul progresiv în dauna death/doom-ului sau gothic-ului se face simțită și în acest an: pe lângă trupele mai sus-amintite, i-am mai adăugat pe Andromeda și pe Hammers of Misfortune.
Norvegienii Green Carnation, trupă ce, de mai bine de zece ani, amesteca sonoritățile progressive, doom și gothic într-un produs cu totul unic, scot în 2006 un album... acustic. Deși, în general, nu sunt un fan al acestui gen de producție muzicală, la fel ca și în cazul britanicilor Threshold cu al lor Wireless, am fost plăcut impresionat. Pun aici o piesă de pe The Acoustic Verses.
Green Carnation - Sweet Leaf (Live)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2006 (VI)
Topul ultimei părți a cronologiei anului 2006 este dominat de trupele noi, provenite mai ales din zona progressive (To-Mera, The Human Abstract, Canvas Solaris), dar și din ariile doom (Dawn of Solace) sau symphonic (Delain). Apetența pentru metal-ul progresiv în dauna death/doom-ului sau gothic-ului se face simțită și în acest an: pe lângă trupele mai sus-amintite, i-am mai adăugat pe Andromeda și pe Hammers of Misfortune.
Norvegienii Green Carnation, trupă ce, de mai bine de zece ani, amesteca sonoritățile progressive, doom și gothic într-un produs cu totul unic, scot în 2006 un album... acustic. Deși, în general, nu sunt un fan al acestui gen de producție muzicală, la fel ca și în cazul britanicilor Threshold cu al lor Wireless, am fost plăcut impresionat. Pun aici o piesă de pe The Acoustic Verses.
Green Carnation - Sweet Leaf (Live)
marți, 1 decembrie 2015
My metal years: 2006 (Partea a VI-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2006 - Partea a VI-a: For the Love of Art...
Multă muzică bună și extrem de variată propun zonele progressive, doom/death și gothic în 2006. Scena death/doom, în principal, destul de rarefiată în ultimii ani, trăiește o adevărată renaștere (atât calitativă, cât și numerică), mai ales în aria funeral doom, unde multe nume noi (Ahab, Doom:VS, Catacombs, Wormphlegm) vin să întărească un gen destul de firav, cu un public foarte restrâns. Anul 2006 este al trupelor tinere și în metalul progresiv: To-Mera, Intronaut, The Human Abstract, Mastodon, Communic (ca să numesc doar câteva), în timp ce gothic metal-ul pare mai variat ca niciodată: de la influențele doom (Katatonia, Novembre), la cele extreme (Moonspell, Cradle of Filth), de la gothic-ul metalic (Crematory, Before the Dawn), la cel de factură alternative/pop (Lacuna Coil, Theatre of Tragedy, Entwine).
Mă întorc, totuși, la aria death/doom care, personal, m-a impresionat în acest an. Pun aici unicul album al trupei Dawn of Solace (proiect al lui Tuomas Saukkonen, membru al altor două trupe cu care ne-am mai întâlnit, Before the Dawn și Wolfheart), The Darkness.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2006 - Partea a VI-a: For the Love of Art...
Multă muzică bună și extrem de variată propun zonele progressive, doom/death și gothic în 2006. Scena death/doom, în principal, destul de rarefiată în ultimii ani, trăiește o adevărată renaștere (atât calitativă, cât și numerică), mai ales în aria funeral doom, unde multe nume noi (Ahab, Doom:VS, Catacombs, Wormphlegm) vin să întărească un gen destul de firav, cu un public foarte restrâns. Anul 2006 este al trupelor tinere și în metalul progresiv: To-Mera, Intronaut, The Human Abstract, Mastodon, Communic (ca să numesc doar câteva), în timp ce gothic metal-ul pare mai variat ca niciodată: de la influențele doom (Katatonia, Novembre), la cele extreme (Moonspell, Cradle of Filth), de la gothic-ul metalic (Crematory, Before the Dawn), la cel de factură alternative/pop (Lacuna Coil, Theatre of Tragedy, Entwine).
Mă întorc, totuși, la aria death/doom care, personal, m-a impresionat în acest an. Pun aici unicul album al trupei Dawn of Solace (proiect al lui Tuomas Saukkonen, membru al altor două trupe cu care ne-am mai întâlnit, Before the Dawn și Wolfheart), The Darkness.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)