marți, 30 aprilie 2019

#9. Metallica - Kill 'Em All

* * * Lista albumelor mele preferate all-time. Geniale sau mediocre, toate fac parte din moștenirea mea „metalică”. * * *

Gen: Thrash metal
Anul apariției: 1983
Primul contact: 1993
Tag: We'll never stop, we'll never quit

Pentru niște puști de 12-13 ani cum eram noi, materialul livrat pe Kill 'Em All era tot ce putea fi mai valabil: viteză, duritate, solo-uri devastatoare și riff-uri de neuitat. Seek and Destroy a reprezentat un adevărat imn pentru noi, care nu concepeam o „adunare”, prilejuită de vreo aniversare sau altceva, unde să nu se audă inconfundabilul intro al acestei piese. Ca întotdeauna, eu eram cel mai mic și mai neștiutor din toată gașca, dar, încet, încet am ajuns și eu în rând cu ceilalți. Primul pas, o casetă (raritate, cum aveam să descopăr mai târziu) ce conținea EP-ul Creeping Death/Jump in the Fire, în fapt un produs ce conținea două single-uri editate anterior. Pe lângă Creeping Death (ce făcea parte din playlist-ul Ride the Lightning), m-am pricopsit cu două cover-uri emblematice pentru Metallica: Am I Evil? și Blitzkrieg, plus trei piese de pe Kill 'Em All: Jump in the Fire și două versiuni fake-live ale Phantom Lord și Seek and Destroy. Pe scurt, un adevărat regal și un studiu serios asupra uneia din trupele mele preferate. Ceva mai târziu, în clasa a opta, mi-am făcut „cadou”, în aceeași zi, două casete: Kill 'Em All și Master of Puppets. Ambele au devenit, în scurt timp, două repere pentru „cariera” mea de metalist și rămân, până astăzi, în capul listei albumelor mele preferate din toate timpurile.

Top 100 albume preferate

Povestea primului album Metallica a fost spusă de nenumărate ori: mutarea pe coasta de est, la New York, la chemarea lui John Zazula, eliminarea lui Dave Mustaine și înlocuirea lui cu Kirk Hammett, și apoi înființarea casei de discuri Megaforce Records de către același John Zazula, special pentru a lansa în lume primul produs al thrash-erilor Metallica. Înregistrat în formula James Hetfield (chitară), Kirk Hammett (chitară), Cliff Barton (bass) și Lars Ulrich (tobe), albumul conține atât prelucrări ale unor piese din repertoriul trupelor prin care au trecut cei patru muzicieni (precum Motorbreath sau Hit the Lights), cât și din bucăți la care și-a adus aportul ostracizatul Dave Mustaine (The Four Horsemen, deși cu versuri complet schimbate, sau Jump in the Fire). Albumul a atras atenția întregii scene metalice, iar tânăra presă de specialitate a ridicat în slăvi acest prim produs al băieților din San Francisco. Succesul mai avea, totuși, să se lase așteptat încă, și, ca în multe alte cazuri, Europa a fost mai sensibilă la noua muzică propusă de Metallica, decât propria țară.


luni, 29 aprilie 2019

#10. Nativity in Black: A Tribute to Black Sabbath

* * * Lista albumelor mele preferate all-time. Geniale sau mediocre, toate fac parte din moștenirea mea „metalică”. * * *

Gen: Heavy metal
Anul apariției: 1994
Primul contact: 1995
Tag: De ce Black Sabbath a inventat heavy metal-ul

Nativity in Black este unul dintre acele albume pe care norocul chior mi le-a scos în cale, fără să știu, la acea dată, peste ce „comoară” am dat. Conținutul compilației („scurtată” de vreo două piese, în buna tradiție a casetelor ce se găseau în acei ani pe piața românească) era incontestabil bun, dar nu știam peste ce piesă relativ rară dădusem. Albumul prezintă două dimensiuni ce se îngemănează perfect: pe de o parte, 13 dintre cele mai bune piese ale „tăticilor” heavy metal-ului (de la Paranoid și Iron Man, până la Symptom of the Universe și Solitude), iar pe de altă parte câteva dintre numele cele mai „fierbinți” pe atunci: Biohazard, Megadeth, Faith No More, Ugly Kid Joe, Corrosion of Conformity sau Type O Negative. Interesant este faptul că, din cele 13 piese (mă rog, 11, în varianta mea de atunci), nu cunoșteam decât 5 în varianta originală, de pe una dintre primele mele casete. Alte 5 piese aveam să le aud așa cum au fost cântate de Black Sabbath la destul de puțină vreme, după achiziționarea albumelor Master of Reality și Sabotage. Pentru ultimele 3 (N.I.B., The Wizard și Supernaut) aveam de așteptat încă ani buni... Dar, din atât cât știam și din ce îmi puteam da eu seama, mi-am format o părere mai mult decât solidă: Black Sabbath este cea mai „tare” formație din istoria genului. Toate trupele care și-au dat concursul pentru realizarea acestei compilații (ce avea să dea tonul unei întregi pleiade de apariții de același gen, dar și unei slăbiciuni pentru acest tip de produs pe care am avut-o, apoi) erau imediat recognoscibile, păstrându-și stilul, dar și piesele erau recunoscute instant. Diversitatea stilurilor prezente pe disc (de la heavy metal clasic, până la hardcore), dar fără să altereze nimic din piesele originale, m-a condus imediat la ideea că Black Sabbath este responsabilă de toată istoria ulterioară a heavy metal-ului.

Top 100 albume preferate

Nativity in Black este rezultatul muncii asidue de aproape doi ani a lui Bob Chiappardi, un vechi fan al britanicilor care au inventat heavy metal-ul. Să găsească muzicieni și trupe care să își declare descendența metalică din Black Sabbath nu a fost mare lucru. Dar să adune trupe de calibru și care țineau de case de discuri diferite (de la Warner și Capitol, până la Columbia și Atlantic) a fost o mare performanță! (Ulterioarele apariții de acest gen au avut aproape toate o trăsătură comună: trupele participante la o compilație erau clienți ai aceluiași label.) Pe lângă trupe cu state vechi pe scena metalică, albumul conține și câteva apariții singulare: 1,000 Homo DJ's (un proiect cu viață scurtă al lui Al Jourgensen de la Ministry) și Bullring Brummies, o gașcă reunită o singură dată în viață (Bill Ward, Geezer Butler, Rob Halford și Scott "Wino" Weinrich), pentru a livra acestei compilații un excelent The Wizard, precum și două „împerecheri” mai puțin obișnuite: Ozzy Osbourne cu alternativii Therapy? (pentru Iron Man) și Bruce Dickinson cu stonerii Godspeed (pentru Sabbath Bloody Sabbath).