Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1990 (II)
Nu e mare lucru de spus pentru partea a II-a. Thrash metal all over. Plus Pantera care încearcă să rupă hotarele unui gen destul de conservator.
Din cele 10 piese prezentate, doar de 5 dintre ele m-am bucurat în adolescență și în cazul a trei dintre ele am avut parte și de tot albumul (dar, ca de obicei, mai târziu): Megadeth, Slayer și Pantera. Pentru Annihilator și Testament am mai avut de așteptat vreo 10 ani...
Pun aici, pentru o pre-ascultare, a doua piesă Slayer pe care am auzit-o vreodată - piesa care deschide albumul Seasons in the Abyss: War Ensemble. Eram în clasa a VIII-a. Și am rămas cu gura cam căscată, recunosc...
joi, 31 iulie 2014
My metal years: 1990 (Partea a II-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1990 - Partea a II-a: The American Way
Partea a II-a a cronologiei anului 1990 o dedic în întregime unui singur gen: thrash metal. Este anul de vârf, măcar în ce privește numărul aparițiilor discografice de calitate. Majoritatea acestora provin de pe noul continent, europenii punctând - în acest domeniu - aproape exclusiv prin scena germană de thrash metal.
Apar germenii unui nou stil, derivat din thrash, ce va avea tot mai mulți adepți (și un public tot mai numeros, ajungând, în numai câțiva ani, să eclipseze thrash metal-ul - aflat, ce-i drept, într-un declin tot mai abrupt): groove metal. Principalii exponenții ai acestui stil: Pantera care, în sfârșit, își găsesc "vocația".
Primul album - din această lungă listă a anului 1990 - pe care l-am ascultat, a fost Seasons in the Abyss, al celor de la Slayer, cândva, prin 1994, împrumutat de la un coleg ce îl avea de la fratele lui mai mare. Piesa care dă titlul albumului îmi era cunoscută mai dinainte, când o auzisem pe o casetă, în 1992 (îmi aduc și acum aminte că nu era întreagă, având neșansa să se găsească la finalul uneia dintre părți). Aici pun albumul în întregime și fără „tăieturi”...
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1990 - Partea a II-a: The American Way
Partea a II-a a cronologiei anului 1990 o dedic în întregime unui singur gen: thrash metal. Este anul de vârf, măcar în ce privește numărul aparițiilor discografice de calitate. Majoritatea acestora provin de pe noul continent, europenii punctând - în acest domeniu - aproape exclusiv prin scena germană de thrash metal.
Apar germenii unui nou stil, derivat din thrash, ce va avea tot mai mulți adepți (și un public tot mai numeros, ajungând, în numai câțiva ani, să eclipseze thrash metal-ul - aflat, ce-i drept, într-un declin tot mai abrupt): groove metal. Principalii exponenții ai acestui stil: Pantera care, în sfârșit, își găsesc "vocația".
Primul album - din această lungă listă a anului 1990 - pe care l-am ascultat, a fost Seasons in the Abyss, al celor de la Slayer, cândva, prin 1994, împrumutat de la un coleg ce îl avea de la fratele lui mai mare. Piesa care dă titlul albumului îmi era cunoscută mai dinainte, când o auzisem pe o casetă, în 1992 (îmi aduc și acum aminte că nu era întreagă, având neșansa să se găsească la finalul uneia dintre părți). Aici pun albumul în întregime și fără „tăieturi”...
miercuri, 30 iulie 2014
Top 10 - 1990 (I)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1990 (I)
Prima parte a topului pe anul 1990 este dominată de heavy metal-ul tradițional și de formațiile cu vechime la data respectivă. Cele mai multe piese au apărut cu destul de puțină vreme înainte să ajung să le ascult și eu (asta însemnând doi, trei ani - ceea ce era o performanță, totuși, cel puțin atunci). Hair metal-ul se afla în zodia baladelor, produse pe bandă rulantă - de aceea am și făcut un top special numai pentru ele. Alternativa la rockul tradițional este și ea reprezentată de două piese Alice in Chains (o senzație nu doar în lumea grunge) și Living Colour.
În 1990 a apărut al 13-lea album Deep Purple, singurul înregistrat cu vocalistul Joe Lynn Turner. Pun aici trei piese de pe acest album, care nu au mai avut loc în Top10, în ordinea în care le-am auzit și eu pentru prima dată (albumul întreg l-am ascultat mult mai târziu).
Deep Purple - Love Conquers All
Deep Purple - King of Dreams
Deep Purple - The Cut Runs Deep
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1990 (I)
Prima parte a topului pe anul 1990 este dominată de heavy metal-ul tradițional și de formațiile cu vechime la data respectivă. Cele mai multe piese au apărut cu destul de puțină vreme înainte să ajung să le ascult și eu (asta însemnând doi, trei ani - ceea ce era o performanță, totuși, cel puțin atunci). Hair metal-ul se afla în zodia baladelor, produse pe bandă rulantă - de aceea am și făcut un top special numai pentru ele. Alternativa la rockul tradițional este și ea reprezentată de două piese Alice in Chains (o senzație nu doar în lumea grunge) și Living Colour.
În 1990 a apărut al 13-lea album Deep Purple, singurul înregistrat cu vocalistul Joe Lynn Turner. Pun aici trei piese de pe acest album, care nu au mai avut loc în Top10, în ordinea în care le-am auzit și eu pentru prima dată (albumul întreg l-am ascultat mult mai târziu).
Deep Purple - Love Conquers All
Deep Purple - King of Dreams
Deep Purple - The Cut Runs Deep
marți, 29 iulie 2014
My metal years: 1990 (Partea I)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1990 - Partea I: Petrecerea nu s-a terminat încă!
1990 este începutul unei noi decade în muzica heavy metal. La începutul anilor '90 se petrec multe schimbări: scenele hair metal și thrash metal intră în declin - un declin provocat, pe de o parte de apariția a noi stiluri mult mai atrăgătoare de public, unele din interiorul heavy metal-ului (genuri precum groove, death și mai apoi nu metal), dar mai ales din afara acestuia (grunge, alternative, un nou val de punk și multe altele). Se încheie o eră și, ieșit pentru câțiva ani de acolo, heavy metalul se îndreaptă, din nou, spre underground.
În 1990, totuși, încă nu se întîmplaseră aceste lucruri. Chiar dacă începutul sfârșitului se întrevede, nu i se dă atenție, oricum. Heavy metal-ul atrage tot mai mulți amatori de muzică și ajunge la apogeu (de unde multe trupe vor cădea cam „tare”).
În 1990, a apărut primul album heavy metal pe care l-am ascultat în întregime: Iron Maiden - No Prayer for the Dying. Deși considerat de către fani drept unul dintre cele mai slabe producții ale britanicilor, albumul îmi rămâne în continuare la suflet, din motive evidente.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1990 - Partea I: Petrecerea nu s-a terminat încă!
1990 este începutul unei noi decade în muzica heavy metal. La începutul anilor '90 se petrec multe schimbări: scenele hair metal și thrash metal intră în declin - un declin provocat, pe de o parte de apariția a noi stiluri mult mai atrăgătoare de public, unele din interiorul heavy metal-ului (genuri precum groove, death și mai apoi nu metal), dar mai ales din afara acestuia (grunge, alternative, un nou val de punk și multe altele). Se încheie o eră și, ieșit pentru câțiva ani de acolo, heavy metalul se îndreaptă, din nou, spre underground.
În 1990, totuși, încă nu se întîmplaseră aceste lucruri. Chiar dacă începutul sfârșitului se întrevede, nu i se dă atenție, oricum. Heavy metal-ul atrage tot mai mulți amatori de muzică și ajunge la apogeu (de unde multe trupe vor cădea cam „tare”).
În 1990, a apărut primul album heavy metal pe care l-am ascultat în întregime: Iron Maiden - No Prayer for the Dying. Deși considerat de către fani drept unul dintre cele mai slabe producții ale britanicilor, albumul îmi rămâne în continuare la suflet, din motive evidente.
miercuri, 23 iulie 2014
Top 10 - Hair Metal Ballads
În topurile pe care le-am alcătuit pentru fiecare an din cronologia heavy metal-ului de pe acest blog, am evitat (și de cele mai multe ori am și reușit) să includ așa-numitele balade, mai ales în partea referitoare la mainstream-ul scenei metalice. Consider, totuși, că au și ele dreptul la partea lor.
Dee Snider (Twisted Sister) susține că apariția baladelor (în special a celor cu chitară acustică) a însemnat începutul sfârșitului pentru scena glam metal. Cauzele sunt mult mai numeroase, iar pe aceasta, în special, nu aș include-o în rândul celor mai importante. Clar este că aceste balade au adus o schimbare în muzica acelor ani și, deseori, în buzunarele membrilor formațiilor și a caselor de discuri (nu neapărat în această ordine...).
Nu știu care este prima baladă apărută pe un album al unei formații legate de scena glam metal (numită ulterior și hair metal, deși denumirea din urmă denumea o arie mai largă a genului), cea mai veche de care îmi aduc eu aminte ar fi Home Sweet Home a celor de la Motley Crue (de pe Theatre of Pain, 1985), dar este posibil să existe unele și mai vechi. Cert este că până prin 1987, piesele de acest gen erau apariții destul de sporadice, în timp ce la cumpăna anilor '80-'90 deveniseră ceva obligatoriu - nu exista album fără măcar o producție de acest gen (deși, de regulă, erau chiar mai multe).
Adolescența mea a avut parte de balade, ca a tuturora, presupun. Am alcătuit o selecție de 20 de piese din acei ani (1987-1991, anii de glorie ai hair metal-ului). Majoritatea lor le-am ascultat în timpul liceului, pe diverse compilații pirat fie făcute de colegi, fie găsite prin comerț. Nu am inclus în top formații ce nu au făcut parte din scena hair metal americană (cu o singură excepție, Alice Cooper, care era mai „bătrân”, dar o excepție întemeiată având în vedere că a avut rolul lui în apariția genului), așa că nu se găsesc pe aici nici Scorpions, nici Europe, nici Whitesnake, nici alții. Nici Bon Jovi, care nu a trecut în cariera lui de pragul hard rock-ului. Balade, balade, dar ale unor formații care au făcut parte, totuși, din marea familie a heavy metalului.
Ascultă: Top 10 - Hair Metal Ballads (Partea I: 1987-1989)
Ascultă: Top 10 - Hair Metal Ballads (Partea a II-a: 1989-1991)
Alte clasamente: Top 10
Dee Snider (Twisted Sister) susține că apariția baladelor (în special a celor cu chitară acustică) a însemnat începutul sfârșitului pentru scena glam metal. Cauzele sunt mult mai numeroase, iar pe aceasta, în special, nu aș include-o în rândul celor mai importante. Clar este că aceste balade au adus o schimbare în muzica acelor ani și, deseori, în buzunarele membrilor formațiilor și a caselor de discuri (nu neapărat în această ordine...).
Nu știu care este prima baladă apărută pe un album al unei formații legate de scena glam metal (numită ulterior și hair metal, deși denumirea din urmă denumea o arie mai largă a genului), cea mai veche de care îmi aduc eu aminte ar fi Home Sweet Home a celor de la Motley Crue (de pe Theatre of Pain, 1985), dar este posibil să existe unele și mai vechi. Cert este că până prin 1987, piesele de acest gen erau apariții destul de sporadice, în timp ce la cumpăna anilor '80-'90 deveniseră ceva obligatoriu - nu exista album fără măcar o producție de acest gen (deși, de regulă, erau chiar mai multe).
Adolescența mea a avut parte de balade, ca a tuturora, presupun. Am alcătuit o selecție de 20 de piese din acei ani (1987-1991, anii de glorie ai hair metal-ului). Majoritatea lor le-am ascultat în timpul liceului, pe diverse compilații pirat fie făcute de colegi, fie găsite prin comerț. Nu am inclus în top formații ce nu au făcut parte din scena hair metal americană (cu o singură excepție, Alice Cooper, care era mai „bătrân”, dar o excepție întemeiată având în vedere că a avut rolul lui în apariția genului), așa că nu se găsesc pe aici nici Scorpions, nici Europe, nici Whitesnake, nici alții. Nici Bon Jovi, care nu a trecut în cariera lui de pragul hard rock-ului. Balade, balade, dar ale unor formații care au făcut parte, totuși, din marea familie a heavy metalului.
Ascultă: Top 10 - Hair Metal Ballads (Partea I: 1987-1989)
Ascultă: Top 10 - Hair Metal Ballads (Partea a II-a: 1989-1991)
Alte clasamente: Top 10
vineri, 18 iulie 2014
Top 10 - 1989 (II)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1989 (II)
La sfârșitul anilor '80, death metal-ul începe să își ia porția sa de popularitate - destul de scăzută, e drept, dar cât se poate de bine delimitată. Astfel că și din topul meu își ia partea. Primul contact pe care l-am avut cu această muzică a fost chiar la începuturi, prin 1992-93, când am împrumutat de la cineva o compilație home-made, pe care se găseau, printre altele, o piesă Obituary, o piesă Death și două piese Sodom (aceștia din urmă nu erau chiar death metal, ci thrash, dar cu accente puternice către death). Ca atare, mi-au plăcut mult aceste prime contacte, ceea ce nu s-a repetat în cazul primelor albume întregi pe care am pus mâna: un Benediction, un Napalm Death, un Possessed - toate mi-au „spus” același lucru: prea dur pentru mine, aproape de nesuportat. După anul 2000, însă, am început să îmi schimb părerea și am început prin a asculta death metal, mai ales din această perioadă, sfârșitul anilor '80 - mijlocul anilor '90.
De acest an, 1989, mă leagă și apariția unui EP al celor de la Anthrax, Penikufesin (numele vine de la Nice Fuckin' EP citit de la coadă la cap), ce conține 6 piese - una singură originală, celelalte 5 fiind cover-uri. Două dintre ele le-am auzit la începuturile mele rockerești și mi-au rămas la suflet și acum: Friggin' in the Riggin' (Sex Pistols cover, după un cântec tradițional, de fapt) și Pipeline (The Chantays cover, o trupă din anii '60!)
Friggin' in the Riggin' - Anthrax (1989)
Pipeline - Anthrax (1989)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1989 (II)
La sfârșitul anilor '80, death metal-ul începe să își ia porția sa de popularitate - destul de scăzută, e drept, dar cât se poate de bine delimitată. Astfel că și din topul meu își ia partea. Primul contact pe care l-am avut cu această muzică a fost chiar la începuturi, prin 1992-93, când am împrumutat de la cineva o compilație home-made, pe care se găseau, printre altele, o piesă Obituary, o piesă Death și două piese Sodom (aceștia din urmă nu erau chiar death metal, ci thrash, dar cu accente puternice către death). Ca atare, mi-au plăcut mult aceste prime contacte, ceea ce nu s-a repetat în cazul primelor albume întregi pe care am pus mâna: un Benediction, un Napalm Death, un Possessed - toate mi-au „spus” același lucru: prea dur pentru mine, aproape de nesuportat. După anul 2000, însă, am început să îmi schimb părerea și am început prin a asculta death metal, mai ales din această perioadă, sfârșitul anilor '80 - mijlocul anilor '90.
De acest an, 1989, mă leagă și apariția unui EP al celor de la Anthrax, Penikufesin (numele vine de la Nice Fuckin' EP citit de la coadă la cap), ce conține 6 piese - una singură originală, celelalte 5 fiind cover-uri. Două dintre ele le-am auzit la începuturile mele rockerești și mi-au rămas la suflet și acum: Friggin' in the Riggin' (Sex Pistols cover, după un cântec tradițional, de fapt) și Pipeline (The Chantays cover, o trupă din anii '60!)
Friggin' in the Riggin' - Anthrax (1989)
Pipeline - Anthrax (1989)
joi, 17 iulie 2014
Top 10 - 1989 (I)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1989 (I)
Pentru anul 1989, a trebuit să fac slalom printre balade, pe care nu vreau să le pun în top (voi face unul special pentru asta mai târziu). Hair metal-ul este la apogeu, dar o baladă sau două per album este obligatorie. Am și o semi-baladă în top, dar aparține unei trupe din zona power metal, Savatage.
Majoritatea melodiilor din top sunt descoperiri (mult) ulterioare apariției lor, după anul 2000. Piesa de pe primul loc, Youth Gone Wild (Skid Row), era notorie pentru mine: o găseam mereu amintită prin reviste, ca un imn al adolescenței, dar nu o auzisem pe nicăieri. Singura excepție, Faith No More - Epic (am ascultat tot albumul The Real Thing, o găsisem și pe o compilație Kerrang! și o vedeam și la MTV destul de des).
Piesele din 1989 la care am avut acces pe la mijlocul anilor '90 erau, aproape fără excepție, balade. Pentru o pre-ascultare, pun aici una din primele piese căreia i-am învățat versurile pe de rost:
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1989 (I)
Pentru anul 1989, a trebuit să fac slalom printre balade, pe care nu vreau să le pun în top (voi face unul special pentru asta mai târziu). Hair metal-ul este la apogeu, dar o baladă sau două per album este obligatorie. Am și o semi-baladă în top, dar aparține unei trupe din zona power metal, Savatage.
Majoritatea melodiilor din top sunt descoperiri (mult) ulterioare apariției lor, după anul 2000. Piesa de pe primul loc, Youth Gone Wild (Skid Row), era notorie pentru mine: o găseam mereu amintită prin reviste, ca un imn al adolescenței, dar nu o auzisem pe nicăieri. Singura excepție, Faith No More - Epic (am ascultat tot albumul The Real Thing, o găsisem și pe o compilație Kerrang! și o vedeam și la MTV destul de des).
Piesele din 1989 la care am avut acces pe la mijlocul anilor '90 erau, aproape fără excepție, balade. Pentru o pre-ascultare, pun aici una din primele piese căreia i-am învățat versurile pe de rost:
My metal years: 1989 (Partea a II-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1989 - Partea a II-a: Povestea merge mai departe
Și 1989 este un an bun pentru scena thrash metal, ajunsă la apogeu. Încă mai multe albume decât în anul precedent și asta fără să luăm în calcul puzderia de trupe americane și europene cu cariere efemere (doar una sau două apariții discografice) care nu au reușit să străpungă bariera notorietății.
Death metal-ul reușește, în sfârșit, să iasă la lumină: debutează multe trupe din america (în special din Florida, unde se formează o adevărată școală și un stil aparte), în timp ce pe continentul european se petrece o tranziție a unor trupe deja existente către death metal.
Brazilienii Sepultura ies din underground cu albumul Beneath the Remains și se impun ca o forță în thrash metal-ul mondial. Este singurul album din cele foarte multe prezentate aici pe care am avut ocazia să îl ascult în vremea liceului - atunci nu prea l-am „gustat”, părându-mi-se prea dur, dar, după trecerea anilor, percepția asupra lui mi s-a schimbat considerabil.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1989 - Partea a II-a: Povestea merge mai departe
Și 1989 este un an bun pentru scena thrash metal, ajunsă la apogeu. Încă mai multe albume decât în anul precedent și asta fără să luăm în calcul puzderia de trupe americane și europene cu cariere efemere (doar una sau două apariții discografice) care nu au reușit să străpungă bariera notorietății.
Death metal-ul reușește, în sfârșit, să iasă la lumină: debutează multe trupe din america (în special din Florida, unde se formează o adevărată școală și un stil aparte), în timp ce pe continentul european se petrece o tranziție a unor trupe deja existente către death metal.
Brazilienii Sepultura ies din underground cu albumul Beneath the Remains și se impun ca o forță în thrash metal-ul mondial. Este singurul album din cele foarte multe prezentate aici pe care am avut ocazia să îl ascult în vremea liceului - atunci nu prea l-am „gustat”, părându-mi-se prea dur, dar, după trecerea anilor, percepția asupra lui mi s-a schimbat considerabil.
miercuri, 16 iulie 2014
My metal years: 1989 (Partea I)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1989 - Partea I: Forțe proaspete, dar sfârșitul este aproape
În 1989, se produce apariția unui nou val de trupe ce practică același heavy metal comercial, denumit generic hair metal (partea glam se subțiase, lăsând locul unui comercial mai facil, dar și mai „direct” orientat spre publicul larg): Warrant, Skid Row, Mr.Big, Extreme - primele două trupe amintite având multiple discuri de platină la albumul de debut.
Amenințarea la adresa heavy metal-ului tradițional, vine atât din afară (apariția scenei grunge din Seattle, din ce în ce mai vizibilă), cât și din interior (numeroase trupe de graniță ce amestecă elementele clasice cu diverse influențe: funk, hip-hop): Faith No More, Red Hot Chili Peppers, White Zombie.
Heavy metal-ul tradițional supraviețuiește cu greu. Pun aici ultimul album de succes al britanicilor Whitesnake - Slip of the Tongue, o superbă mostră de heavy metal clasic.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1989 - Partea I: Forțe proaspete, dar sfârșitul este aproape
În 1989, se produce apariția unui nou val de trupe ce practică același heavy metal comercial, denumit generic hair metal (partea glam se subțiase, lăsând locul unui comercial mai facil, dar și mai „direct” orientat spre publicul larg): Warrant, Skid Row, Mr.Big, Extreme - primele două trupe amintite având multiple discuri de platină la albumul de debut.
Amenințarea la adresa heavy metal-ului tradițional, vine atât din afară (apariția scenei grunge din Seattle, din ce în ce mai vizibilă), cât și din interior (numeroase trupe de graniță ce amestecă elementele clasice cu diverse influențe: funk, hip-hop): Faith No More, Red Hot Chili Peppers, White Zombie.
Heavy metal-ul tradițional supraviețuiește cu greu. Pun aici ultimul album de succes al britanicilor Whitesnake - Slip of the Tongue, o superbă mostră de heavy metal clasic.
vineri, 11 iulie 2014
Top 10 - 1988 (II)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1988 (II)
Alegerea pieselor este tot mai dificilă de făcut: pe de o parte am albume de pe care nu ştiu ce să aleg mai întâi, iar pe de altă parte trebuie să las pe afară albume care îmi plac foarte mult. Pentru 1988 am renunţat la Testament, Death, Megadeth, Destruction, Sadus, Mekong Delta şi altele, şi altele, şi altele. Dar, asta e, trebuie să mă limitez la zece, altfel bag tot și nu mai este un top.
Am păstrat ce era mai bun, totuși. Am prima piesă Anthrax auzită vreodată - Be All, End All, prima piesă Manowar care mi-a căzut cu tronc - Blood of the Kings (din nou o piesă care nici nu știam cum se numește atunci când am auzit-o prima dată) și, pe primul loc, trupa cea mai tare a momentului (orice ar cârcoti unii și alții), Metallica, cu One- piesă care mi-a intrat greu în suflet, dar care acolo a rămas, pe vecie.
Aici pun un cover Black Sabbath - Symptom of the Universe, executat de efemera trupă thrash britanică Deathwish pe al doilea și ultimul lor album, din 1988, Demon Preacher.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1988 (II)
Alegerea pieselor este tot mai dificilă de făcut: pe de o parte am albume de pe care nu ştiu ce să aleg mai întâi, iar pe de altă parte trebuie să las pe afară albume care îmi plac foarte mult. Pentru 1988 am renunţat la Testament, Death, Megadeth, Destruction, Sadus, Mekong Delta şi altele, şi altele, şi altele. Dar, asta e, trebuie să mă limitez la zece, altfel bag tot și nu mai este un top.
Am păstrat ce era mai bun, totuși. Am prima piesă Anthrax auzită vreodată - Be All, End All, prima piesă Manowar care mi-a căzut cu tronc - Blood of the Kings (din nou o piesă care nici nu știam cum se numește atunci când am auzit-o prima dată) și, pe primul loc, trupa cea mai tare a momentului (orice ar cârcoti unii și alții), Metallica, cu One- piesă care mi-a intrat greu în suflet, dar care acolo a rămas, pe vecie.
Aici pun un cover Black Sabbath - Symptom of the Universe, executat de efemera trupă thrash britanică Deathwish pe al doilea și ultimul lor album, din 1988, Demon Preacher.
Top 10 - 1988 (I)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1988 (I)
Devine din ce în ce mai greu să evit baladele (power ballads cum sunt numite de americani). Acestea au devenit o modă de pe la mijlocul anilor '80, dar acum nu mai există album fără una, două sau chiar mai multe piese, chiar și acustice. Am evitat câteva, cum ar fi Patience sau One in a Million (Guns N' Roses), Headed for a Heartbreak (Winger), Open Your Eyes (Europe), Believe in Love (Scorpions) sau Every Rose Has Its Thorne (Poison), dar tot a trebuit să strecor vreo două - e drept, ceva mai „tari” decât cele amintite mai înainte.
Pe primele două locuri se găsesc două din „hiturile” de gimnaziu - I Want Out (Helloween) și Can I Play with Madness (Iron Maiden) - mi-a fost foarte greu să aleg o piesă de pe albumul Seventh Son of a Seventh Son, e unul din albumele preferate și locul I de la Iron Maiden.
Pentru pre-ascultare, pun o altă piesă de pe acest album care nu a prins top ten-ul, Infinite Dreams.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1988 (I)
Devine din ce în ce mai greu să evit baladele (power ballads cum sunt numite de americani). Acestea au devenit o modă de pe la mijlocul anilor '80, dar acum nu mai există album fără una, două sau chiar mai multe piese, chiar și acustice. Am evitat câteva, cum ar fi Patience sau One in a Million (Guns N' Roses), Headed for a Heartbreak (Winger), Open Your Eyes (Europe), Believe in Love (Scorpions) sau Every Rose Has Its Thorne (Poison), dar tot a trebuit să strecor vreo două - e drept, ceva mai „tari” decât cele amintite mai înainte.
Pe primele două locuri se găsesc două din „hiturile” de gimnaziu - I Want Out (Helloween) și Can I Play with Madness (Iron Maiden) - mi-a fost foarte greu să aleg o piesă de pe albumul Seventh Son of a Seventh Son, e unul din albumele preferate și locul I de la Iron Maiden.
Pentru pre-ascultare, pun o altă piesă de pe acest album care nu a prins top ten-ul, Infinite Dreams.
joi, 10 iulie 2014
My metal years: 1988 (Partea a II-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1988 - Partea a II-a: Big Four of Thrash
Anul 1988 este unul din cei mai plini în apariții discografice pe tărâmul thrash metal. Am selectat peste 20 de albume (dar rămân multe altele nemenționate), plus câteva ce se îndreaptă către cel mai tânăr dintre membrii familiei metalice: death metal-ul. Ca de obicei, scena americană este cea care prevalează, dar și pe pământ european se petrec destule lucruri interesante. De menționat este că în acest an, toți cei patru mari, Metallica, Megadeth, Slayer și Anthrax scot câte un album (pentru prima și ultima oară în istorie).
Scena death metal este încă la început și pentru anul acesta înregistrăm o singură apariție pură death metal, dar două direcții converg spre același punct: o parte a trupelor thrash metal (mai ales din Europa - Pestilence, Bolt Thrower) ies din tiparele obișnuite, devenind mult mai dure, iar alte formații, provenite din zona extremă a punk rock-ului (grindcore) introduc elemente specifice death metal-ului de mai târziu (și multe dintre acestea trec cu totul în tabăra death metal - Carcass).
Pe scena power metal, Manowar se află la apogeu, cu Kings of Metal. Propun pentru ascultare o trupă mai puțin cunoscută (pe aici, ca și pe aiurea), Vicious Rumors, cu al doilea lor album, Digital Dictator.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1988 - Partea a II-a: Big Four of Thrash
Anul 1988 este unul din cei mai plini în apariții discografice pe tărâmul thrash metal. Am selectat peste 20 de albume (dar rămân multe altele nemenționate), plus câteva ce se îndreaptă către cel mai tânăr dintre membrii familiei metalice: death metal-ul. Ca de obicei, scena americană este cea care prevalează, dar și pe pământ european se petrec destule lucruri interesante. De menționat este că în acest an, toți cei patru mari, Metallica, Megadeth, Slayer și Anthrax scot câte un album (pentru prima și ultima oară în istorie).
Scena death metal este încă la început și pentru anul acesta înregistrăm o singură apariție pură death metal, dar două direcții converg spre același punct: o parte a trupelor thrash metal (mai ales din Europa - Pestilence, Bolt Thrower) ies din tiparele obișnuite, devenind mult mai dure, iar alte formații, provenite din zona extremă a punk rock-ului (grindcore) introduc elemente specifice death metal-ului de mai târziu (și multe dintre acestea trec cu totul în tabăra death metal - Carcass).
Pe scena power metal, Manowar se află la apogeu, cu Kings of Metal. Propun pentru ascultare o trupă mai puțin cunoscută (pe aici, ca și pe aiurea), Vicious Rumors, cu al doilea lor album, Digital Dictator.
miercuri, 9 iulie 2014
My metal years: 1988 (Partea I)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1988 - Partea I: Operation: Progresive
Pentru prima parte a anului 1988, nu ar fi prea multe de spus. Scena glam metal își vede de drumul ei, și cu formații mai vechi, și cu trupe mai noi, îndreptându-se spre vârful de vizibilitate de la cumpăna anilor '80-'90. Helloween scoate și continuarea lucrării începute anul anterior, Keeper of the Seven Keys, dar după acest efort considerabil, unul din principalii contributori la opera power metal, chitaristul Kai Hansen, părăsește formația și va porni pe drumul lui, înființând un an mai târziu Gamma Ray.
Evenimentul cel mai important cred că este apariția albumului Operation: Mindcrime al americanilor Queensryche - primul album progressive metal ce se impune cu adevărat pe piață și aducând întregul gen în atenția marelui public.
Pentru „ilustrarea” auditivă a articolului, propun Keeper of the Seven Keys, Part II, pe care se găsește una din preferatele mele, I Want Out, melodie cu care se deschidea singura casetă cu Helloween pe care o aveam în gimnaziu.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1988 - Partea I: Operation: Progresive
Pentru prima parte a anului 1988, nu ar fi prea multe de spus. Scena glam metal își vede de drumul ei, și cu formații mai vechi, și cu trupe mai noi, îndreptându-se spre vârful de vizibilitate de la cumpăna anilor '80-'90. Helloween scoate și continuarea lucrării începute anul anterior, Keeper of the Seven Keys, dar după acest efort considerabil, unul din principalii contributori la opera power metal, chitaristul Kai Hansen, părăsește formația și va porni pe drumul lui, înființând un an mai târziu Gamma Ray.
Evenimentul cel mai important cred că este apariția albumului Operation: Mindcrime al americanilor Queensryche - primul album progressive metal ce se impune cu adevărat pe piață și aducând întregul gen în atenția marelui public.
Pentru „ilustrarea” auditivă a articolului, propun Keeper of the Seven Keys, Part II, pe care se găsește una din preferatele mele, I Want Out, melodie cu care se deschidea singura casetă cu Helloween pe care o aveam în gimnaziu.
luni, 7 iulie 2014
Top 10 Helloween (1984-1986)
Perioada de început. Partea vocală era asigurată de chitaristul Kai Hansen (punctul slab al trupei, pe care l-au eliminat în 1986, prin cooptarea unui vocalist de meserie, Michael Kiske). Chitariștii Kai Hansen și Michael Weikath erau compozitorii trupei. La bass, Markus Grosskopf (alături de Weikath, singurii membri permanenți ai trupei), iar la tobe, Ingo Schwichtenberg.
În această perioadă, Helloween au lansat un LP, un EP și un single și au participat la alcătuirea a două compilații/split (alături de alte trupe aflate la început de drum: Running Wild, Grave Digger, Celtic Frost sau Sinner). Stilul abordat: un speed metal destul de primitiv, dar melodios, cu solo-uri de chitară executate în viteză alternativ de duo-ul Hansen/Weikath. Doar se întrevăd elementele ce vor caracteriza power metal-ul practicat în anii următori.
În această perioadă, Helloween au lansat un LP, un EP și un single și au participat la alcătuirea a două compilații/split (alături de alte trupe aflate la început de drum: Running Wild, Grave Digger, Celtic Frost sau Sinner). Stilul abordat: un speed metal destul de primitiv, dar melodios, cu solo-uri de chitară executate în viteză alternativ de duo-ul Hansen/Weikath. Doar se întrevăd elementele ce vor caracteriza power metal-ul practicat în anii următori.
Compilații/split: Death Metal (1984) și Metal Attack vol.1 (1985).
EP: Helloween (1985).
LP: Walls of Jericho (1985).
Single: Judas (1986).
joi, 3 iulie 2014
Top 10 - 1987 (II)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1987 (II)
Și în partea a doua a topului pe 1987 am una dintre primele piese heavy metal ascultate, prin 1992, Fighting the World (Manowar). Plus un cover (de fapt un medley format din două cântece) Misfits făcut de cei de la Metallica în 1987 cu noul bassist, Jason Newsted: Last Caress/Green Hell (atunci când am ascultat prima oară piesa, în 1994, nu știam nici cum se numește, nici de pe ce album provine - cam așa stătea treaba cu casetele audio găsite pe piața românească - dar mi se părea cea mai tare melodie a lor; aveam să mă edific în ce privește această apariție câteva luni mai târziu, când mi-am achiziționat o casetă cu tot EP-ul).
Pe același mini-album, Metallica are și un cover Budgie: Crash Course in Brain Surgery. Și în 1974 puteai fi foarte dur...
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1987 (II)
Și în partea a doua a topului pe 1987 am una dintre primele piese heavy metal ascultate, prin 1992, Fighting the World (Manowar). Plus un cover (de fapt un medley format din două cântece) Misfits făcut de cei de la Metallica în 1987 cu noul bassist, Jason Newsted: Last Caress/Green Hell (atunci când am ascultat prima oară piesa, în 1994, nu știam nici cum se numește, nici de pe ce album provine - cam așa stătea treaba cu casetele audio găsite pe piața românească - dar mi se părea cea mai tare melodie a lor; aveam să mă edific în ce privește această apariție câteva luni mai târziu, când mi-am achiziționat o casetă cu tot EP-ul).
Pe același mini-album, Metallica are și un cover Budgie: Crash Course in Brain Surgery. Și în 1974 puteai fi foarte dur...
My metal years: 1987 (Partea a II-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1987 - Partea a II-a: Join the Army!
1987 este unul din anii cei mai bogați în apariții discografice în aria metalică. Thrash metalul atinge noi cote de popularitate. Din spate vin noi și noi formații: ca să dau doar un exemplu, în acest an apare albumul de debut al uneia din trupele mele preferate, Testament.
Evenimentul cel mai important mi se pare a fi apariția albumului de debut al americanilor Death, Scream Bloody Gore, primul album death metal veritabil și care va produce o adevărată furtună pe scena americană, mai întâi, și apoi și în restul lumii.
Nici scena power/speed americană nu stă pe loc. Manowar revine după o pauză (doar discografică) de 3 ani cu al cincilea album, Fighting the World - primul album al lor cu care am avut de-a face la începutul anilor '90.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1987 - Partea a II-a: Join the Army!
1987 este unul din anii cei mai bogați în apariții discografice în aria metalică. Thrash metalul atinge noi cote de popularitate. Din spate vin noi și noi formații: ca să dau doar un exemplu, în acest an apare albumul de debut al uneia din trupele mele preferate, Testament.
Evenimentul cel mai important mi se pare a fi apariția albumului de debut al americanilor Death, Scream Bloody Gore, primul album death metal veritabil și care va produce o adevărată furtună pe scena americană, mai întâi, și apoi și în restul lumii.
Nici scena power/speed americană nu stă pe loc. Manowar revine după o pauză (doar discografică) de 3 ani cu al cincilea album, Fighting the World - primul album al lor cu care am avut de-a face la începutul anilor '90.
miercuri, 2 iulie 2014
Top 10 - 1987 (I)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1987 (I)
În topul pe anul 1987 se găsesc două din primele piese heavy metal auzite de mine în epoca „modernă”, adică în anii 1992-1993, când am devenit, în mod oficial, rocker. Nu îmi mai amintesc cu exactitate dacă Hard Life to Love (Black Sabbath) a fost prima, sau Tailgunner (Iron Maiden), dar știu cu siguranță că atât prima, cât și I'm Alive (Helloween), cea de-a doua piesă din acest top, se aflau pe o casetă compilație împrumutată de la un vecin și pe care nu o s-o uit cu una, cu două.
În top apar, pentru prima dată, Guns N' Roses, cu Welcome to the Jungle. Prima mea „feblețe” de pe acest album a fost, însă, Sweet Child O' Mine, pe care am auzit-o prima oară tot prin acei ani.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1987 (I)
În topul pe anul 1987 se găsesc două din primele piese heavy metal auzite de mine în epoca „modernă”, adică în anii 1992-1993, când am devenit, în mod oficial, rocker. Nu îmi mai amintesc cu exactitate dacă Hard Life to Love (Black Sabbath) a fost prima, sau Tailgunner (Iron Maiden), dar știu cu siguranță că atât prima, cât și I'm Alive (Helloween), cea de-a doua piesă din acest top, se aflau pe o casetă compilație împrumutată de la un vecin și pe care nu o s-o uit cu una, cu două.
În top apar, pentru prima dată, Guns N' Roses, cu Welcome to the Jungle. Prima mea „feblețe” de pe acest album a fost, însă, Sweet Child O' Mine, pe care am auzit-o prima oară tot prin acei ani.
marți, 1 iulie 2014
My metal years: 1987 (Partea I)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1987 - Partea I: Faimă, fete și bani (în ce ordine doriți...)
Heavy metalul începe să producă tot mai mulți bani, bineînțeles, mainstreamul (reprezentat la ora aceea de hair metal/rock) luând partea leului. Formații mai vechi (Kiss, Whitesnake) speculează momentul și se integrează destul de bine în noul peisaj, dominat de Motley Crue, Bon Jovi și compania.
Elemente ale heavy metalului sunt preluate și de formații ce provin din alte „sfere”, apărând sub-genuri de frontieră, precum funk metal și alternative metal cu mare priză la public (Faith No More, Red Hot Chili Peppers).
În Europa, are loc o apariție-eveniment: albumul Keeper of the Seven Keys, Part I - Helloween, luând naștere ramura europeană a power metal-ului (ce rămâne diferită de cea americană și în ziua de azi). Pe acest album se găsește și una dintre primele piese auzite de mine la începutul anilor '90, I'm Alive, și care m-au împins pe direcția aceasta.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1987 - Partea I: Faimă, fete și bani (în ce ordine doriți...)
Heavy metalul începe să producă tot mai mulți bani, bineînțeles, mainstreamul (reprezentat la ora aceea de hair metal/rock) luând partea leului. Formații mai vechi (Kiss, Whitesnake) speculează momentul și se integrează destul de bine în noul peisaj, dominat de Motley Crue, Bon Jovi și compania.
Elemente ale heavy metalului sunt preluate și de formații ce provin din alte „sfere”, apărând sub-genuri de frontieră, precum funk metal și alternative metal cu mare priză la public (Faith No More, Red Hot Chili Peppers).
În Europa, are loc o apariție-eveniment: albumul Keeper of the Seven Keys, Part I - Helloween, luând naștere ramura europeană a power metal-ului (ce rămâne diferită de cea americană și în ziua de azi). Pe acest album se găsește și una dintre primele piese auzite de mine la începutul anilor '90, I'm Alive, și care m-au împins pe direcția aceasta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)