Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2009 (VI)
Lucrurile merg bine în lumea metalică, mai ales pe scena progressive metal, și aceasta se poate vedea cu ușurință și în selecția pentru top 10-ul ultimei părți a cronologiei pe 2009. Preferința pentru sonoritățile mai tradiționale a făcut ca „senzațiile” momentului, Mastodon sau Baroness, să nu se găsească printre preferatele mele, Riverside, Redemption sau Echoes of Eternity având mai multe de spus urechilor mele. Altfel, o mențiune specială pentru britanicii Paradise Lost, care revin în forță cu un album ca pe vremuri.
Totuși, primul loc l-am acordat unui personaj mai deosebit, canadianul Devin Townsend, al cărui nou album, Addicted, mi-a picat „cu tronc” cu ceva vreme în urmă. Despre evoluția lucrurilor în „lumea lui Townsend” ne putem face o idee ascultând două variante, una din 2007, cealaltă din 2009, ale piesei Hyperdrive.
Devin Townsend - Hyperdrive (2007)
The Devin Townsend Project - Hyperdrive! (2009)
joi, 5 mai 2016
My metal years: 2009 (Partea a VI-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2009 - Partea a VI-a: Addicted to metal
Privind în urmă cu un deceniu, pe la sfârșitul anilor '90, când scena metalică părea să traverseze o criză fără ieșire, acum, în 2009, lucrurile par desprinse dintr-un cu totul alt film. Este tot mai limpede că heavy metal-ul nu va muri prea curând. „Veterani” aflați într-o formă de zile mari (Dream Theater, Paradise Lost, My Dying Bride, Amorphis), trupe din noua generație (Baroness, Mastodon), toate participă la un peisaj foarte... sănătos, „metalicește” vorbind.
Scena progresivă, cu deosebire, trece printr-o perioadă fastă. Devin Townsend revine sub o nouă titulatură, The Devin Townsend Project, cu un nou album, Addicted, și într-o formulă nouă, cu Anneke van Giersbergen la voce.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)