Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1992 (III)
Mare lucru nu aș avea de spus despre partea a III-a: domină clar trupele europene, iar primele trei opțiuni se îndreaptă către partea mai „comestibilă” a death metal-ului - zona doom/death (Paradise Lost, Tiamat, The Gathering).
Cu două excepții, ca și în anul precedent, este vorba de formații pe care le-am descoperit ceva mai târziu (The Gathering, Amorphis) sau de la care cunoșteam albume mai recente (Paradise Lost, Tiamat). Albumul Clouds al suedezilor Tiamat a devenit unul din preferatele mele pe la sfârșitul anilor 2000. Mai pun aici o piesă de pe acest album, A Caress of Stars.
duminică, 24 august 2014
vineri, 22 august 2014
Top 10 - 1992 (II)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1992 (II)
Thrash metal-ul este „pe făraș”. Cei din vechea gardă (Megadeth, Testament) s-au reprofilat pe un stil ceva mai comercial (iar cei care nu au făcut-o, au sucombat sau au rămas în underground). Și-au făcut apariția „băieții răi”: Biohazard, Pro-Pain. Pantera face legea timp de câțiva ani cu noul sound și stil. Va fi copiată în anii ce vor urma.
Black metal-ul este, încă, și va mai rămâne destul timp, apanajul unei grup restrâns de inițiați, dar face pași din ce în ce mai hotărâți.
Albumul din 1992 al americanilor Megadeth, Countdown to Extinction, este, cred, albumul la care am avut cel mai rapid acces dintre albumele apărute în acea perioadă - lucrurile începeau să se miște și în lumea mea. Albumul este plin de hit-uri ale adolescenței mele. Am pus unul în top (Symphony of Destruction), mai pun unul și aici: Skin O' My Teeth.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1992 (II)
Thrash metal-ul este „pe făraș”. Cei din vechea gardă (Megadeth, Testament) s-au reprofilat pe un stil ceva mai comercial (iar cei care nu au făcut-o, au sucombat sau au rămas în underground). Și-au făcut apariția „băieții răi”: Biohazard, Pro-Pain. Pantera face legea timp de câțiva ani cu noul sound și stil. Va fi copiată în anii ce vor urma.
Black metal-ul este, încă, și va mai rămâne destul timp, apanajul unei grup restrâns de inițiați, dar face pași din ce în ce mai hotărâți.
Albumul din 1992 al americanilor Megadeth, Countdown to Extinction, este, cred, albumul la care am avut cel mai rapid acces dintre albumele apărute în acea perioadă - lucrurile începeau să se miște și în lumea mea. Albumul este plin de hit-uri ale adolescenței mele. Am pus unul în top (Symphony of Destruction), mai pun unul și aici: Skin O' My Teeth.
Top 10 - 1992 (I)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1992 (I)
Pe la sfârșitul anului, televiziunea prin cablu a pătruns și în casa părinților mei. Și, odată cu ea, televiziunea televiziunilor, MTV. Și, o dată pe săptămână, mercurea, la o oră aproape imposibilă, după miezul nopții, emisiunea Headbangers Ball.
Let's Get Rocked (Def Leppard)
God Gave Rock 'N' Roll to You II (Kiss)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1992 (I)
Pe la sfârșitul anului, televiziunea prin cablu a pătruns și în casa părinților mei. Și, odată cu ea, televiziunea televiziunilor, MTV. Și, o dată pe săptămână, mercurea, la o oră aproape imposibilă, după miezul nopții, emisiunea Headbangers Ball.
Nu apucai să vezi la tv tot ce îmi plăcea mie, dar o bună parte din trupele aflate în prima parte a topului meu primeau atenția cuvenită în cadrul programelor normale ale MTV-ului: Alice in Chains, White Zombie, Rage Against the Machine, Faith No More și altele de soiul acestora. Pentru chestii mai „rafinate”, trebuia să mă mulțumesc cu emisiunea mai sus amintită.
Pentru că nu au mai avut loc în top, pun aici două „imnuri” închinate muzicii rock: Def Leppard - Let's Get Rocked (de pe albumul Adrenalize) și Kiss - God Gave Rock 'N' Roll to You II (inițial apărută pe coloana sonoră a filmului Bill and Ted's Bogus Journey din 1991, dar inclusă, apoi, pe albumul din 1992, Revenge).
God Gave Rock 'N' Roll to You II (Kiss)
joi, 21 august 2014
My metal years: 1992 (Partea a III-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1992 - Partea a III-a: Încă un an bun pentru death metal
Ca și în anul precedent, toate bune și frumoase în aria death metal. Foarte multe albume bune, multe debuturi promițătoare (își fac apariția câteva nume mari, precum Brutal Truth, Hypocrisy, My Dying Bride sau Amorphis). Scena suedeză își continuă dezvoltarea: apare primul produs al așa-numitei scene din Gothenburg (ce va avea un sound aparte și ușor recognoscibil), At the Gates - The Red in the Sky is Ours.
În 1992 apare primul album death metal pe care l-am ascultat cu plăcere în adolescență (oarecum de înțeles, având o componentă melodică foarte pronunțată, deci ceva mai „ușor” de înghițit pentru mine la acea dată), Rotten Perish, al elvețienilor Messiah.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1992 - Partea a III-a: Încă un an bun pentru death metal
Ca și în anul precedent, toate bune și frumoase în aria death metal. Foarte multe albume bune, multe debuturi promițătoare (își fac apariția câteva nume mari, precum Brutal Truth, Hypocrisy, My Dying Bride sau Amorphis). Scena suedeză își continuă dezvoltarea: apare primul produs al așa-numitei scene din Gothenburg (ce va avea un sound aparte și ușor recognoscibil), At the Gates - The Red in the Sky is Ours.
În 1992 apare primul album death metal pe care l-am ascultat cu plăcere în adolescență (oarecum de înțeles, având o componentă melodică foarte pronunțată, deci ceva mai „ușor” de înghițit pentru mine la acea dată), Rotten Perish, al elvețienilor Messiah.
miercuri, 20 august 2014
My metal years: 1992 (Partea a II-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1992 - Partea a II-a: Noi direcții
Thrash metal-ul se stinge încet, dar sigur. Exemplul celor de la Metallica este preluat și de alte trupe: Megadeth sau Testament ies dintre hotarele destul de strâmte ale genului și scot albume cu mare succes la public. Câteva trupe se mai încăpățânează să continue (eforturi foarte apreciate de fanii „înrăiți”), dar ajung ori în underground, ori se desființează.
Pantera umple golul lăsat cu noul lor stil, groove metal, și un album, Vulgar Display of Power, ce rezistă aproape un an de zile în topul american Billboard. Este timpul formațiilor „supărate pe viață”: un nou val de trupe din New York erupe pe scena metalică - Cro-Mags, Biohazard, Pro-Pain.
Ca și în prima parte a cronicii anului 1992, am și aici multe albume preferate - să spunem „contemporane” cu primii mei ani de rocker (cu o marjă de doi-trei ani la multe dintre ele, dar mulțumitor, totuși...) Unul dintre aceste albume a fost Definition al americanilor D.R.I.: atunci când l-am cumpărat, nu știam absolut nimic despre ei, pur și simplu mi-a plăcut coperta albumului. La vremea respectivă, niciunul din prietenii mei nu l-a împărtășit cu mine, era una din plăcerile mele absolut particulare.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1992 - Partea a II-a: Noi direcții
Thrash metal-ul se stinge încet, dar sigur. Exemplul celor de la Metallica este preluat și de alte trupe: Megadeth sau Testament ies dintre hotarele destul de strâmte ale genului și scot albume cu mare succes la public. Câteva trupe se mai încăpățânează să continue (eforturi foarte apreciate de fanii „înrăiți”), dar ajung ori în underground, ori se desființează.
Pantera umple golul lăsat cu noul lor stil, groove metal, și un album, Vulgar Display of Power, ce rezistă aproape un an de zile în topul american Billboard. Este timpul formațiilor „supărate pe viață”: un nou val de trupe din New York erupe pe scena metalică - Cro-Mags, Biohazard, Pro-Pain.
Ca și în prima parte a cronicii anului 1992, am și aici multe albume preferate - să spunem „contemporane” cu primii mei ani de rocker (cu o marjă de doi-trei ani la multe dintre ele, dar mulțumitor, totuși...) Unul dintre aceste albume a fost Definition al americanilor D.R.I.: atunci când l-am cumpărat, nu știam absolut nimic despre ei, pur și simplu mi-a plăcut coperta albumului. La vremea respectivă, niciunul din prietenii mei nu l-a împărtășit cu mine, era una din plăcerile mele absolut particulare.
duminică, 17 august 2014
My metal years: 1992 (Partea I)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1992 - Partea I: Lets Get Rocked!
La începutul anilor '90, se acutizează tendințele întrezărite la sfârșitul deceniului precedent: încălcarea tuturor regulilor, înlăturarea granițelor între genurile muzicale, nonconformismul. Temele lirice abordate sunt în mare parte din domeniul social-politic sau al sondării eului (al unor indivizi de cele mai multe ori depresivi, alienați, inadaptați).
Sunt ani buni în ce privește creativitatea, iar 1992 nu face excepție, ba chiar se numără printre cei mai buni: apar albume bune atât din rândurile noii generații (Alice in Chains, Faith No More, R.A.T.M.), cât și din cele ale „vechii gărzi” (Black Sabbath, Kiss, Iron Maiden, Def Leppard).
În 1992, Iron Maiden lansează ultimul album cu Bruce Dickinson (acesta va reveni câțiva ani mai târziu), lucru de care habar nu aveam în acei ani în care am avut ocazia să ascult albumul, 1993-1994. Se vorbea mult despre el, era visul tuturor de a deține o copie a acestuia, dar era destul de rar, cel puțin în anturajul meu. Îl pun aici, de dragul vremurilor duse...
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1992 - Partea I: Lets Get Rocked!
La începutul anilor '90, se acutizează tendințele întrezărite la sfârșitul deceniului precedent: încălcarea tuturor regulilor, înlăturarea granițelor între genurile muzicale, nonconformismul. Temele lirice abordate sunt în mare parte din domeniul social-politic sau al sondării eului (al unor indivizi de cele mai multe ori depresivi, alienați, inadaptați).
Sunt ani buni în ce privește creativitatea, iar 1992 nu face excepție, ba chiar se numără printre cei mai buni: apar albume bune atât din rândurile noii generații (Alice in Chains, Faith No More, R.A.T.M.), cât și din cele ale „vechii gărzi” (Black Sabbath, Kiss, Iron Maiden, Def Leppard).
În 1992, Iron Maiden lansează ultimul album cu Bruce Dickinson (acesta va reveni câțiva ani mai târziu), lucru de care habar nu aveam în acei ani în care am avut ocazia să ascult albumul, 1993-1994. Se vorbea mult despre el, era visul tuturor de a deține o copie a acestuia, dar era destul de rar, cel puțin în anturajul meu. Îl pun aici, de dragul vremurilor duse...
vineri, 15 august 2014
Top 10 - 1991 (III)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1991 (III)
Death metal-ul domină topul acestei a treia părți a cronologiei pe anul 1991. Cu o singură excepție, este vorba de trupe pe care le-am gustat mulți ani mai târziu, nefiind prea împăcat cu genul respectiv.
În 1991 a apărut un album pe care am „încercat” să îl ascult în adolescență: Benediction - The Grand Leveller. Atunci nu am reușit, părându-mi-se din cale afară de extrem. Acum îl găsesc „moderat”. Pun aici o mostră de pe acest album, piesa Graveworm.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1991 (III)
Death metal-ul domină topul acestei a treia părți a cronologiei pe anul 1991. Cu o singură excepție, este vorba de trupe pe care le-am gustat mulți ani mai târziu, nefiind prea împăcat cu genul respectiv.
În 1991 a apărut un album pe care am „încercat” să îl ascult în adolescență: Benediction - The Grand Leveller. Atunci nu am reușit, părându-mi-se din cale afară de extrem. Acum îl găsesc „moderat”. Pun aici o mostră de pe acest album, piesa Graveworm.
joi, 14 august 2014
Top 10 - 1991 (II)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1991 (II)
Thrash metal-ul începe să piardă teren în fața noilor curente, ce devin tot mai populare în rândurile ascultătorilor de heavy metal: groove metal, sludge metal, amestecurile cu hip-hop, grunge sau punk sunt tot mai apreciate.
Cu excepția primelor trei locuri, celelalte 7 sunt descoperiri ulterioare perioadei anilor '90. Pe locul trei se găsește Xentrix cu Pure Thought, o piesă pe care o ascultasem pe o casetă-compilație, pe care se găseau multe trupe de care nici măcar nu auzisem vreodată la ora aceea (Candlemass, Dark Angel, Loudblast, Coroner), dar și câteva despre care mai știam câte ceva (Annihilator, Sepultura).
În 1991, Sepultura a scos ultimul album thrash metal (și cel mai bun, după părerea mea), Arise. Pe compilația despre care aminteam mai sus, se găsea (în afară de piesa de titlu, pe care eu am inclus-o pe locul 2 în topul prezent) o altă piesă de pe acest album, Desperate Cry, care, în acea vreme, mi se părea etalonul brutalității. Să-i dăm o ascultare...
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1991 (II)
Thrash metal-ul începe să piardă teren în fața noilor curente, ce devin tot mai populare în rândurile ascultătorilor de heavy metal: groove metal, sludge metal, amestecurile cu hip-hop, grunge sau punk sunt tot mai apreciate.
Cu excepția primelor trei locuri, celelalte 7 sunt descoperiri ulterioare perioadei anilor '90. Pe locul trei se găsește Xentrix cu Pure Thought, o piesă pe care o ascultasem pe o casetă-compilație, pe care se găseau multe trupe de care nici măcar nu auzisem vreodată la ora aceea (Candlemass, Dark Angel, Loudblast, Coroner), dar și câteva despre care mai știam câte ceva (Annihilator, Sepultura).
În 1991, Sepultura a scos ultimul album thrash metal (și cel mai bun, după părerea mea), Arise. Pe compilația despre care aminteam mai sus, se găsea (în afară de piesa de titlu, pe care eu am inclus-o pe locul 2 în topul prezent) o altă piesă de pe acest album, Desperate Cry, care, în acea vreme, mi se părea etalonul brutalității. Să-i dăm o ascultare...
marți, 12 august 2014
My metal years: 1991 (Partea a III-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1991 - Partea a III-a: Death Shall Rise
În mijlocul atâtor crize, există și o zonă aflată în continuă expansiune: scena death metal. În fiecare an, apar alte și alte formații, iar cele care dispar, o fac doar pentru a se regrupa sub alte denumiri sau membrii acestora se înregimentează în alte trupe.
Stilul abordat începe să difere de la o zonă geografică la alta și, de asemenea, multe trupe încep să inoveze, încercând să iasă în evidență prin ceva diferit. Astfel, se ajunge la introducerea de elemente jazz fusion, ca în cazul trupei Atheist, sau de elemente tehnice și progresive în doom metal-ul promovat de Confessor.
Paradise Lost lansează în 1991 albumul Gothic - nu, încă nu a apărut genul gothic metal, dar cam într-acolo se îndreaptă trupa britanică și pe acest album se fac primii pași: voci feminine pe multe din piesele albumului. Deși nu face parte dintre preferatele mele, Gothic este un album care merită ascultat, fie și doar pentru a vedea de unde au pornit lucrurile.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1991 - Partea a III-a: Death Shall Rise
În mijlocul atâtor crize, există și o zonă aflată în continuă expansiune: scena death metal. În fiecare an, apar alte și alte formații, iar cele care dispar, o fac doar pentru a se regrupa sub alte denumiri sau membrii acestora se înregimentează în alte trupe.
Stilul abordat începe să difere de la o zonă geografică la alta și, de asemenea, multe trupe încep să inoveze, încercând să iasă în evidență prin ceva diferit. Astfel, se ajunge la introducerea de elemente jazz fusion, ca în cazul trupei Atheist, sau de elemente tehnice și progresive în doom metal-ul promovat de Confessor.
Paradise Lost lansează în 1991 albumul Gothic - nu, încă nu a apărut genul gothic metal, dar cam într-acolo se îndreaptă trupa britanică și pe acest album se fac primii pași: voci feminine pe multe din piesele albumului. Deși nu face parte dintre preferatele mele, Gothic este un album care merită ascultat, fie și doar pentru a vedea de unde au pornit lucrurile.
luni, 11 august 2014
Top 10 - 1991 (I)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1991 (I)
Heavy metal-ul s-a schimbat mult din anii '80 până în la începutul anilor '90 și acest lucru se poate vedea și în topul meu. Adepții rock-ului tradițional se întâlnesc cu cei ce caută „sonorități” mai moderne, precum Soundgarden sau Red Hot Chili Peppers.
Mi-a scăpat în top o baladă, Mama, I'm Coming Home, a lui Ozzy Osbourne, dar nu m-am putut abține, fiind una din cele mai vechi cunoștințe ale mele. Cu două excepții, nu mai este vorba de piese ascultate mulți ani mai târziu, ci de piese auzite (cu o oarecare întârziere inevitabilă, doar trăiam în estul Europei și încă nu aveam acces la MTV) chiar în perioada în care au apărut.
Albumul anului (de fapt, albumele) ar fi Use Your Illusion (I&II). Aș fi putut umple topul numai cu piese favorite de pe aceste două albume și tot aș mai fi rămas cu câteva. Pentru preascultare, pun o piesă mai lungă și mai puțin cunoscută de publicul larg, Estranged.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1991 (I)
Heavy metal-ul s-a schimbat mult din anii '80 până în la începutul anilor '90 și acest lucru se poate vedea și în topul meu. Adepții rock-ului tradițional se întâlnesc cu cei ce caută „sonorități” mai moderne, precum Soundgarden sau Red Hot Chili Peppers.
Mi-a scăpat în top o baladă, Mama, I'm Coming Home, a lui Ozzy Osbourne, dar nu m-am putut abține, fiind una din cele mai vechi cunoștințe ale mele. Cu două excepții, nu mai este vorba de piese ascultate mulți ani mai târziu, ci de piese auzite (cu o oarecare întârziere inevitabilă, doar trăiam în estul Europei și încă nu aveam acces la MTV) chiar în perioada în care au apărut.
Albumul anului (de fapt, albumele) ar fi Use Your Illusion (I&II). Aș fi putut umple topul numai cu piese favorite de pe aceste două albume și tot aș mai fi rămas cu câteva. Pentru preascultare, pun o piesă mai lungă și mai puțin cunoscută de publicul larg, Estranged.
My metal years: 1991 (Partea a II-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1991 - Partea a II-a: Perioadă de tranziție
Muzica heavy metal se găsește într-o perioadă de tranziție. În zona thrash metal, continuă disoluția: multe trupe se desființează, iar altele trec printr-o criză de identitate muzicală. Fanii încep să murmure, nemulțumiți de calea urmată de anumite trupe, cazul Metallica fiind cel mai vizibil. Totuși, popularitatea thrash metal-ului se menține, încă, la cote destul de înalte, dar perioada de apogeu începe să rămână în urmă.
Infamul album Metallica este unul din primele albume ascultate în adolescență și primul album heavy metal pe care l-am avut (copiat pe o casetă). În ciuda controverselor iscate (de care la acea dată nu aveam habar, nici eu și nici prietenii mei de atunci), rămâne unul din albumele mele preferate și nu îi pot contesta calitățile.
Pentru ascultare, însă, propun albumul Arise al brazilienilor Sepultura, un album cu care am avut numeroase „contacte” în adolescență.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1991 - Partea a II-a: Perioadă de tranziție
Muzica heavy metal se găsește într-o perioadă de tranziție. În zona thrash metal, continuă disoluția: multe trupe se desființează, iar altele trec printr-o criză de identitate muzicală. Fanii încep să murmure, nemulțumiți de calea urmată de anumite trupe, cazul Metallica fiind cel mai vizibil. Totuși, popularitatea thrash metal-ului se menține, încă, la cote destul de înalte, dar perioada de apogeu începe să rămână în urmă.
Infamul album Metallica este unul din primele albume ascultate în adolescență și primul album heavy metal pe care l-am avut (copiat pe o casetă). În ciuda controverselor iscate (de care la acea dată nu aveam habar, nici eu și nici prietenii mei de atunci), rămâne unul din albumele mele preferate și nu îi pot contesta calitățile.
Pentru ascultare, însă, propun albumul Arise al brazilienilor Sepultura, un album cu care am avut numeroase „contacte” în adolescență.
vineri, 8 august 2014
My metal years: 1991 (Partea I)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1991 - Partea I: Sfârșit sau doar un nou început?
Anii '90 încep furtunos. Trupele hair metal nu se recunosc învinse. Unele, precum Guns N' Roses nici nu par a avea motive să se teamă, atingând noi culmi ale succesului. Declinul este, însă, evident. Albumele lor înregistrează vânzări tot mai scăzute, departe de cele din anii '88-'90 când multe dintre ele au atins apogeul. Locul lor este luat de trupele mai inovative (vezi Red Hot Chili Peppers) sau venind din noua zonă de atracție: scena grunge din Seattle (este anul în care se impun Soundgarden și Nirvana).
Europa este mai puțin zbuciumată de acest „război”, aici neînvârtindu-se banii din America, iar fanii fiind ceva mai conservatori și mai loiali decât cei de peste ocean. Germanii Running Wild lansează unul din albumele mele preferate din adolescență, Blazon Stone (piesa omonimă, Blazon Stone, fiind una din cele mai vechi piese ascultate de mine). Îl pun și aici, merită ascultat.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1991 - Partea I: Sfârșit sau doar un nou început?
Anii '90 încep furtunos. Trupele hair metal nu se recunosc învinse. Unele, precum Guns N' Roses nici nu par a avea motive să se teamă, atingând noi culmi ale succesului. Declinul este, însă, evident. Albumele lor înregistrează vânzări tot mai scăzute, departe de cele din anii '88-'90 când multe dintre ele au atins apogeul. Locul lor este luat de trupele mai inovative (vezi Red Hot Chili Peppers) sau venind din noua zonă de atracție: scena grunge din Seattle (este anul în care se impun Soundgarden și Nirvana).
Europa este mai puțin zbuciumată de acest „război”, aici neînvârtindu-se banii din America, iar fanii fiind ceva mai conservatori și mai loiali decât cei de peste ocean. Germanii Running Wild lansează unul din albumele mele preferate din adolescență, Blazon Stone (piesa omonimă, Blazon Stone, fiind una din cele mai vechi piese ascultate de mine). Îl pun și aici, merită ascultat.
luni, 4 august 2014
Top 10 - 1990 (III)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1990 (III)
În partea a treia a topului pe 1990 nu mai poate fi vorba despre „hituri”. De una din piesele prezente în top, Entombed - Left Hand Path, se leagă încercarea de „reconciliere” cu genul death metal. A fost un album cu care mi-am petrecut ceva timp ascultându-l într-o perioadă în care death metal-ul nu intra în opțiunile mele când venea vorba de ascultat muzică.
Pentru pre-ascultare, propun un cover Celtic Frost (prezenți, de altfel și ei în top) al unei piese mai vechi, din 1985, Circle of the Tyrants, de pe albumul din 1990 al americanilor Obituary - Cause of Death.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1990 (III)
În partea a treia a topului pe 1990 nu mai poate fi vorba despre „hituri”. De una din piesele prezente în top, Entombed - Left Hand Path, se leagă încercarea de „reconciliere” cu genul death metal. A fost un album cu care mi-am petrecut ceva timp ascultându-l într-o perioadă în care death metal-ul nu intra în opțiunile mele când venea vorba de ascultat muzică.
Pentru pre-ascultare, propun un cover Celtic Frost (prezenți, de altfel și ei în top) al unei piese mai vechi, din 1985, Circle of the Tyrants, de pe albumul din 1990 al americanilor Obituary - Cause of Death.
My metal years: 1990 (Partea a III-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1990 - Partea a III-a: Noile hotare ale brutalității
Ultima parte este dedicată aproape în întregime genului care tinde să devină dominant în lumea metalică (nu și la nivel mediatic, unde thrash metal-ul și hair metal-ul încă dețin supremația), atât ca răspândire, cât și ca influență: death metal. Încă destul de tânărul gen începe să producă sub-genuri, cum ar fi doom/death-ul, dar și să se împartă în scene distincte, atât ca viziune muzicală, cât și ca sunet. Astfel, încep să se distingă scena din Florida și scena suedeză.
Melanjul dintre doom și death metal produce primii prozeliți: Paradise Lost și Tiamat. Vor urma multe alte trupe de renume (Anathema, My Dying Bride, ca să numesc doar câteva). Punctul comun al majorității acestor trupe este creativitatea foarte dezvoltată ce le va împinge în cele din urmă pe alte căi, trecând printr-o largă gamă de genuri.
Pentru exemplificare, pun aici albumul de debut al britanicilor Paradise Lost - Lost Paradise.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1990 - Partea a III-a: Noile hotare ale brutalității
Ultima parte este dedicată aproape în întregime genului care tinde să devină dominant în lumea metalică (nu și la nivel mediatic, unde thrash metal-ul și hair metal-ul încă dețin supremația), atât ca răspândire, cât și ca influență: death metal. Încă destul de tânărul gen începe să producă sub-genuri, cum ar fi doom/death-ul, dar și să se împartă în scene distincte, atât ca viziune muzicală, cât și ca sunet. Astfel, încep să se distingă scena din Florida și scena suedeză.
Melanjul dintre doom și death metal produce primii prozeliți: Paradise Lost și Tiamat. Vor urma multe alte trupe de renume (Anathema, My Dying Bride, ca să numesc doar câteva). Punctul comun al majorității acestor trupe este creativitatea foarte dezvoltată ce le va împinge în cele din urmă pe alte căi, trecând printr-o largă gamă de genuri.
Pentru exemplificare, pun aici albumul de debut al britanicilor Paradise Lost - Lost Paradise.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)