Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2006 (V)
Death metal-ul nu a oferit foarte multe în 2006, dar, calitativ, s-a menținut la un nivel decent. Numele noi nu au fost foarte multe, dar trei dintre ele (Lunarsea, Obscura și This Ending) au ajuns și în clasamentul meu. Altfel, cele trei mari categorii ale genului - death metal-ul tradițional, cel tehnic/progresiv și melodic death metal-ul - și-au împărțit în mod echitabil locurile.
Canadienii Martyr lansează în 2006 ceea ce se va dovedi, până la urmă, a fi ultimul lor LP, Feeding the Abscess. Elementul death metal se diminuează considerabil, până la totala dispariție pe ultima piesă a albumului, un cover după o piesă din 1988 a conaționalilor lor, Voivod.
Martyr - Brain Scan (Voivod cover)
luni, 30 noiembrie 2015
sâmbătă, 28 noiembrie 2015
My metal years: 2006 (Partea a V-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2006 - Partea a V-a: Careu de ași
Death metal-ul nu oferă foarte multe în 2006. Totuși, în Suedia, patru nume grele (Dismember, Grave, Unleashed și Necrophobic - un adevărat careu de ași) lansează patru albume bine primite de public. Altfel, în afară de revenirea în atenția publicului a celor de la Terrorizer (cult-band pentru mulți fani ai genurilor death și grindcore, care avea la activ doar un singur LP lansat prin 1989) cu un al doilea album, Darker Days Ahead, nu se mai petrece nimic cu adevărat spectaculos.
Dintre puținele nume noi apărute pe scena death metal în 2006 (Abysmal Dawn, Deivos), îi remarc pe germanii Obscura, adepți ai sonorităților tehnice. Albumul Retribution fusese înregistrat în 2004 și lansat pe cont propriu, dar abia în 2006 a ajuns la îndemâna publicului larg.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2006 - Partea a V-a: Careu de ași
Death metal-ul nu oferă foarte multe în 2006. Totuși, în Suedia, patru nume grele (Dismember, Grave, Unleashed și Necrophobic - un adevărat careu de ași) lansează patru albume bine primite de public. Altfel, în afară de revenirea în atenția publicului a celor de la Terrorizer (cult-band pentru mulți fani ai genurilor death și grindcore, care avea la activ doar un singur LP lansat prin 1989) cu un al doilea album, Darker Days Ahead, nu se mai petrece nimic cu adevărat spectaculos.
Dintre puținele nume noi apărute pe scena death metal în 2006 (Abysmal Dawn, Deivos), îi remarc pe germanii Obscura, adepți ai sonorităților tehnice. Albumul Retribution fusese înregistrat în 2004 și lansat pe cont propriu, dar abia în 2006 a ajuns la îndemâna publicului larg.
vineri, 27 noiembrie 2015
Top 10 - 2006 (IV)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2006 (IV)
Scena black metal a anului 2006 s-a arătat a fi foarte diversă, așa că am avut de unde alege. Primele locuri sunt ocupate de „vedetele” anului: Agalloch (ce continuă să fie marea „găselniță” a genului), I (un supergrup heavy metal format din muzicieni de la Immortal, Gorgoroth și Enslaved) și Dissection (marea revenire a anului, ce a durat, însă, doar câteva luni după lansarea celui de-al treilea album, liderul trupei sinucigându-se).
Folk metal-ul nu a fost foarte bine reprezentat în acest an (iar în topul meu, absolut deloc), deși au apărut câteva albume bune și în 2006. Finlandezii Ensiferum lansează în 2006 doar un EP, intitulat Dragonheads, pe care se găsește și un cover Amorphis, Into Hiding (de pe celebrul album Tales from the Thousand Lakes, din 1994).
Ensiferum - Into Hiding (Amorphis cover)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2006 (IV)
Scena black metal a anului 2006 s-a arătat a fi foarte diversă, așa că am avut de unde alege. Primele locuri sunt ocupate de „vedetele” anului: Agalloch (ce continuă să fie marea „găselniță” a genului), I (un supergrup heavy metal format din muzicieni de la Immortal, Gorgoroth și Enslaved) și Dissection (marea revenire a anului, ce a durat, însă, doar câteva luni după lansarea celui de-al treilea album, liderul trupei sinucigându-se).
Folk metal-ul nu a fost foarte bine reprezentat în acest an (iar în topul meu, absolut deloc), deși au apărut câteva albume bune și în 2006. Finlandezii Ensiferum lansează în 2006 doar un EP, intitulat Dragonheads, pe care se găsește și un cover Amorphis, Into Hiding (de pe celebrul album Tales from the Thousand Lakes, din 1994).
Ensiferum - Into Hiding (Amorphis cover)
joi, 26 noiembrie 2015
My metal years: 2006 (Partea a IV-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2006 - Partea a IV-a: The Cult Is Alive!
Multe evenimente marchează scena black metal din 2006: de la „protestul” norvegienilor Darkthrone de pe albumul The Cult Is Alive - „You call your metal Black? It's just fucking plastic lame and weak!”, la revenirea în activitate a suedezilor Dissection, urmată la nici 4 luni de sinuciderea liderului trupei, Jon Nödtveidt; de la aparițiile unor albume excelente semnate Enslaved, Agalloch sau Tyr, la concretizarea revenirii „monștrilor” Celtic Frost cu noul album Monotheist; și, bineînțeles, numeroasele proiecte reunind muzicieni de la trupe „grele”, precum Cronian, Ihsahn sau I. Toate aceste „zbuciumări” arată, însă, că black metal-ul este, fără îndoială, încă viu.
Elvețienii Celtic Frost, ale căror albume din anii '80 au pus piatra de temelie a genului black metal, reveniseră pe scena muzicală prin 2001. Un nou album al acestora a apărut abia în 2006, dar lunga așteptare a fost răsplătită: Monotheist a întrunit aprecierile generale atât ale fanilor, cât și ale criticii.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2006 - Partea a IV-a: The Cult Is Alive!
Multe evenimente marchează scena black metal din 2006: de la „protestul” norvegienilor Darkthrone de pe albumul The Cult Is Alive - „You call your metal Black? It's just fucking plastic lame and weak!”, la revenirea în activitate a suedezilor Dissection, urmată la nici 4 luni de sinuciderea liderului trupei, Jon Nödtveidt; de la aparițiile unor albume excelente semnate Enslaved, Agalloch sau Tyr, la concretizarea revenirii „monștrilor” Celtic Frost cu noul album Monotheist; și, bineînțeles, numeroasele proiecte reunind muzicieni de la trupe „grele”, precum Cronian, Ihsahn sau I. Toate aceste „zbuciumări” arată, însă, că black metal-ul este, fără îndoială, încă viu.
Elvețienii Celtic Frost, ale căror albume din anii '80 au pus piatra de temelie a genului black metal, reveniseră pe scena muzicală prin 2001. Un nou album al acestora a apărut abia în 2006, dar lunga așteptare a fost răsplătită: Monotheist a întrunit aprecierile generale atât ale fanilor, cât și ale criticii.
miercuri, 25 noiembrie 2015
Top 10 - 2006 (III)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2006 (III)
Și pentru topul părții a treia am avut de lucru cu selecția, deoarece am avut de unde alege cu „asupra de măsură”. Suedia a primit „partea leului”, un lucru firesc având în vedere volumul mare de apariții discografice de pe scena suedeză (Dragonland, Persuader, Sabaton și Falconer). Revelațiile anului au fost, pentru mine (dar nu numai), grecii Firewind, cu un power metal aproape radio friendly, și debutanții americani Dark Empire, cu un speed/power ca în vremurile bune, ajutați fiind și de vocea suedezului Jens Carlsson (de la mai sus-amintiții Persuader).
Mai pun aici câteva piese care au rămas „pe afară” și care merită, totuși, ascultate:
Kiuas - Reformation (Wrath of the Old Gods)
Steel Attack - Diabolic Symphony
Cellador - Leaving All Behind
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2006 (III)
Și pentru topul părții a treia am avut de lucru cu selecția, deoarece am avut de unde alege cu „asupra de măsură”. Suedia a primit „partea leului”, un lucru firesc având în vedere volumul mare de apariții discografice de pe scena suedeză (Dragonland, Persuader, Sabaton și Falconer). Revelațiile anului au fost, pentru mine (dar nu numai), grecii Firewind, cu un power metal aproape radio friendly, și debutanții americani Dark Empire, cu un speed/power ca în vremurile bune, ajutați fiind și de vocea suedezului Jens Carlsson (de la mai sus-amintiții Persuader).
Mai pun aici câteva piese care au rămas „pe afară” și care merită, totuși, ascultate:
Kiuas - Reformation (Wrath of the Old Gods)
Steel Attack - Diabolic Symphony
Cellador - Leaving All Behind
vineri, 20 noiembrie 2015
My metal years: 2006 (Partea a III-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2006 - Partea a III-a: Proiecte
Multe proiecte interesante pe scena power metal în 2006. Chitaristul Edu Falaschi, în paralel cu munca la realizarea albumului Aurora Consurgens al trupei din care face parte, Angra, pornește și un proiect solo, Almah, cu care scoate un prim album, self-titled. Vocalistul Jens Carlsson al suedezilor Persuader, care lansează în acest an impresionantul When Eden Burns, are timp și pentru o colaborare peste ocean, în Statele Unite, cu o trupă aflată la început de drum, Dark Empire, ce debutează cu convingătorul Distant Tides.
De departe, însă, cel mai ocupat individ din lumea power metal-ului este Luca Turilli: mai întâi apare al treilea și ultimul său album solo, The Infinite Wonder of Creation; apoi unicul album al unui proiect electro-simfonic, Luca Turilli's Dreamquest, intituat Lost Horizons; și, în fine, un nou album al trupei care l-a consacrat, Rhapsody of Fire (noul nume al trupei Rhapsody), Triumph or Agony.
În realizarea albumului solo, The Infinite Wonder of Creation, Luca Turilli a fost ajutat de vocalistul Olaf Hayer (de la Dionysus, cu care, tot în acest an, scoate albumul Fairytales and Reality), basistul german Sacha Paeth și toboșarul Robert Hunecke-Rizzo (ambii de la defuncta Heavens Gate). Bună mostră de metal simfonic, bombastic, dar diferit de ceea ce știam de la Rhapsody.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2006 - Partea a III-a: Proiecte
Multe proiecte interesante pe scena power metal în 2006. Chitaristul Edu Falaschi, în paralel cu munca la realizarea albumului Aurora Consurgens al trupei din care face parte, Angra, pornește și un proiect solo, Almah, cu care scoate un prim album, self-titled. Vocalistul Jens Carlsson al suedezilor Persuader, care lansează în acest an impresionantul When Eden Burns, are timp și pentru o colaborare peste ocean, în Statele Unite, cu o trupă aflată la început de drum, Dark Empire, ce debutează cu convingătorul Distant Tides.
De departe, însă, cel mai ocupat individ din lumea power metal-ului este Luca Turilli: mai întâi apare al treilea și ultimul său album solo, The Infinite Wonder of Creation; apoi unicul album al unui proiect electro-simfonic, Luca Turilli's Dreamquest, intituat Lost Horizons; și, în fine, un nou album al trupei care l-a consacrat, Rhapsody of Fire (noul nume al trupei Rhapsody), Triumph or Agony.
În realizarea albumului solo, The Infinite Wonder of Creation, Luca Turilli a fost ajutat de vocalistul Olaf Hayer (de la Dionysus, cu care, tot în acest an, scoate albumul Fairytales and Reality), basistul german Sacha Paeth și toboșarul Robert Hunecke-Rizzo (ambii de la defuncta Heavens Gate). Bună mostră de metal simfonic, bombastic, dar diferit de ceea ce știam de la Rhapsody.
joi, 19 noiembrie 2015
Top 10 - 2006 (II)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2006 (II)
Pentru prima oară după destul de multă vreme, selecția pieselor pentru top 10 a fost o „selecție” în adevăratul sens al cuvântului, având de ales între multe variante, atât din zona „clasică”, dar și din ariile mai experimentale ale genului. Interesul pentru noile tendințe de pe scena metalcore se oglindește într-o bună parte a topului (The Acacia Strain, Fellsilent, The Devil Wears Prada), dar afinitatea pentru sound-ul „originar” este evidentă, prima parte a topului fiind ocupată de piese semnate Caliban, Killswitch Engage, Heaven Shall Burn, All That Remains și Lamb of God, adică „vechea gardă” (atât de veche cât putea fi în 2006).
Americanii Killswitch Engage includ pe albumul lor din 2006, As Daylight Dies, și un mic tribut marelui Ronnie James Dio, executând un cover după celebra Holy Diver:
Killswitch Engage - Holy Diver (Dio cover)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2006 (II)
Pentru prima oară după destul de multă vreme, selecția pieselor pentru top 10 a fost o „selecție” în adevăratul sens al cuvântului, având de ales între multe variante, atât din zona „clasică”, dar și din ariile mai experimentale ale genului. Interesul pentru noile tendințe de pe scena metalcore se oglindește într-o bună parte a topului (The Acacia Strain, Fellsilent, The Devil Wears Prada), dar afinitatea pentru sound-ul „originar” este evidentă, prima parte a topului fiind ocupată de piese semnate Caliban, Killswitch Engage, Heaven Shall Burn, All That Remains și Lamb of God, adică „vechea gardă” (atât de veche cât putea fi în 2006).
Americanii Killswitch Engage includ pe albumul lor din 2006, As Daylight Dies, și un mic tribut marelui Ronnie James Dio, executând un cover după celebra Holy Diver:
Killswitch Engage - Holy Diver (Dio cover)
miercuri, 18 noiembrie 2015
My metal years: 2006 (Partea a II-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2006 - Partea a II-a: „Miez” metalic
„Copilul teribil” (și bastard...) al rock-ului, metalcore-ul, adulat de unii și urât de alții, crește, se maturizează, se rafinează, se diversifică și se impune definitiv în istoria muzicii. Tiparele clasice ale genului (în care continuă să se încadreze trupe precum Killswitch Engage, Atreyu sau All That Remains) sunt depășite de noile nume apărute pe firmament (The Devil Wears Prada, Textures) sau date cu totul la o parte (de Norma Jean sau de și mai tinerii After the Burial, Architects și Fellsilent).
Tot mai deschis către noile „curente”, continui să prefer sound-ul clasic al genului, ilustrat foarte bine de un album precum The Undying Darkness al nemților Caliban (album ce poate fi acuzat de formalism, în comparație cu precedentele apariții, ceva mai nonconformiste și mai primitive):
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2006 - Partea a II-a: „Miez” metalic
„Copilul teribil” (și bastard...) al rock-ului, metalcore-ul, adulat de unii și urât de alții, crește, se maturizează, se rafinează, se diversifică și se impune definitiv în istoria muzicii. Tiparele clasice ale genului (în care continuă să se încadreze trupe precum Killswitch Engage, Atreyu sau All That Remains) sunt depășite de noile nume apărute pe firmament (The Devil Wears Prada, Textures) sau date cu totul la o parte (de Norma Jean sau de și mai tinerii After the Burial, Architects și Fellsilent).
Tot mai deschis către noile „curente”, continui să prefer sound-ul clasic al genului, ilustrat foarte bine de un album precum The Undying Darkness al nemților Caliban (album ce poate fi acuzat de formalism, în comparație cu precedentele apariții, ceva mai nonconformiste și mai primitive):
joi, 12 noiembrie 2015
Top 10 - 2006 (I)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2006 (I)
Pentru topul primei părți a cronologiei anului 2006, am făcut câteva alegeri atipice. O piesă lungă de vreo 20 de minute, a americanilor The Gates of Slumber; o piesă fără versuri de pe albumul solo al chitaristului Marty Friedman (ex-Cacophony, ex-Megadeth); și, chiar pe primul loc, o piesă românească, Fiecare zi, a celor de la Trooper.
Altfel, una din cele mai interesante apariții ale anului, albumul de debut al americanilor Benedictum, adepți ai unui amestec de sonorități vechi și noi și fani ai heavy metal-ului clasic, conține și două cover-uri după piese ale părinților genului, Black Sabbath. Pun aici unul dintre ele, o interpretare destul de originală a clasicei Heaven and Hell.
Benedictum - Heaven and Hell (Black Sabbath cover)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2006 (I)
Pentru topul primei părți a cronologiei anului 2006, am făcut câteva alegeri atipice. O piesă lungă de vreo 20 de minute, a americanilor The Gates of Slumber; o piesă fără versuri de pe albumul solo al chitaristului Marty Friedman (ex-Cacophony, ex-Megadeth); și, chiar pe primul loc, o piesă românească, Fiecare zi, a celor de la Trooper.
Altfel, una din cele mai interesante apariții ale anului, albumul de debut al americanilor Benedictum, adepți ai unui amestec de sonorități vechi și noi și fani ai heavy metal-ului clasic, conține și două cover-uri după piese ale părinților genului, Black Sabbath. Pun aici unul dintre ele, o interpretare destul de originală a clasicei Heaven and Hell.
Benedictum - Heaven and Hell (Black Sabbath cover)
miercuri, 11 noiembrie 2015
My metal years: 2006 (Partea I)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2006 - Partea I: A Matter of Life and Death?
Fără îndoială, în aria metalului clasic, evenimentul cel mai de seamă al anului nu putea fi decât apariția unui nou album semnat Iron Maiden. Personal, din 1995, nu prea mai „gust” noile apariții ale britanicilor, dar evenimentul nu poate fi trecut cu vederea de niciun iubitor al heavy metal-ului.
În ce privește „aerul proaspăt”, în 2006 avem câteva trupe ce își fac debutul în „lumea mare”, mai ales pe scena thrash metal, al cărei reviriment se făcuse simțit de ceva vreme. Astfel, pe lângă americanii Benedictum (un interesant amestec de heavy metal vechi și nou), apar nume noi în zona thrash: Warbringer, Violator, Angelus Apatrida, Fueled by Fire sau trupa apărută în urma desființării The Crown, cu un nume... deosebit, One Man Army and the Undead Quartet.
Scena doom metal, o scenă underground prin excelență și, ca atare, ferită de oscilațiile gusturilor și modelor, se diversifică tot mai mult. Apar și aici nume noi, precum The Sword, The River sau Sahg, dar mare parte a atenției fanilor este atrasă de accentele psihedelice din muzica unor trupe mai aparte, precum americanii Om. Albumul Conference of the Birds conține doar două piese cu lungimi de peste un sfert de oră, At Giza și Flight of the Eagle, ieșite, oarecum, din canoanele heavy metal-ului. O experiență deosebită...
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2006 - Partea I: A Matter of Life and Death?
Fără îndoială, în aria metalului clasic, evenimentul cel mai de seamă al anului nu putea fi decât apariția unui nou album semnat Iron Maiden. Personal, din 1995, nu prea mai „gust” noile apariții ale britanicilor, dar evenimentul nu poate fi trecut cu vederea de niciun iubitor al heavy metal-ului.
În ce privește „aerul proaspăt”, în 2006 avem câteva trupe ce își fac debutul în „lumea mare”, mai ales pe scena thrash metal, al cărei reviriment se făcuse simțit de ceva vreme. Astfel, pe lângă americanii Benedictum (un interesant amestec de heavy metal vechi și nou), apar nume noi în zona thrash: Warbringer, Violator, Angelus Apatrida, Fueled by Fire sau trupa apărută în urma desființării The Crown, cu un nume... deosebit, One Man Army and the Undead Quartet.
Scena doom metal, o scenă underground prin excelență și, ca atare, ferită de oscilațiile gusturilor și modelor, se diversifică tot mai mult. Apar și aici nume noi, precum The Sword, The River sau Sahg, dar mare parte a atenției fanilor este atrasă de accentele psihedelice din muzica unor trupe mai aparte, precum americanii Om. Albumul Conference of the Birds conține doar două piese cu lungimi de peste un sfert de oră, At Giza și Flight of the Eagle, ieșite, oarecum, din canoanele heavy metal-ului. O experiență deosebită...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)