O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1998 - Partea a III-a: Duel suedezo-norvegian
Scena black metal este clar dominată de norvegieni și suedezi, care poartă un interesant „duel”: evident, am luat în considerare trupe cât de cât „răsărite”, underground-ul fiind plin de numeroase și obscure formații care practicau acest gen. În final, duelul pare a fi fost câștigat de scena norvegiană, deși suedezii nu s-au lăsat „învinși” ușor, fanii genului fiind principalii câștigători ai acestei „confruntări”.
Au loc și câteva debuturi în acest an, dar cel mai remarcabil mi s-a părut cel al norvegienilor Keep of Kalessin, al căror prim album, Through Times of War, merită ascultat, chiar și de către cei mai puțin împătimiți după asemenea sonorități.
sâmbătă, 31 ianuarie 2015
joi, 29 ianuarie 2015
Top 10 - 1998 (II)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1998 (II)
Pentru topul părții a doua a cronologiei pe 1998, am făcut rabat de la o regulă (de care, în general, am ținut cont), aceea de a nu introduce în top piese aparținând acelei categorii numite power ballad. Am făcut nu una, ci mai multe excepții de data aceasta, din următorul motiv: piesele celor de la Hammerfall, Iced Earth și Angel Dust prezente în acest top au fost primele pe care le-am auzit vreodată în cazul fiecăreia dintre cele trei formații.
Revenind la „normal”, Nightwish și albumul lor Oceanborn mi-au dat cele mai mari bătăi de cap, fiindu-mi greu să mă opresc la o piesă anume pentru top. În cele din urmă m-am oprit la The Riddler, dar mai pun aici o „bucată” clasică din repertoriul finlandezilor, The Pharaoh Sails to Orion:
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1998 (II)
Pentru topul părții a doua a cronologiei pe 1998, am făcut rabat de la o regulă (de care, în general, am ținut cont), aceea de a nu introduce în top piese aparținând acelei categorii numite power ballad. Am făcut nu una, ci mai multe excepții de data aceasta, din următorul motiv: piesele celor de la Hammerfall, Iced Earth și Angel Dust prezente în acest top au fost primele pe care le-am auzit vreodată în cazul fiecăreia dintre cele trei formații.
Revenind la „normal”, Nightwish și albumul lor Oceanborn mi-au dat cele mai mari bătăi de cap, fiindu-mi greu să mă opresc la o piesă anume pentru top. În cele din urmă m-am oprit la The Riddler, dar mai pun aici o „bucată” clasică din repertoriul finlandezilor, The Pharaoh Sails to Orion:
luni, 26 ianuarie 2015
My metal years: 1998 (Partea a II-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1998 - Partea a II-a: Metalul puterii, puterea metalului
Scena power metal este tot mai „solidă”: pe de o parte, avem noul val de trupe (mai ales din Europa, dar și din America) care nu se limitează doar la a copia „înaintașii”; pe de alta, „vechea gardă” se trezește din amorțeală și trăiește o nouă tinerețe.
Performerii anului sunt, fără îndoială, cele două reprezentante ale power metal-ului simfonic: Nightwish și Rhapsody (în curând Rhapsody of Fire), ambele trupe lansând albume excelente, adevărate pietre de hotar în dezvoltarea genului, Oceanborn, respectiv, Symphony of Enchanted Lands.
La momentul apariției lor, nu am avut ocazia să ascult nimic de pe cele două albume mai sus amintite (mai mult, de existența italienilor Rhapsody nici nu știam), dar câțiva ani mai târziu am „recuperat” timpul pierdut, ambele devenind două dintre albumele mele preferate. Îl pun aici pe cel de-al doilea, Symphony of Enchanted Lands:
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1998 - Partea a II-a: Metalul puterii, puterea metalului
Scena power metal este tot mai „solidă”: pe de o parte, avem noul val de trupe (mai ales din Europa, dar și din America) care nu se limitează doar la a copia „înaintașii”; pe de alta, „vechea gardă” se trezește din amorțeală și trăiește o nouă tinerețe.
Performerii anului sunt, fără îndoială, cele două reprezentante ale power metal-ului simfonic: Nightwish și Rhapsody (în curând Rhapsody of Fire), ambele trupe lansând albume excelente, adevărate pietre de hotar în dezvoltarea genului, Oceanborn, respectiv, Symphony of Enchanted Lands.
La momentul apariției lor, nu am avut ocazia să ascult nimic de pe cele două albume mai sus amintite (mai mult, de existența italienilor Rhapsody nici nu știam), dar câțiva ani mai târziu am „recuperat” timpul pierdut, ambele devenind două dintre albumele mele preferate. Îl pun aici pe cel de-al doilea, Symphony of Enchanted Lands:
duminică, 25 ianuarie 2015
Top 10 - 1998 (I)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1998 (I)
Topul este împărțit între vechile trupe preferate ale mele și trupe ale noului val, în special cele aparținând celui mai nou gen, nu metal. Primele locuri sunt ocupate de piese pe care le puteai auzi la radio sau TV în acele vremuri, a doua jumătate a topului fiind ocupată de „descoperiri” mai târzii.
Metallica lansează în 1998 un nou album, Garage Inc., de data aceasta conținând numai cover-uri. Pe lângă cele 11 înregistrări, pe un al doilea CD bonus se găseau toate piesele de același gen scoase de Metallica de-a lungul carierei lor, inclusiv întregul EP din 1987, The Garage Days Re-Revisited. Pentru top am ales piesa Whiskey in the Jar, dar mai sunt multe re-interpretări de calitate pe acest album, așa că mai pun aici încă două: Astronomy (Blue Oyster Cult) și Sabbra Cadabra (Black Sabbath, modificată prin introducerea unui pasaj de pe o altă piesă a britanicilor, A National Acrobat, ambele fiind ascultate de mine înainte să aud originalele).
Astronomy (Blue Oyster Cult cover) - Metallica
Sabbra Cadabra (Black Sabbath cover) - Metallica
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1998 (I)
Topul este împărțit între vechile trupe preferate ale mele și trupe ale noului val, în special cele aparținând celui mai nou gen, nu metal. Primele locuri sunt ocupate de piese pe care le puteai auzi la radio sau TV în acele vremuri, a doua jumătate a topului fiind ocupată de „descoperiri” mai târzii.
Metallica lansează în 1998 un nou album, Garage Inc., de data aceasta conținând numai cover-uri. Pe lângă cele 11 înregistrări, pe un al doilea CD bonus se găseau toate piesele de același gen scoase de Metallica de-a lungul carierei lor, inclusiv întregul EP din 1987, The Garage Days Re-Revisited. Pentru top am ales piesa Whiskey in the Jar, dar mai sunt multe re-interpretări de calitate pe acest album, așa că mai pun aici încă două: Astronomy (Blue Oyster Cult) și Sabbra Cadabra (Black Sabbath, modificată prin introducerea unui pasaj de pe o altă piesă a britanicilor, A National Acrobat, ambele fiind ascultate de mine înainte să aud originalele).
Astronomy (Blue Oyster Cult cover) - Metallica
Sabbra Cadabra (Black Sabbath cover) - Metallica
vineri, 23 ianuarie 2015
My metal years: 1998 (Partea I)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1998 - Partea I: Follow the Leader!
Nu metal-ul își continuă ascensiunea, atrăgând tot mai mulți adepți. Pe lângă albumul multi-platinat Follow the Leader al celor de la Korn, apar albumele de debut a două mari trupe, Soulfly și System of a Down, care „lovesc” din prima.
În rândul trupelor din generațiile mai vechi, evenimentul anului este, fără îndoială, reunirea formulei originale Black Sabbath - Ozzy Osbourne, Tommy Iommi, Geezer Butler și Bill Ward, concretizată în câteva show-uri și înregistrarea lor pe un dublu album live, Reunion.
În ce mă privește, înstrăinarea mea de heavy metal se accentua: deși mai ascultam încă din vechile albume, interesul pentru noutăți se afla la un nivel foarte scăzut. Așa se face că nici prin cap nu îmi trecea că se pregătea, deocamdată timid, ce-i drept, o reînviere a thrash metal-ului. Suedezii Witchery debutează în acest an cu Restless & Dead, un album ce propune un thrash metal tradițional, dar cu vizibile influențe black și death metal.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1998 - Partea I: Follow the Leader!
Nu metal-ul își continuă ascensiunea, atrăgând tot mai mulți adepți. Pe lângă albumul multi-platinat Follow the Leader al celor de la Korn, apar albumele de debut a două mari trupe, Soulfly și System of a Down, care „lovesc” din prima.
În rândul trupelor din generațiile mai vechi, evenimentul anului este, fără îndoială, reunirea formulei originale Black Sabbath - Ozzy Osbourne, Tommy Iommi, Geezer Butler și Bill Ward, concretizată în câteva show-uri și înregistrarea lor pe un dublu album live, Reunion.
În ce mă privește, înstrăinarea mea de heavy metal se accentua: deși mai ascultam încă din vechile albume, interesul pentru noutăți se afla la un nivel foarte scăzut. Așa se face că nici prin cap nu îmi trecea că se pregătea, deocamdată timid, ce-i drept, o reînviere a thrash metal-ului. Suedezii Witchery debutează în acest an cu Restless & Dead, un album ce propune un thrash metal tradițional, dar cu vizibile influențe black și death metal.
miercuri, 21 ianuarie 2015
Top 10 Deep Purple (1984-1994)
În 1984, pe fondul unui reviriment al hard rock-ului tradiţional de la începutul anilor '80, Deep Purple reînvie în formula clasică (Mark II) cu Gillan, Blackmore, Glover, Lord şi Paice. Revenirea britanicilor este primită cu braţele deschise pe ambele maluri ale Atlanticului şi se înregistrează două albume în această formulă.
Divergenţele de ordin muzical dintre Blackmore şi Gillan duc la o nouă concediere a celui din urmă în 1989. Înlocuitorul său va fi Joe Lynn Turner cu care trupa va scoate un album în 1990, Slaves and Masters. La presiunea casei de discuri, dar şi a celorlalţi trei membri, Glover, Lord şi Paice, Ian Gillan va fi adus înapoi la sfârşitul anului 1992, în ciuda faptului că lucrul la un alt album începuse deja.
Al patrulea album, The Battle Rages On..., va fi, practic, recompus cu Ian Gillan, iar răbdarea lui Blackmore ia sfârşit un an mai tîrziu, în plin turneu european, când părăseşte definitiv formaţia. (Ca fapt, divers, pentru restul turneului, locul lui Blackmore a fost luat de Joe Satriani.)
Divergenţele de ordin muzical dintre Blackmore şi Gillan duc la o nouă concediere a celui din urmă în 1989. Înlocuitorul său va fi Joe Lynn Turner cu care trupa va scoate un album în 1990, Slaves and Masters. La presiunea casei de discuri, dar şi a celorlalţi trei membri, Glover, Lord şi Paice, Ian Gillan va fi adus înapoi la sfârşitul anului 1992, în ciuda faptului că lucrul la un alt album începuse deja.
Al patrulea album, The Battle Rages On..., va fi, practic, recompus cu Ian Gillan, iar răbdarea lui Blackmore ia sfârşit un an mai tîrziu, în plin turneu european, când părăseşte definitiv formaţia. (Ca fapt, divers, pentru restul turneului, locul lui Blackmore a fost luat de Joe Satriani.)
LP: Perfect Strangers (1984)
LP: The House of Blue Light (1987)
LP: Slaves and Masters (1990)
LP: The Battle Rages On... (1993)
Live album: Come Hell or High Water (1994)
LP: The House of Blue Light (1987)
LP: Slaves and Masters (1990)
LP: The Battle Rages On... (1993)
Live album: Come Hell or High Water (1994)
marți, 20 ianuarie 2015
Top 10 Deep Purple (1974-1975)
În ciuda faptului că pare o perioadă foarte scurtă, anii 1974-75 au fost plini de evenimente. După plecarea lui Gillan și a lui Glover, au fost aduși basistul Glenn Hughes și vocalistul David Coverdale. Cei doi își vor pune rapid amprenta pe compozițiile de pe viitoarele două albume, Burn și Stormbringer, ambele apărute în același an, 1974, Coverdale și Hughes ajungând să domine partea de compoziție în detrimentul „veteranilor” Blackmore și Lord.
Nemulțumit de direcția muzicală a trupei (de la hard rock-ul din anii anteriori, se trece la un boogie rock cu elemente funk), Ritchie Blackmore părăsește trupa anul următor, fiind înlocuit de Tommy Bolin, chitarist foarte bun, dar având patima drogurilor, care îi și vor aduce moartea prematură în 1976.
După lansarea unui ultim album în 1975, Come Taste the Band, atmosfera viciată și scăderea în popularitate duc, în martie 1976, la plecarea lui Coverdale și, în final, la desființarea trupei pentru 8 ani, lucru ce va duce la înființarea altor trupe sau proiecte de succes: Rainbow (Blackmore), Whitesnake (Coverdale și Lord) sau Gillan (Ian Gillan).
Nemulțumit de direcția muzicală a trupei (de la hard rock-ul din anii anteriori, se trece la un boogie rock cu elemente funk), Ritchie Blackmore părăsește trupa anul următor, fiind înlocuit de Tommy Bolin, chitarist foarte bun, dar având patima drogurilor, care îi și vor aduce moartea prematură în 1976.
După lansarea unui ultim album în 1975, Come Taste the Band, atmosfera viciată și scăderea în popularitate duc, în martie 1976, la plecarea lui Coverdale și, în final, la desființarea trupei pentru 8 ani, lucru ce va duce la înființarea altor trupe sau proiecte de succes: Rainbow (Blackmore), Whitesnake (Coverdale și Lord) sau Gillan (Ian Gillan).
LP: Burn (1974)
LP: Stormbringer (1974)
LP: Come Taste the Band (1975)
Live album: Made in Europe (1976)
LP: Stormbringer (1974)
LP: Come Taste the Band (1975)
Live album: Made in Europe (1976)
vineri, 16 ianuarie 2015
Top 10 Deep Purple (1970-1973)
Anii 1970-1973 sunt perioada de consacrare a trupei, când, prin cele 4 albume de studio, două albume live și numeroase single-uri, Deep Purple reușesc să pătrundă și în topurile britanice (lucru ce nu s-a petrecut în perioada anterioară), nu doar în cele americane. De asemenea, sunt anii primei încarnări a componenței „clasice” a trupei (numită Mark II): Ian Gillan la voce, Ritchie Blackmore la chitară, Jon Lord la claviaturi, Roger Glover la bass și Ian Paice la tobe.
Cu toți cei cinci componenți participanți la compoziția pieselor de pe cele patru albume de studio, Deep Purple trec de la rockul cu accente psihedelice și progresive, încă prezente pe Deep Purple in Rock (1970), la un hard rock în forță, cu elemente din ceea ce se va numi mai apoi heavy metal, pe Machine Head (1972).
Relațiile tensionate dintre Blackmore, pe de o parte, și Gillan și Glover, pe de alta, duc la despărțirea ultimilor doi de Deep Purple în vara anului 1973.
Cu toți cei cinci componenți participanți la compoziția pieselor de pe cele patru albume de studio, Deep Purple trec de la rockul cu accente psihedelice și progresive, încă prezente pe Deep Purple in Rock (1970), la un hard rock în forță, cu elemente din ceea ce se va numi mai apoi heavy metal, pe Machine Head (1972).
Relațiile tensionate dintre Blackmore, pe de o parte, și Gillan și Glover, pe de alta, duc la despărțirea ultimilor doi de Deep Purple în vara anului 1973.
Live album: Concerto for Group and Orchestra (1969)
LP: Deep Purple in Rock (1970)
Single: Black Night (1970)
LP: Fireball (1971)
LP: Machine Head (1972)
Single: Never Before (1972)
Live album: Made in Japan (1972)
LP: Who Do We Think We Are (1973)
LP: Deep Purple in Rock (1970)
Single: Black Night (1970)
LP: Fireball (1971)
LP: Machine Head (1972)
Single: Never Before (1972)
Live album: Made in Japan (1972)
LP: Who Do We Think We Are (1973)
marți, 13 ianuarie 2015
Top 10 Deep Purple (1968-1969)
Deep Purple este o trupă britanică ce nu mai are nevoie de referințe. Alături de Black Sabbath și Led Zeppelin, au reprezentat un factor major în dezvoltarea genului heavy metal. Perioada de care mă ocup acum este una ceva mai obscură și mai puțin cunoscută, dar în care încep să se cristalizeze o parte din elementele definitorii ale muzicii Deep Purple.
Anii 1968-1969 sunt anii așa numitei Mark I - prima componență a trupei cristalizate în jurul organistului Jon Lord, a bateristului Ian Paice și a chitaristului Ritchie Blackmore. Alături de ei s-au aflat vocalistul Rod Evans și basistul Nick Simper. Muzica acelor ani se încadrează în tipicul vremii - o trupă de genul Beatles/Rolling Stones ce explorează zonele progressive și psychedelic rock.
Primele două albume conțin multe cover-uri, așa cum mai era încă obiceiul, abia al treilea fiind format aproape în totalitate din compoziții originale. Principalii autori ai pieselor au fost Lord, Blackmore și Evans. După lansarea celui de-al treilea album, Deep Purple, Rod Evans și Nick Simper au fost înlocuiți cu Ian Gillan și Roger Glover, despre care vom mai vorbi în partea a doua a acestei cronologii.
Anii 1968-1969 sunt anii așa numitei Mark I - prima componență a trupei cristalizate în jurul organistului Jon Lord, a bateristului Ian Paice și a chitaristului Ritchie Blackmore. Alături de ei s-au aflat vocalistul Rod Evans și basistul Nick Simper. Muzica acelor ani se încadrează în tipicul vremii - o trupă de genul Beatles/Rolling Stones ce explorează zonele progressive și psychedelic rock.
Primele două albume conțin multe cover-uri, așa cum mai era încă obiceiul, abia al treilea fiind format aproape în totalitate din compoziții originale. Principalii autori ai pieselor au fost Lord, Blackmore și Evans. După lansarea celui de-al treilea album, Deep Purple, Rod Evans și Nick Simper au fost înlocuiți cu Ian Gillan și Roger Glover, despre care vom mai vorbi în partea a doua a acestei cronologii.
LP: Shades of Deep Purple (1968)
LP: The Book of Taliesyn (1968)
LP: Deep Purple (1969)
LP: The Book of Taliesyn (1968)
LP: Deep Purple (1969)
vineri, 9 ianuarie 2015
Top 10 - 1997 (IV)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1997 (IV)
Concluzia după un top ca acesta ar fi că nici death metal-ul nu mai era ceea ce fusese mai înainte. Pe de o parte noul subgen melodic, pe de alta diferitele încercări de a ieși în evidență prin ceva deosebit, plus unele deraieri de la drumul „drept”.
Câteva din piesele acestui top se găseau pe un CD al revistei Rock Hard (Therion, Night in Gales, Gardenian), restul sunt descoperiri ceva mai târzii. Aici mai pun doar două piese pe care le-am ascultat chiar în acea perioadă (lucru din ce în ce mai rar...), destul de reprezentative pentru deruta în care intrasem și eu ca fan al muzicii metalice.
For Love - Crematory
Mirror - Crematory
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1997 (IV)
Concluzia după un top ca acesta ar fi că nici death metal-ul nu mai era ceea ce fusese mai înainte. Pe de o parte noul subgen melodic, pe de alta diferitele încercări de a ieși în evidență prin ceva deosebit, plus unele deraieri de la drumul „drept”.
Câteva din piesele acestui top se găseau pe un CD al revistei Rock Hard (Therion, Night in Gales, Gardenian), restul sunt descoperiri ceva mai târzii. Aici mai pun doar două piese pe care le-am ascultat chiar în acea perioadă (lucru din ce în ce mai rar...), destul de reprezentative pentru deruta în care intrasem și eu ca fan al muzicii metalice.
For Love - Crematory
Mirror - Crematory
joi, 8 ianuarie 2015
My metal years: 1997 (Partea a IV-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1997 - Partea a IV-a: Something Wild
Melodic death metal-ul se instalează confortabil ca principal (adică popular, dar și comercial) subgen al scenei death metal. Este anul de debut al finlandezilor Children of Bodom, o trupă cu un stil aparte și cu o carieră impresionantă. Este și anul de debut al olandezilor Within Temptation, o altă trupă care a venit cu ceva nou, fiind apoi urmată și chiar „copiată” de multe alte formații.
În ce mă privește - cu o singură excepție, albumul Awake al nemților Crematory, pe care mi l-a împrumutat o colegă de clasă din liceu - vorbim din nou despre niște albume și niște formații pe care le-am descoperit câțiva ani mai târziu abia, prin 2001 și în anii următori. Pun aici albumul Something Wild al finlandezilor Children of Bodom (pe care la momentul primelor audiții îl consideram ca fiind... black metal):
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1997 - Partea a IV-a: Something Wild
Melodic death metal-ul se instalează confortabil ca principal (adică popular, dar și comercial) subgen al scenei death metal. Este anul de debut al finlandezilor Children of Bodom, o trupă cu un stil aparte și cu o carieră impresionantă. Este și anul de debut al olandezilor Within Temptation, o altă trupă care a venit cu ceva nou, fiind apoi urmată și chiar „copiată” de multe alte formații.
În ce mă privește - cu o singură excepție, albumul Awake al nemților Crematory, pe care mi l-a împrumutat o colegă de clasă din liceu - vorbim din nou despre niște albume și niște formații pe care le-am descoperit câțiva ani mai târziu abia, prin 2001 și în anii următori. Pun aici albumul Something Wild al finlandezilor Children of Bodom (pe care la momentul primelor audiții îl consideram ca fiind... black metal):
miercuri, 7 ianuarie 2015
Top 10 - 1997 (III)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1997 (III)
Black metal-ul a fost o descoperire târzie, petrecută în mai multe etape, după anul 2000, așa că multe lucruri nu am de spus în ce privește topul părții a III-a a cronologiei pe 1997. Aici mai pun doar încă o piesă de pe albumul norvegienilor Dimmu Borgir - Enthrone Darkness Triumphant, unul dintre puținele albume black metal aflate pe lista favoritelor mele all-time.
In Death's Embrace - Dimmu Borgir
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1997 (III)
Black metal-ul a fost o descoperire târzie, petrecută în mai multe etape, după anul 2000, așa că multe lucruri nu am de spus în ce privește topul părții a III-a a cronologiei pe 1997. Aici mai pun doar încă o piesă de pe albumul norvegienilor Dimmu Borgir - Enthrone Darkness Triumphant, unul dintre puținele albume black metal aflate pe lista favoritelor mele all-time.
In Death's Embrace - Dimmu Borgir
luni, 5 ianuarie 2015
My metal years: 1997 (Partea a III-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1997 - Partea a III-a: Ieșire din underground
Black metal-ul (mulți ar spune că împotriva voinței majorității adepților acestui gen, care doreau să păstreze această muzică într-un... „club select”, departe de restul genurilor socotite „comerciale”) scoate capul din underground prin albumul norvegienilor Dimmu Borgir, Enthrone Darkness Triumphant, care se bucură de un succes relativ mare - având în vedere natura extremă a genului din care face parte.
Întâmplător sau nu, albumul cu pricina a fost unul dintre primele produse ale scenei black metal pe care le-am ascultat (e drept, câțiva ani mai târziu, cândva prin 2001) și, dată fiind „accesibilitatea” lui crescută față de alte albume ale genului, am ajuns să „gust” și eu black metal-ul.
Anatema căzută pe capul norvegienilor mai sus amintiți este nejustificată (chiar și luând în considerare vinovăția - pe care nu o iau în considerare nicicum - de „comercializare” a black metal-ului), întrucât trendul începuse de ceva vreme și inevitabilul s-a produs. Pentru exemplificare, pun aici albumul din același an 1997 al conaționalilor Emperor, un alt nume important în aria black metal - Anthems to the Welkin at Dusk:
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1997 - Partea a III-a: Ieșire din underground
Black metal-ul (mulți ar spune că împotriva voinței majorității adepților acestui gen, care doreau să păstreze această muzică într-un... „club select”, departe de restul genurilor socotite „comerciale”) scoate capul din underground prin albumul norvegienilor Dimmu Borgir, Enthrone Darkness Triumphant, care se bucură de un succes relativ mare - având în vedere natura extremă a genului din care face parte.
Întâmplător sau nu, albumul cu pricina a fost unul dintre primele produse ale scenei black metal pe care le-am ascultat (e drept, câțiva ani mai târziu, cândva prin 2001) și, dată fiind „accesibilitatea” lui crescută față de alte albume ale genului, am ajuns să „gust” și eu black metal-ul.
Anatema căzută pe capul norvegienilor mai sus amintiți este nejustificată (chiar și luând în considerare vinovăția - pe care nu o iau în considerare nicicum - de „comercializare” a black metal-ului), întrucât trendul începuse de ceva vreme și inevitabilul s-a produs. Pentru exemplificare, pun aici albumul din același an 1997 al conaționalilor Emperor, un alt nume important în aria black metal - Anthems to the Welkin at Dusk:
duminică, 4 ianuarie 2015
Top 10 - 1997 (II)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1997 (II)
Partea a doua a topului pe 1997 este alcătuită, exclusiv, din piese auzite de mine după anul 2000. Și chiar și din acestea, doar trei (cele aparținând trupelor Savatage, Nightwish și Rhapsody) sunt „achiziții” mai vechi, restul fiind descoperiri recente (sau foarte recente, în cazul unor Domine sau Hammerfall).
Mai pun aici o piesă Nightwish (în ciuda faptului că finlandezii nu fac parte dintre trupele mele preferate nici pe departe, dar primele albume merită destulă atenție) de pe albumul lor de debut, Angels Fall First: Tutankhamen.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1997 (II)
Partea a doua a topului pe 1997 este alcătuită, exclusiv, din piese auzite de mine după anul 2000. Și chiar și din acestea, doar trei (cele aparținând trupelor Savatage, Nightwish și Rhapsody) sunt „achiziții” mai vechi, restul fiind descoperiri recente (sau foarte recente, în cazul unor Domine sau Hammerfall).
Mai pun aici o piesă Nightwish (în ciuda faptului că finlandezii nu fac parte dintre trupele mele preferate nici pe departe, dar primele albume merită destulă atenție) de pe albumul lor de debut, Angels Fall First: Tutankhamen.
vineri, 2 ianuarie 2015
My metal years: 1997 (Partea a II-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1997 - Partea a II-a: Reborn in Steel
Scenele progressive și power metal din 1997 au reprezentat o totală necunoscută pentru mine în acei ani. După anul 2000 am început să redescopăr muzica unor Savatage, Symphony X, Rhapsody sau Nightwish.
1997 a fost un an al regenerării, producându-se multe debuturi discografice, multe dintre ele remarcabile. Înafară de niște „titani” precum Nightwish, Hammerfall sau Rhapsody, debutează și trupe mai puțin cunoscute, ca italienii Domine, al căror prim album, Champion Eternal, merită ascultat:
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1997 - Partea a II-a: Reborn in Steel
Scenele progressive și power metal din 1997 au reprezentat o totală necunoscută pentru mine în acei ani. După anul 2000 am început să redescopăr muzica unor Savatage, Symphony X, Rhapsody sau Nightwish.
1997 a fost un an al regenerării, producându-se multe debuturi discografice, multe dintre ele remarcabile. Înafară de niște „titani” precum Nightwish, Hammerfall sau Rhapsody, debutează și trupe mai puțin cunoscute, ca italienii Domine, al căror prim album, Champion Eternal, merită ascultat:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)