Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2003 (I)
Nu metal-ul își trăiește ultimele momente de glorie: trupe precum Linkin Park sau Limp Bizkit încă mai obțin discuri de platină cu albumele din 2003, dar succesul celor mai multe trupe a scăzut considerabil. Godsmack - cu hit-ul I Stand Alone de pe coloana sonoră a filmului Scorpion King din 2002 - stă pe prima poziție a topului meu, dar trupele noului val al metalului american, precum Chimaira sau DevilDriver încep să ia prim planul.
Aproape jumătate din top este ocupat, totuși, în continuare, de „bătrânii” mei: Metallica, Tourniquet, Prong și Iron Maiden. Primii scot în 2003 un nou album, St.Anger, după o pauză de 6 ani: albumul, îndelung așteptat, ca orice album Metallica, i-a dezamăgit pe cei mai mulți fani, în special din cauza producției (tobele, de exemplu, sună ca niște butoaie goale). Mai pun aici unul din videoclipurile filmate pentru piesa ce dă numele albumului, în închisoarea San Quentin din California:
Metallica - St.Anger
marți, 30 iunie 2015
luni, 29 iunie 2015
My metal years: 2003 (Partea I)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2003 - Partea I: Descărcare metalică
Se face tot mai bine auzită o nouă generație (apărută parcă de nicăieri) de trupe iubitoare de thrash metal „de la mama lui” (de la crossover/thrash-ul practicat, până la design-ul logo-urilor și coperților - o adevărată capsulă a timpului), tematica apocaliptică (în genul unor Nuclear Assault sau Toxic) fiind preferata mai tuturor acestor trupe. Cele mai răsărite ar fi Municipal Waste și Toxic Holocaust, cu niște albume foarte scurte ca întindere, dar care „lovesc” din prima. Dar vor mai veni multe altele...
Altfel, scenele metalcore și nu metal se află în stadii complet diferite de dezvoltare, dar banii continuă să se învârtă în sfera trupelor din aria nu metal. Totuși, viitorul pare a fi al unor formații precum As I Lay Dying, ajunsă la al doilea album, în ciuda faptului că membrii trupei abia depășesc vârsta de 20 de ani.
Pentru ascultare, pun aici albumul de debut Waste 'Em All (trimiterea este mai mult decât evidentă...) al celor de la Municipal Waste: doar 17 minute și jumătate!
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2003 - Partea I: Descărcare metalică
Se face tot mai bine auzită o nouă generație (apărută parcă de nicăieri) de trupe iubitoare de thrash metal „de la mama lui” (de la crossover/thrash-ul practicat, până la design-ul logo-urilor și coperților - o adevărată capsulă a timpului), tematica apocaliptică (în genul unor Nuclear Assault sau Toxic) fiind preferata mai tuturor acestor trupe. Cele mai răsărite ar fi Municipal Waste și Toxic Holocaust, cu niște albume foarte scurte ca întindere, dar care „lovesc” din prima. Dar vor mai veni multe altele...
Altfel, scenele metalcore și nu metal se află în stadii complet diferite de dezvoltare, dar banii continuă să se învârtă în sfera trupelor din aria nu metal. Totuși, viitorul pare a fi al unor formații precum As I Lay Dying, ajunsă la al doilea album, în ciuda faptului că membrii trupei abia depășesc vârsta de 20 de ani.
Pentru ascultare, pun aici albumul de debut Waste 'Em All (trimiterea este mai mult decât evidentă...) al celor de la Municipal Waste: doar 17 minute și jumătate!
joi, 18 iunie 2015
Top 10 - 2002 (V)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2002 (V)
Spre deosebire de anul precedent, topul părții a cincea este dominat de trupele din zona progressive metal, lucru de înțeles, având în vedere apariția în 2002 a unor albume excelente semnate Dream Theater, Threshold sau Pagan's Mind, ca să numesc doar câteva.
Trupa italiană death/doom Novembre scoate în acest an o reînregistrare a albumului de debut și, la fel ca în 1994, piesa preferată a rămas The Dream of the Old Boats, prezentă și în topul pe 2002. Mai pun aici încă o dată varianta din 1994, care rămâne, totuși, preferata mea.
Novembre - The Dream of the Old Boats (1994)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2002 (V)
Spre deosebire de anul precedent, topul părții a cincea este dominat de trupele din zona progressive metal, lucru de înțeles, având în vedere apariția în 2002 a unor albume excelente semnate Dream Theater, Threshold sau Pagan's Mind, ca să numesc doar câteva.
Trupa italiană death/doom Novembre scoate în acest an o reînregistrare a albumului de debut și, la fel ca în 1994, piesa preferată a rămas The Dream of the Old Boats, prezentă și în topul pe 2002. Mai pun aici încă o dată varianta din 1994, care rămâne, totuși, preferata mea.
Novembre - The Dream of the Old Boats (1994)
joi, 11 iunie 2015
My metal years: 2002 (Partea a V-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2002 - Partea a V-a: Semne bune anul are...
Cel puțin pentru progressive metal, anul 2002 începe mai mult decât bine: în luna ianuarie, cinci trupe de calibru ale genului își lansează cele mai noi creații. Wuthering Heights, Pain of Salvation, Tad Morose și Vanden Plas deschid balul, iar „regina”, Dream Theater încheie luna cu Six Degrees of Inner Turbulence.
După toate acestea, anul continuă la fel cum a început și seria albumelor de bună calitate vin unul după altul: Symphony X, Threshold, Manticora sau Pagan's Mind își arată completa maturitate artistică. Nu sunt îndeosebi un fan al metalului progresiv, dar uneori merită să dai atenție câte unui moment ca acesta: albumul Celestial Entrance al norvegienilor Pagan's Mind.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2002 - Partea a V-a: Semne bune anul are...
Cel puțin pentru progressive metal, anul 2002 începe mai mult decât bine: în luna ianuarie, cinci trupe de calibru ale genului își lansează cele mai noi creații. Wuthering Heights, Pain of Salvation, Tad Morose și Vanden Plas deschid balul, iar „regina”, Dream Theater încheie luna cu Six Degrees of Inner Turbulence.
După toate acestea, anul continuă la fel cum a început și seria albumelor de bună calitate vin unul după altul: Symphony X, Threshold, Manticora sau Pagan's Mind își arată completa maturitate artistică. Nu sunt îndeosebi un fan al metalului progresiv, dar uneori merită să dai atenție câte unui moment ca acesta: albumul Celestial Entrance al norvegienilor Pagan's Mind.
miercuri, 10 iunie 2015
Top 10 - 2002 (IV)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2002 (IV)
Topul death metal pe 2002 este împărțit în mod egal între cele trei tendințe majore ale vremii: clasic, tehnic și melodic. Cu excepția piesei de pe primul loc, Trigger a suedezilor In Flames (al căror nou stil recunosc că m-a prins, fiind apropiat de ultima mea descoperire, metalcore-ul), melodicul este trimis, totuși, în subsolul clasamentului (Amon Amarth, Mercenary), rămânând ca locurile superioare să fie disputate de categoria old-school (Demigod, Vomitory) și tendința mai nouă de tehnicizare a sound-ului a unor trupe aflate, în plus, pe o treaptă mai sus în ce privește brutalitatea (Origin, Cephalic Carnage).
Pentru o distracție nevinovată, pun aici un cover Metallica - No Remorse, apărut pe albumul din 2002, Gore Obsessed al americanilor Cannibal Corpse:
Cannibal Corpse - No Remorse (Metallica cover)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2002 (IV)
Topul death metal pe 2002 este împărțit în mod egal între cele trei tendințe majore ale vremii: clasic, tehnic și melodic. Cu excepția piesei de pe primul loc, Trigger a suedezilor In Flames (al căror nou stil recunosc că m-a prins, fiind apropiat de ultima mea descoperire, metalcore-ul), melodicul este trimis, totuși, în subsolul clasamentului (Amon Amarth, Mercenary), rămânând ca locurile superioare să fie disputate de categoria old-school (Demigod, Vomitory) și tendința mai nouă de tehnicizare a sound-ului a unor trupe aflate, în plus, pe o treaptă mai sus în ce privește brutalitatea (Origin, Cephalic Carnage).
Pentru o distracție nevinovată, pun aici un cover Metallica - No Remorse, apărut pe albumul din 2002, Gore Obsessed al americanilor Cannibal Corpse:
Cannibal Corpse - No Remorse (Metallica cover)
My metal years: 2002 (Partea a IV-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2002 - Partea a IV-a: Back from the Grave
Două mișcări se petrec în lumea death metal-ului: mai întâi, o renaștere a scenei europene, prin revenirea în activitate a unor formații „grele” din anii '90, precum Unleashed, Grave sau Demigod; apoi, îndreptarea unei părți a scenei melodic death metal către sonorități mai comerciale (de sorginte americană, metalcore sau nu metal), realizată de nume importante, cel mai de seamă fiind cel al suedezilor In Flames. Calea apucată de In Flames va fi urmată apoi și de alte trupe, spre dezamăgirea profundă a unor fani, dar și spre câștigarea de public nou, mai ales de pe piața americană.
Pentru ascultare, voi pune aici un album dintr-o altă „specie”, Killing Process al francezilor Carcariass, un album technical/progressive death cu inflexiuni melodic death, de calitate maximă.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2002 - Partea a IV-a: Back from the Grave
Două mișcări se petrec în lumea death metal-ului: mai întâi, o renaștere a scenei europene, prin revenirea în activitate a unor formații „grele” din anii '90, precum Unleashed, Grave sau Demigod; apoi, îndreptarea unei părți a scenei melodic death metal către sonorități mai comerciale (de sorginte americană, metalcore sau nu metal), realizată de nume importante, cel mai de seamă fiind cel al suedezilor In Flames. Calea apucată de In Flames va fi urmată apoi și de alte trupe, spre dezamăgirea profundă a unor fani, dar și spre câștigarea de public nou, mai ales de pe piața americană.
Pentru ascultare, voi pune aici un album dintr-o altă „specie”, Killing Process al francezilor Carcariass, un album technical/progressive death cu inflexiuni melodic death, de calitate maximă.
luni, 8 iunie 2015
Top 10 - 2002 (III)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2002 (III)
Revelația anului au fost, fără îndoială, faroezii Tyr, și nici eu nu le-am putut refuza locul întâi în topul părții a treia a cronologiei pe anul 2002. Pe o scenă black metal din ce în ce mai rarefiată, își mai fac loc fie trupe cu ștate vechi (dar și acestea din ce în ce mai puține), fie trupe ale noului val - din zone adiacente black metal-ului, precum viking, folk, progressive sau avant-garde. Acest lucru se poate vedea și în topul meu, unde și-au găsit loc trupe precum Vintersorg, Arcturus sau Agalloch.
Apropo de ultima trupă pomenită, americanii Agalloch au continuat să facă impresie bună și pe al doilea lor album, The Mantle, lansat în 2002. Pun aici încă o piesă de pe acest album, I Am the Wooden Doors:
Agalloch - I Am the Wooden Doors
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2002 (III)
Revelația anului au fost, fără îndoială, faroezii Tyr, și nici eu nu le-am putut refuza locul întâi în topul părții a treia a cronologiei pe anul 2002. Pe o scenă black metal din ce în ce mai rarefiată, își mai fac loc fie trupe cu ștate vechi (dar și acestea din ce în ce mai puține), fie trupe ale noului val - din zone adiacente black metal-ului, precum viking, folk, progressive sau avant-garde. Acest lucru se poate vedea și în topul meu, unde și-au găsit loc trupe precum Vintersorg, Arcturus sau Agalloch.
Apropo de ultima trupă pomenită, americanii Agalloch au continuat să facă impresie bună și pe al doilea lor album, The Mantle, lansat în 2002. Pun aici încă o piesă de pe acest album, I Am the Wooden Doors:
Agalloch - I Am the Wooden Doors
My metal years: 2002 (Partea a III-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2002 - Partea a III-a: Atmosferă rarefiată
Puține apariții de remarcat pe scena black metal a anului 2002. Numele „mari” ale scenei dispar unul, câte unul. După Emperor, e timpul ca Immortal să își încheie socotelile, și, mai mult, niciun nume nou nu pare a se impune.
Evenimentul anului îmi pare a fi apariția albumului de debut al trupei Tyr, How Far to Asgaard, trupă venită din Insulele Faroe, dacă în alte părți nu s-au învrednicit alții mai buni să apară pe rarefiata scenă black/viking/folk. Într-o vreme în care sonoritățile black nu par a mai fi la modă, copilul vitreg al acestora, viking/folk-ul cunoaște o ascensiune remarcabilă. Pun și eu aici albumul mai sus numit, o mostră de talent, dincolo de orice alte considerațiuni:
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2002 - Partea a III-a: Atmosferă rarefiată
Puține apariții de remarcat pe scena black metal a anului 2002. Numele „mari” ale scenei dispar unul, câte unul. După Emperor, e timpul ca Immortal să își încheie socotelile, și, mai mult, niciun nume nou nu pare a se impune.
Evenimentul anului îmi pare a fi apariția albumului de debut al trupei Tyr, How Far to Asgaard, trupă venită din Insulele Faroe, dacă în alte părți nu s-au învrednicit alții mai buni să apară pe rarefiata scenă black/viking/folk. Într-o vreme în care sonoritățile black nu par a mai fi la modă, copilul vitreg al acestora, viking/folk-ul cunoaște o ascensiune remarcabilă. Pun și eu aici albumul mai sus numit, o mostră de talent, dincolo de orice alte considerațiuni:
Top 10 - 2002 (II)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2002 (II)
În 2002 se poate remarca o întoarcere a power metal-ului către rădăcinile heavy/speed ale anilor '80, asta poate și datorită absenței de pe lista aparițiilor discografice ale anului a unor Edguy, Avantasia, Stratovarius sau Sonata Arctica. Această a doua „categorie” este destul de bine reprezentată și în 2002 de trupe precum Iron Mask, Freternia, Dark Moor, Freedom Call, dar noii-veniți pe scena power metal, precum Rebellion, Stormwarrior sau Firewind, dau melodicitatea pe viteză și duritate, alăturându-se mai vechilor Parragon, Metalium sau Primal Fear.
Înainte de a trece la top, propun un nou cover (practică ce devine comună unui număr tot mai mare de trupe din această zonă) al italienilor Vision Divine, după celebra piesă Take on Me a norvegienilor A-Ha.
Vision Divine - Take on Me (A-Ha cover)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2002 (II)
În 2002 se poate remarca o întoarcere a power metal-ului către rădăcinile heavy/speed ale anilor '80, asta poate și datorită absenței de pe lista aparițiilor discografice ale anului a unor Edguy, Avantasia, Stratovarius sau Sonata Arctica. Această a doua „categorie” este destul de bine reprezentată și în 2002 de trupe precum Iron Mask, Freternia, Dark Moor, Freedom Call, dar noii-veniți pe scena power metal, precum Rebellion, Stormwarrior sau Firewind, dau melodicitatea pe viteză și duritate, alăturându-se mai vechilor Parragon, Metalium sau Primal Fear.
Înainte de a trece la top, propun un nou cover (practică ce devine comună unui număr tot mai mare de trupe din această zonă) al italienilor Vision Divine, după celebra piesă Take on Me a norvegienilor A-Ha.
Vision Divine - Take on Me (A-Ha cover)
vineri, 5 iunie 2015
My metal years: 2002 (Partea a II-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2002 - Partea a II-a: Războinicii lumii
Scena power metal își continuă expansiunea, în aceeași notă: atât albume de înaltă clasă, cât și destulă mediocritate, însă acceptată, power metal-ul având, în general, fani dedicați genului. Altfel, nemții rămân încă pe locul întâi, dar suedezii amenință supremația, mai ales în zona power metal-ului de ultimă generație, cu trupe noi, precum Falconer sau Dream Evil.
În 2002, apar multe nume noi, unele cu o carieră efemeră, altele mai „în umbră”, dar și câteva trupe ce vor deveni „grele”: grecii Firewind, nemții Rebellion, finlandezii Celesty sau brazilienii Shaman (în fapt, o nouă încarnare a formației Angra, din care au plecat nu mai puțin de trei membri, inclusiv vocalistul Andre Matos, pentru a porni la drum sub acest nou nume). Pun aici albumul de debut al grecilor Firewind, mai sus menționați, Between Heaven and Hell:
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2002 - Partea a II-a: Războinicii lumii
Scena power metal își continuă expansiunea, în aceeași notă: atât albume de înaltă clasă, cât și destulă mediocritate, însă acceptată, power metal-ul având, în general, fani dedicați genului. Altfel, nemții rămân încă pe locul întâi, dar suedezii amenință supremația, mai ales în zona power metal-ului de ultimă generație, cu trupe noi, precum Falconer sau Dream Evil.
În 2002, apar multe nume noi, unele cu o carieră efemeră, altele mai „în umbră”, dar și câteva trupe ce vor deveni „grele”: grecii Firewind, nemții Rebellion, finlandezii Celesty sau brazilienii Shaman (în fapt, o nouă încarnare a formației Angra, din care au plecat nu mai puțin de trei membri, inclusiv vocalistul Andre Matos, pentru a porni la drum sub acest nou nume). Pun aici albumul de debut al grecilor Firewind, mai sus menționați, Between Heaven and Hell:
joi, 4 iunie 2015
Top 10 - 2002 (I)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2002 (I)
Topul primei părți este împărțit în mod aproape echitabil între veterani ai scenei heavy metal (precum Dio, Jerry Cantrell sau Annihilator) și trupe ale ultimelor două valuri ale metalului american (Disturbed, Soulfly, Hatebreed). Primul loc este ocupat chiar de cei mai tineri dintre toate trupele din top, Killswitch Engage, al căror album, Alive or Just Breathing se află pe lista preferințelor mele all-time.
Trebuie să recunosc, totuși, că a trebuit să treacă niște ani de la apariția acestor piese, existând, din partea mea, o rezistență față de noile trupe (ca în cazul unor Soulfly sau Disturbed) sau o totală ignoranță (cum s-a petrecut cu Killswitch Engage). Mă mai revanșez puțin, punând aici încă o piesă a americanilor, Life to Lifeless.
Killswitch Engage - Life to Lifeless
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2002 (I)
Topul primei părți este împărțit în mod aproape echitabil între veterani ai scenei heavy metal (precum Dio, Jerry Cantrell sau Annihilator) și trupe ale ultimelor două valuri ale metalului american (Disturbed, Soulfly, Hatebreed). Primul loc este ocupat chiar de cei mai tineri dintre toate trupele din top, Killswitch Engage, al căror album, Alive or Just Breathing se află pe lista preferințelor mele all-time.
Trebuie să recunosc, totuși, că a trebuit să treacă niște ani de la apariția acestor piese, existând, din partea mea, o rezistență față de noile trupe (ca în cazul unor Soulfly sau Disturbed) sau o totală ignoranță (cum s-a petrecut cu Killswitch Engage). Mă mai revanșez puțin, punând aici încă o piesă a americanilor, Life to Lifeless.
Killswitch Engage - Life to Lifeless
miercuri, 3 iunie 2015
My metal years: 2002 (Partea I)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2002 - Partea I: Alive or just breathing?
Parafrazând titlul albumului americanilor Killswitch Engage (care tocmai prinseseră un contract cu Roadrunner), răspunsul la întrebare ar fi, cu siguranță, afirmativ: alive. Mainstream-ul scenei heavy metal trece prin schimbări și se poate observa o tot mai mare diversificare (mai ales în partea americană a acesteia).
Noul val de trupe americane (numit, ca și mișcarea de la începutul anilor '80, New Wave of American Heavy Metal) - spre deosebire de formațiile din NWOBHM care erau caracterizate, în primul rând, de coeziune - se îndreaptă către cele mai diferite direcții, fiind legate, totuși, de dorința de a aduce un suflu nou în această muzică și, după spusele unora, de a combate suprasaturarea pieței cu nu metal. În 2002, își fac debutul câteva nume importante: All That Remains, The Acacia Strain, Between the Buried and Me sau Atreyu.
Pun aici chiar albumul care mi-a inspirat titlul postării, Alive or Just Breathing, ca un bun exemplu de ceea ce se petrecea în acei ani în muzica metalică:
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2002 - Partea I: Alive or just breathing?
Parafrazând titlul albumului americanilor Killswitch Engage (care tocmai prinseseră un contract cu Roadrunner), răspunsul la întrebare ar fi, cu siguranță, afirmativ: alive. Mainstream-ul scenei heavy metal trece prin schimbări și se poate observa o tot mai mare diversificare (mai ales în partea americană a acesteia).
Noul val de trupe americane (numit, ca și mișcarea de la începutul anilor '80, New Wave of American Heavy Metal) - spre deosebire de formațiile din NWOBHM care erau caracterizate, în primul rând, de coeziune - se îndreaptă către cele mai diferite direcții, fiind legate, totuși, de dorința de a aduce un suflu nou în această muzică și, după spusele unora, de a combate suprasaturarea pieței cu nu metal. În 2002, își fac debutul câteva nume importante: All That Remains, The Acacia Strain, Between the Buried and Me sau Atreyu.
Pun aici chiar albumul care mi-a inspirat titlul postării, Alive or Just Breathing, ca un bun exemplu de ceea ce se petrecea în acei ani în muzica metalică:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)