#33. Megadeth - Youthanasia

* * * Lista albumelor mele preferate all-time. Geniale sau mediocre, toate fac parte din moștenirea mea „metalică”. * * *

Gen: Heavy metal, thrash metal Anul apariției: 1994 Primul contact: 1995 Tag: Still buying...

Am reușit să pun mâna pe albumul Youthanasia la destul de puțină vreme după apariția sa (mai puțin de un an, ceea ce, pe atunci, nu era o performanță, dar se încadra în limitele bunului simț) și l-am receptat destul de sceptic. Bineînțeles, mă bucuram că am reușit să ascult ultimul album al uneia dintre trupele mele preferate, dar cum pentru mine etalonul de calitate era Countdown to Extinction, Youthanasia nu a ieșit prea bine din comparația cu acesta. Totuși, albumul conține numeroase piese care te „prind”, Blood of the Heroes sau A Tout le Monde fiind doar câteva exemple. Albumului i-am dat numeroase ocazii în anii de liceu și am constatat, pe atunci, că, la fiecare calup de ascultări, alte și alte piese îmi trezeau interesul: Addicted to Chaos, Elysian Fields, Family Tree, Victory, The Killing Road, Black Curtains, I Thought I Knew It All, și înapoi la Reckoning Day și Train of Consequences (prima piesă a albumului pe care am auzit-o). În final, a trebuit să mă recunosc „învins” și să admit că Youthanasia este un album foarte bun, chiar dacă nu este Countdown to Extinction.

Top 100 albume preferate

Al șaselea album al trupei, Youthanasia, a venit pe lume pe la mijlocul celei mai lungi perioade în care Megadeth nu a suferit nicio modificare printre membri: Dave Mustaine (chitară/voce), Marty Friedman (chitară), Dave Ellefson (bass) și Nick Menza (tobe) se încăpățânau în continuare să fie o echipă. După Rust in Piece și Countdown to Extinction, Youthanasia a venit ca un al treilea efort major al unui colectiv (deși Mustaine, în continuare căutând formula perfectă pentru muzică, a fost deseori criticat de colegi că nu îi lasă să își exprime pe deplin creativitatea). Albumul nu a fost la fel de bine primit ca precedentul Countdown to Extinction, dar tot a reușit să obțină un disc de platină în Statele Unite.

#34. Running Wild - Blazon Stone

* * * Lista albumelor mele preferate all-time. Geniale sau mediocre, toate fac parte din moștenirea mea „metalică”. * * *

Gen: Power metal, speed metal Anul apariției: 1991 Primul contact: 1992 Tag: Poveste cu final fericit

Dacă ar fi să-mi rezum primii ani de „metalizare”, povestea ar suna cam așa: În 1992 am avut ocazia să ascult o compilație home-made cu vreo 14-15 piese aparținând mai multor trupe, precum Anthrax, Black Sabbath, Manowar, Helloween, Slayer, Sepultura, Testament sau Running Wild. De atunci, mi-am petrecut anii adolescenței căutând albumele de pe care proveneau aceste piese și găsind, mai mereu, cu totul altele. Trei dintre albume au fost identificate, dar nu le-am putut asculta decât pentru puțină vreme, sub formă de împrumut (Ozzy Osbourne - No More Tears, Slayer - Seasons in the Abyss și Sepultura - Arise). Pe altele două, însă, am reușit să le găsesc și să le cumpăr: Manowar - Fighting the World și Running Wild - Blazon Stone. Pe cel din urmă l-am considerat una dintre cele mai prețioase achiziții ale mele (ca și una dintre cele mai neașteptate). Întreg albumul a fost pe măsura piesei de titlu, cea pe care o cunoșteam de prin clasa a șasea. Evident, Blazon Stone ocupă un loc în topul preferințelor mele, ca unul dintre albumele cele mai dorite.

Top 100 albume preferate

Primul succes important pentru Running Wild, albumul Death or Glory (lansat în 1989) și turneul care a urmat, au lăsat urme destul de adânci: chitaristul Majk Moti și bateristul Ian Finlay au părăsit grupul. Rolf Kasparek a găsit destul de repede înlocuitor pentru al doilea post de chitarist, pe Axel Morgan, iar în ce privește tobele, acesta s-a oprit, în cele din urmă la Rudiger Dreffein (a.k.a. AC). Niciunul dintre aceștia nu a făcut mulți purici la Running Wild, dar, alături de basistul Jens Becker, au contribuit la înregistrarea celui mai bine vândut album al trupei din anii '90 (după spusele „șefului” Kasparek). Spre deosebire de predecesorul Death or Glory, Blazon Stone nu mai conține pasaje lente, întregul album fiind un imn închinat speed metal-ului.