Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1996 (IV)
Ultima parte a topului pe 1996 este dominată de trupe din noul val doom/death/gothic. În acei ani, am avut o oarecare aversiune pentru sonoritățile gotice, mai ales ale trupelor ce foloseau și voci feminine, pentru că îmi păreau cam prea depărtate de ceea ce înțelegeam eu prin metal. De aceea, formații precum Theatre of Tragedy nu aveau deloc trecere la urechile mele.
Din catalogul anului 1996 am ascultat, totuși, albumele lui Therion (Theli), Cemetary (Sundown) și Gorefest (Soul Survivor), împrumutate de pe la prieteni. În continuare, ceva îmi părea în neregulă cu direcția în care se îndrepta heavy metal-ul, dar erau și lucruri care îmi plăceau, fără îndoială.
De exemplu, o altă piesă a celor de la Type O Negative, de pe același October Rust, și anume In Praise of Bacchus, piesă pe care am auzit-o atunci pe un CD al revistei Rock Hard Magazine.
Type O Negative - In Praise of Bacchus
vineri, 28 noiembrie 2014
joi, 27 noiembrie 2014
Top 10 - 1996 (III)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1996 (III)
Despre partea a treia a topului pe 1996, nu am de spus mai nimic. Absolut toate alegerile sunt descoperiri mult mai târzii decât data apariției lor. O să plătesc doar un mic tribut în plus uneia din primele trupe de black metal pe care le-am ascultat și cu ajutorul căreia am reușit să privesc altfel acest gen: Ancient Rites.
Ancient Rites - Vae Victis
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1996 (III)
Despre partea a treia a topului pe 1996, nu am de spus mai nimic. Absolut toate alegerile sunt descoperiri mult mai târzii decât data apariției lor. O să plătesc doar un mic tribut în plus uneia din primele trupe de black metal pe care le-am ascultat și cu ajutorul căreia am reușit să privesc altfel acest gen: Ancient Rites.
Ancient Rites - Vae Victis
Top 10 - 1996 (II)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1996 (II)
Scena power metal se pregătea de o nouă explozie. Lucrul acesta îmi era complet străin și necunoscut. Cele câteva numere disparate ale revistei Heavy Metal Magazin și edițiile topului radiofonic Dracula Top Rock de la radioul local nu m-au ajutat să îmi fac imaginea de ansamblu pe care o am acum.
Din cele zece poziții ale topului, doar două îmi erau cunoscute și în urmă cu 18 ani: Wrong Song (Skyclad) și The Gods Made Heavy Metal (Manowar). Cea din urmă provine de pe un album pe care mi-ar fi plăcut foarte mult să-l ascult în acei ani - tot ce aveam legat de el era o recenzie a albumului, notată cu 10 (scurt și la obiect).
Mai pun aici o piesă de pe acest album, al cărei titlu se potrivește perfect: Number 1.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1996 (II)
Scena power metal se pregătea de o nouă explozie. Lucrul acesta îmi era complet străin și necunoscut. Cele câteva numere disparate ale revistei Heavy Metal Magazin și edițiile topului radiofonic Dracula Top Rock de la radioul local nu m-au ajutat să îmi fac imaginea de ansamblu pe care o am acum.
Din cele zece poziții ale topului, doar două îmi erau cunoscute și în urmă cu 18 ani: Wrong Song (Skyclad) și The Gods Made Heavy Metal (Manowar). Cea din urmă provine de pe un album pe care mi-ar fi plăcut foarte mult să-l ascult în acei ani - tot ce aveam legat de el era o recenzie a albumului, notată cu 10 (scurt și la obiect).
Mai pun aici o piesă de pe acest album, al cărei titlu se potrivește perfect: Number 1.
miercuri, 26 noiembrie 2014
Top 10 - 1996 (I)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1996 (I)
Și iata-mă intrat într-o perioadă în care începeam să nu mai înțeleg nimic din lumea heavy metal-ului. Pe de o parte aveam trupe precum Pantera sau Rage Against the Machine (care nu făceau ceva neapărat pe gustul meu, dar măcar făceau ceea ce știam că ar trebui să facă), iar pe de altă parte „monștri sacri” precum Metallica sau Sepultura o luau, pur și simplu, razna.
Albume precum Roots (Sepultura) sau Load (Metallica) au rămas, totuși, printre preferatele mele, mai ales în virtutea faptului că le știu din perioada adolescenței. Au calitățile lor, fără îndoială, și au reprezentat ocazia pentru acele trupe de a câștiga noi fani - e drept, cu prețul pierderii multor altora. Un fel de schimbare a generațiilor... de fani.
Câteva dintre piesele din topurile pe 1996 îmi sunt cunoscute în urma audiției unor CD-uri ce însoțeau revista Rock Hard Magazine, împrumutate (CD-urile, nu revistele, pentru că acestea din urmă erau editate în limba germană, din care nu pricepeam o iotă) de către o colegă de clasă.
Mult așteptatul album al trupei Metallica, Load, și-a făcut avanpremiera pe MTV prin lansarea videoclipului piesei Until It Sleeps (videoclip ciudat, muzică ciudată, plus „unde naiba a dispărut Metallica pe care o știam???” - asta a fost percepția mea de atunci):
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1996 (I)
Și iata-mă intrat într-o perioadă în care începeam să nu mai înțeleg nimic din lumea heavy metal-ului. Pe de o parte aveam trupe precum Pantera sau Rage Against the Machine (care nu făceau ceva neapărat pe gustul meu, dar măcar făceau ceea ce știam că ar trebui să facă), iar pe de altă parte „monștri sacri” precum Metallica sau Sepultura o luau, pur și simplu, razna.
Albume precum Roots (Sepultura) sau Load (Metallica) au rămas, totuși, printre preferatele mele, mai ales în virtutea faptului că le știu din perioada adolescenței. Au calitățile lor, fără îndoială, și au reprezentat ocazia pentru acele trupe de a câștiga noi fani - e drept, cu prețul pierderii multor altora. Un fel de schimbare a generațiilor... de fani.
Câteva dintre piesele din topurile pe 1996 îmi sunt cunoscute în urma audiției unor CD-uri ce însoțeau revista Rock Hard Magazine, împrumutate (CD-urile, nu revistele, pentru că acestea din urmă erau editate în limba germană, din care nu pricepeam o iotă) de către o colegă de clasă.
Mult așteptatul album al trupei Metallica, Load, și-a făcut avanpremiera pe MTV prin lansarea videoclipului piesei Until It Sleeps (videoclip ciudat, muzică ciudată, plus „unde naiba a dispărut Metallica pe care o știam???” - asta a fost percepția mea de atunci):
marți, 25 noiembrie 2014
My metal years: 1996 (Partea a IV-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1996 - Partea a IV-a: „Unitate în diversitate”
Cuvântul de ordine al anului 1996 în ce privește aria death/doom/gothic este „diversitatea”. Apar iarăși multe trupe noi, fiecare încercând să aducă elementul său de originalitate și multe dintre ele reușesc. De asemenea, trupele mai vechi încearcă și ele să iasă din pluton, făcându-le tot mai greu de încadrat într-o categorie anume (vezi Amorphis, Anathema, Therion), ceea ce aduce o vitalitate scenei death/doom (și ceea ce îi va asigura supraviețuirea până în zilele noastre, spre deosebire de thrash metal, rămas închis în limitele sale care i-au adus sfârșitul destul de repede).
În continuare, aripa mai comercială rămâne gothic metal-ul, mai ales în combinație cu sonoritățile doom/death. Accesul la această parte a metalului din 1996 mi-a fost destul de limitat, dar am avut ocazia să ascult câteva albume, precum Sundown (Cemetary), Soul Survivor (Gorefest) sau Theli (Therion).
Aici pun o descoperire mai recentă - Acme, albumul de debut al polonezilor Sirrah, trupă destul de puțin cunoscută și cu o carieră scurtă (6 ani și numai două albume).
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1996 - Partea a IV-a: „Unitate în diversitate”
Cuvântul de ordine al anului 1996 în ce privește aria death/doom/gothic este „diversitatea”. Apar iarăși multe trupe noi, fiecare încercând să aducă elementul său de originalitate și multe dintre ele reușesc. De asemenea, trupele mai vechi încearcă și ele să iasă din pluton, făcându-le tot mai greu de încadrat într-o categorie anume (vezi Amorphis, Anathema, Therion), ceea ce aduce o vitalitate scenei death/doom (și ceea ce îi va asigura supraviețuirea până în zilele noastre, spre deosebire de thrash metal, rămas închis în limitele sale care i-au adus sfârșitul destul de repede).
În continuare, aripa mai comercială rămâne gothic metal-ul, mai ales în combinație cu sonoritățile doom/death. Accesul la această parte a metalului din 1996 mi-a fost destul de limitat, dar am avut ocazia să ascult câteva albume, precum Sundown (Cemetary), Soul Survivor (Gorefest) sau Theli (Therion).
Aici pun o descoperire mai recentă - Acme, albumul de debut al polonezilor Sirrah, trupă destul de puțin cunoscută și cu o carieră scurtă (6 ani și numai două albume).
luni, 24 noiembrie 2014
My metal years: 1996 (Partea a III-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1996 - Partea a III-a: Black Metal Reign
Black metal-ul începe, încet, dar sigur, să scoată capul din underground. Pe de o parte, fenomenul se răspândește tot mai mult în Europa, iar, pe de altă parte, genul se diversifică foarte mult, devenind și mult mai accesibil celor mai puțin încântați de prototipul norvegian al black metalului.
Întâmplător sau mai degrabă nu (exceptând, bineînțeles, albumul suedezilor Bathory - Under the Sign of the Black Mark apărut în 1987, deci într-o epocă mai „primitivă” a black metal-ului), primele albume ale genului care mi-au deschis „apetitul” și pentru această zonă extremă a heavy metal-ului au apărut în acest an: Marduk - Heaven Shall Burn... When We Are Gathered și Ancient Rites - Blasphemia Eternal. Toate acestea s-au petrecut, însă, mulți ani mai târziu...
Voi pune aici albumul belgienilor, Blasphemia Eternal, un album nu tocmai tipic pentru muzica black metal, dar de aceea și mult mai ușor de „înghițit” pentru cei neobișnuiți cu acest gen:
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1996 - Partea a III-a: Black Metal Reign
Black metal-ul începe, încet, dar sigur, să scoată capul din underground. Pe de o parte, fenomenul se răspândește tot mai mult în Europa, iar, pe de altă parte, genul se diversifică foarte mult, devenind și mult mai accesibil celor mai puțin încântați de prototipul norvegian al black metalului.
Întâmplător sau mai degrabă nu (exceptând, bineînțeles, albumul suedezilor Bathory - Under the Sign of the Black Mark apărut în 1987, deci într-o epocă mai „primitivă” a black metal-ului), primele albume ale genului care mi-au deschis „apetitul” și pentru această zonă extremă a heavy metal-ului au apărut în acest an: Marduk - Heaven Shall Burn... When We Are Gathered și Ancient Rites - Blasphemia Eternal. Toate acestea s-au petrecut, însă, mulți ani mai târziu...
Voi pune aici albumul belgienilor, Blasphemia Eternal, un album nu tocmai tipic pentru muzica black metal, dar de aceea și mult mai ușor de „înghițit” pentru cei neobișnuiți cu acest gen:
vineri, 21 noiembrie 2014
My metal years: 1996 (Partea a II-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1996 - Partea a II-a: Something Burning...
Scena power metal își continuă dezvoltarea, timidă, ce-i drept, dar direcția este cea bună. Europa ține steagul sus, în special cu „vechea gardă” (Helloween, Rage, Grave Digger), dar și cu generația ceva mai nouă a unor Stratovarius sau Morgana Lefay. Din acești ani se face simțită tendința unor trupe de a aduce elemente progressive în power metal, piesele devenind din ce în ce mai complexe, îndepărtându-se de simplitatea power metal-ului din anii '80.
În ce mă privește, accesul la albumele prezentate în această a doua parte a cronologiei a fost mai mult decât limitat la data apariției lor - popularitatea power metal-ului era, oricum, foarte departe de cea a thrash metal-ului din anii anteriori. Mai pe scurt, am auzit o singură piesă, The Gods Made Heavy Metal a americanilor Manowar, care, în 1996, scot unul dintre cele mai bune albume ale lor (atât ca producție, cât și din punct de vedere al compoziției): heavy metal puternic și fără înflorituri, care merge direct la țintă. Louder Than Hell este unul din cele mai bune albume ale anului.
Am avut însă ocazii să recuperez timpul pierdut. Iar o descoperire din anii mai de pe urmă a constituit-o trupa braziliană Angra (una din cele care îmbină power metal-ul cu elemente progressive), în special a albumului din 1996, Holy Land.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1996 - Partea a II-a: Something Burning...
Scena power metal își continuă dezvoltarea, timidă, ce-i drept, dar direcția este cea bună. Europa ține steagul sus, în special cu „vechea gardă” (Helloween, Rage, Grave Digger), dar și cu generația ceva mai nouă a unor Stratovarius sau Morgana Lefay. Din acești ani se face simțită tendința unor trupe de a aduce elemente progressive în power metal, piesele devenind din ce în ce mai complexe, îndepărtându-se de simplitatea power metal-ului din anii '80.
În ce mă privește, accesul la albumele prezentate în această a doua parte a cronologiei a fost mai mult decât limitat la data apariției lor - popularitatea power metal-ului era, oricum, foarte departe de cea a thrash metal-ului din anii anteriori. Mai pe scurt, am auzit o singură piesă, The Gods Made Heavy Metal a americanilor Manowar, care, în 1996, scot unul dintre cele mai bune albume ale lor (atât ca producție, cât și din punct de vedere al compoziției): heavy metal puternic și fără înflorituri, care merge direct la țintă. Louder Than Hell este unul din cele mai bune albume ale anului.
Am avut însă ocazii să recuperez timpul pierdut. Iar o descoperire din anii mai de pe urmă a constituit-o trupa braziliană Angra (una din cele care îmbină power metal-ul cu elemente progressive), în special a albumului din 1996, Holy Land.
joi, 20 noiembrie 2014
My metal years: 1996 (Partea I)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1996 - Partea I: Decadență
Impresia generală dată de partea, să spunem, comercială a metal-ului era aceasta: că nimic nu va mai fi la fel vreodată. Asta doar pe de o parte. Pentru că pe de altă parte, în ciuda apariției unor noi nume în peisaj, precum Korn, senzația multor fani era că sfârșitul se cam apropie. Trupe-etalon precum Metallica sau Sepultura păreau că o luaseră razna. Altele, precum Overkill, Slayer sau chiar Pantera, care încercau să păstreze o moștenire aproape pierdută, nu aveau niciun pic de vlagă sau convingere în ceea ce făceau.
Anii 1993-1995 au trecut, pentru mulți „metaliști”, așteptând un nou album Metallica: în fiecare an apăreau zvonuri că mult așteptata apariție se va produce. Se făceau tot felul de presupuneri despre cum va suna muzica de pe noul album, dar nimeni nu se aștepta la ceea ce a urmat. Deși albumul din 1991, Metallica, fusese criticat de unii ca o „trădare” a thrash metal-ului, la apariția albumului Load, totul a fost dat uitării, căci noua realizare a americanilor se arăta a fi cu mult mai cumplită. Orice urmă de thrash metal dispăruse, lăsând loc unui heavy metal destul de modern, ce-i drept.
A fost, totuși, un album ascultat de fani, fie ei dezamăgiți sau nu, și „adoptat”, în cele din urmă, ca un „copil” al aceleiași familii din care făceau parte și Master of Puppets sau ...And Justice for All. Are, fără îndoială, și părți bune.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1996 - Partea I: Decadență
Impresia generală dată de partea, să spunem, comercială a metal-ului era aceasta: că nimic nu va mai fi la fel vreodată. Asta doar pe de o parte. Pentru că pe de altă parte, în ciuda apariției unor noi nume în peisaj, precum Korn, senzația multor fani era că sfârșitul se cam apropie. Trupe-etalon precum Metallica sau Sepultura păreau că o luaseră razna. Altele, precum Overkill, Slayer sau chiar Pantera, care încercau să păstreze o moștenire aproape pierdută, nu aveau niciun pic de vlagă sau convingere în ceea ce făceau.
Anii 1993-1995 au trecut, pentru mulți „metaliști”, așteptând un nou album Metallica: în fiecare an apăreau zvonuri că mult așteptata apariție se va produce. Se făceau tot felul de presupuneri despre cum va suna muzica de pe noul album, dar nimeni nu se aștepta la ceea ce a urmat. Deși albumul din 1991, Metallica, fusese criticat de unii ca o „trădare” a thrash metal-ului, la apariția albumului Load, totul a fost dat uitării, căci noua realizare a americanilor se arăta a fi cu mult mai cumplită. Orice urmă de thrash metal dispăruse, lăsând loc unui heavy metal destul de modern, ce-i drept.
A fost, totuși, un album ascultat de fani, fie ei dezamăgiți sau nu, și „adoptat”, în cele din urmă, ca un „copil” al aceleiași familii din care făceau parte și Master of Puppets sau ...And Justice for All. Are, fără îndoială, și părți bune.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)