Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2005 (III)
Scena black metal trece prin schimbări majore, iar în ce privește topul meu, cu o singură excepție, reprezentată de Naglfar, celelalte locuri arondate acestui gen sunt ocupate de trupe ale noilor tendințe: folk (Manegarm, Falkenbach), viking (Slechtvalk), progressive (Arcturus) și post-black metal (Solefald, Code).
Pentru că, din motive „tehnice”, am adus doom metal-ul în același capitol cu black metal-ul, topul părții a treia conține și trei piese ale unor reprezentanți ai primului gen amintit: Doomriders, Confessor (o revenire după 14 ani!) și, mai ales, Candlemass, care se află la a doua reunire, de data aceasta, însă, cu inegalabilul Messiah Marcolin. Mai pun aici încă o piesă de pe albumul Candlemass:
Candlemass - Assassin of the Light
miercuri, 30 septembrie 2015
My metal years: 2005 (Partea a III-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2005 - Partea a III-a: Declin
Scena black metal s-a scindat deplin, între trupele cu o oarecare cotă comercială, care participă la festivaluri și concerte cu mulți spectatori (Dimmu Borgir, Old Man's Child, Catamenia și altele) și cele care urmează vechiul crez black metal și activează exclusiv în underground. În această a doua secțiune activează majoritatea trupelor și se revine, cumva, la situația de la începutul anilor '90 (spre mulțumirea fanilor înrăiți ai genului, trebuie să o spun).
Totuși, o nouă „specie” este pe cale să se nască, așa numitul post-black metal, unde vechiul gen devine mai mult un pretext și un punct de plecare pentru realizarea unei muzici moderne și destul de greu de „descifrat” uneori. Formații precum Agalloch, Solefald, cu care ne-am mai întâlnit, sau Stargazer și Code care debutează în acest an sunt printre cele care cred că genul nu poate supraviețui decât printr-o transformare radicală.
Britanicii Code, de care am amintit mai sus, lansează primul album, inspirat denumit Nouveau Gloaming. Îl pun și eu aici, pentru că într-adevăr merită ascultat, măcar o dată.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2005 - Partea a III-a: Declin
Scena black metal s-a scindat deplin, între trupele cu o oarecare cotă comercială, care participă la festivaluri și concerte cu mulți spectatori (Dimmu Borgir, Old Man's Child, Catamenia și altele) și cele care urmează vechiul crez black metal și activează exclusiv în underground. În această a doua secțiune activează majoritatea trupelor și se revine, cumva, la situația de la începutul anilor '90 (spre mulțumirea fanilor înrăiți ai genului, trebuie să o spun).
Totuși, o nouă „specie” este pe cale să se nască, așa numitul post-black metal, unde vechiul gen devine mai mult un pretext și un punct de plecare pentru realizarea unei muzici moderne și destul de greu de „descifrat” uneori. Formații precum Agalloch, Solefald, cu care ne-am mai întâlnit, sau Stargazer și Code care debutează în acest an sunt printre cele care cred că genul nu poate supraviețui decât printr-o transformare radicală.
Britanicii Code, de care am amintit mai sus, lansează primul album, inspirat denumit Nouveau Gloaming. Îl pun și eu aici, pentru că într-adevăr merită ascultat, măcar o dată.
marți, 29 septembrie 2015
Top 10 - 2005 (II)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2005 (II)
Moda colaborărilor se răspândește pe scena power metal și în topul meu se găsesc două: americanii Kamelot îl au ca invitat pe vocalistul norvegian Shagrath de la Dimmu Borgir, în timp ce nemții de la Helloween introduc o voce feminină, cea a lui Candice Night (nimeni alta decât soția lui Ritchie Blackmore).
Pe lângă trupe mai noi (precum Savage Circus, Iron Mask, Timeless Miracle, Sabaton - care ocupă chiar prima poziție a topului), apar și trupe cu vechime din aria teutonă: mai sus amintiții Helloween, Grave Digger și Running Wild. Helloween scot în 2005 un al treilea album din ciclul Keeper of the Seven Keys, început în 1987: The Legacy, în fapt un dublu LP, care continuă o altă tradiție a pionierilor power metal-ului: prezența câte unei piese de foarte mare întindere. Pun aici piesa cu care se deschide albumul, The King for a 1000 Years, cu o durată de aproape 14 minute!
Helloween - The King for a 1000 Years
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2005 (II)
Moda colaborărilor se răspândește pe scena power metal și în topul meu se găsesc două: americanii Kamelot îl au ca invitat pe vocalistul norvegian Shagrath de la Dimmu Borgir, în timp ce nemții de la Helloween introduc o voce feminină, cea a lui Candice Night (nimeni alta decât soția lui Ritchie Blackmore).
Pe lângă trupe mai noi (precum Savage Circus, Iron Mask, Timeless Miracle, Sabaton - care ocupă chiar prima poziție a topului), apar și trupe cu vechime din aria teutonă: mai sus amintiții Helloween, Grave Digger și Running Wild. Helloween scot în 2005 un al treilea album din ciclul Keeper of the Seven Keys, început în 1987: The Legacy, în fapt un dublu LP, care continuă o altă tradiție a pionierilor power metal-ului: prezența câte unei piese de foarte mare întindere. Pun aici piesa cu care se deschide albumul, The King for a 1000 Years, cu o durată de aproape 14 minute!
Helloween - The King for a 1000 Years
luni, 28 septembrie 2015
My metal years: 2005 (Partea a II-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2005 - Partea a II-a: Power Metal Faust
Nimic extrem de spectaculos pe scena power metal în 2005. Ies în evidență câteva albume: The Black Halo al americanilor Kamelot (ajutați de numeroși muzicieni de la trupe din Europa - Epica, Stratovarius, Dimmu Borgir și altele), care îl recreează pe Faust al lui Goethe; noi lansări ale unor veterani ai scenei, precum Helloween, Hammerfall sau Stratovarius.
După Demons & Wizards care vin cu al doilea și ultimul album, Touched by the Crimson King, un nou proiect internațional (de data aceasta suedezo-german) atrage atenția: Savage Circus cu Dreamland Manor.
În categoria debuturilor discografice, se remarcă americanii Suspyre și italienii Derdian, dar mai ales suedezii Sabaton, care vin cu un heavy/power solid pe albumul Primo Victoria, linie muzicală ce va fi păstrată și pe viitoarele albume și care le va aduce un loc fruntaș pe scena metalică europeană. Pentru că suedezii mi-au atras atenția când încă erau în zona underground, pun și eu aici acest album:
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2005 - Partea a II-a: Power Metal Faust
Nimic extrem de spectaculos pe scena power metal în 2005. Ies în evidență câteva albume: The Black Halo al americanilor Kamelot (ajutați de numeroși muzicieni de la trupe din Europa - Epica, Stratovarius, Dimmu Borgir și altele), care îl recreează pe Faust al lui Goethe; noi lansări ale unor veterani ai scenei, precum Helloween, Hammerfall sau Stratovarius.
După Demons & Wizards care vin cu al doilea și ultimul album, Touched by the Crimson King, un nou proiect internațional (de data aceasta suedezo-german) atrage atenția: Savage Circus cu Dreamland Manor.
În categoria debuturilor discografice, se remarcă americanii Suspyre și italienii Derdian, dar mai ales suedezii Sabaton, care vin cu un heavy/power solid pe albumul Primo Victoria, linie muzicală ce va fi păstrată și pe viitoarele albume și care le va aduce un loc fruntaș pe scena metalică europeană. Pentru că suedezii mi-au atras atenția când încă erau în zona underground, pun și eu aici acest album:
vineri, 25 septembrie 2015
Top 10 - 2005 (I)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2005 (I)
Senzația de aer proaspăt în muzica metalică este tot mai intensă. Trupele tinere se fac tot mai bine auzite, fie că provin de pe cea mai explozivă scenă a momentului, metalcore-ul (Trivium, As I Lay Dying, Bullet for My Vallentine), fie din alte zone (DevilDriver). „Bătrânii” ne arată că mai au și ei destule de spus: Judas Priest revin în forță cu Rob Halford la voce din nou, iar Bruce Dickinson scoate iar un album impresionant prin vigoare și... actualitate.
Revenind la trupele mai noi, remarc apariția albumului de debut al danezilor Volbeat, băieți care nu sunt chiar novici în muzică, provenind (cu excepția toboșarului) dintr-o mai veche trupă death metal, Dominus, care pe final și-a schimbat complet stilul muzical. De pe acest prim album, The Strength/The Sound/The Songs, pun aici un cover după o binecunoscută piesă, I Only Wanna Be with You (cântată, prima oară, de Dusty Springfield, apoi de Bay City Rollers, și de mulți alții).
Volbeat - I Only Wanna Be with You
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2005 (I)
Senzația de aer proaspăt în muzica metalică este tot mai intensă. Trupele tinere se fac tot mai bine auzite, fie că provin de pe cea mai explozivă scenă a momentului, metalcore-ul (Trivium, As I Lay Dying, Bullet for My Vallentine), fie din alte zone (DevilDriver). „Bătrânii” ne arată că mai au și ei destule de spus: Judas Priest revin în forță cu Rob Halford la voce din nou, iar Bruce Dickinson scoate iar un album impresionant prin vigoare și... actualitate.
Revenind la trupele mai noi, remarc apariția albumului de debut al danezilor Volbeat, băieți care nu sunt chiar novici în muzică, provenind (cu excepția toboșarului) dintr-o mai veche trupă death metal, Dominus, care pe final și-a schimbat complet stilul muzical. De pe acest prim album, The Strength/The Sound/The Songs, pun aici un cover după o binecunoscută piesă, I Only Wanna Be with You (cântată, prima oară, de Dusty Springfield, apoi de Bay City Rollers, și de mulți alții).
Volbeat - I Only Wanna Be with You
joi, 24 septembrie 2015
My metal years: 2005 (Partea I)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2005 - Partea I: New Kids on the Core
În 2005, pe firmamentul heavy metal-ului apar sumedenie de nume noi. Scena metalcore, în special, sare în aer, odată cu apariția unei întregi pleiade de trupe tinere sau altele mai puțin tinere, dar cu o intensă activitate în underground: Bullet for My Valentine, Parkway Drive, Norma Jean, The Agony Scene, All Shall Perish, The Red Chord, Throwdown și multe altele.
De altfel, o nouă schimbare de generații se face simțită în întreaga lume metalică, 2005 propunând sumedenie de trupe, mai mult sau mai puțin originale, dar care încearcă să răzbată și să se impună: Sonnic Syndicate, Volbeat sau Byzantine vor avea multe de spus în anii ce vor urma. De menționat, totuși, reticența pe care am avut-o mulți ani față de aceste schimbări: doar în ultima vreme m-am deschis către aceste trupe și noi amestecuri de stiluri.
Unul din evenimentele majore ale anului este, fără îndoială, apariția unui nou album semnat Judas Priest, trupă în ale cărei rânduri tocmai se reîntorsese vocalistul Rob Halford. Totuși, pentru ascultare voi propune un alt album, Ascendancy al celor de la Trivium, una din trupele cu oarece vechime, dar atrase de noile sonorități metalcore (Chimaira fiind un alt exemplu similar).
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2005 - Partea I: New Kids on the Core
În 2005, pe firmamentul heavy metal-ului apar sumedenie de nume noi. Scena metalcore, în special, sare în aer, odată cu apariția unei întregi pleiade de trupe tinere sau altele mai puțin tinere, dar cu o intensă activitate în underground: Bullet for My Valentine, Parkway Drive, Norma Jean, The Agony Scene, All Shall Perish, The Red Chord, Throwdown și multe altele.
De altfel, o nouă schimbare de generații se face simțită în întreaga lume metalică, 2005 propunând sumedenie de trupe, mai mult sau mai puțin originale, dar care încearcă să răzbată și să se impună: Sonnic Syndicate, Volbeat sau Byzantine vor avea multe de spus în anii ce vor urma. De menționat, totuși, reticența pe care am avut-o mulți ani față de aceste schimbări: doar în ultima vreme m-am deschis către aceste trupe și noi amestecuri de stiluri.
Unul din evenimentele majore ale anului este, fără îndoială, apariția unui nou album semnat Judas Priest, trupă în ale cărei rânduri tocmai se reîntorsese vocalistul Rob Halford. Totuși, pentru ascultare voi propune un alt album, Ascendancy al celor de la Trivium, una din trupele cu oarece vechime, dar atrase de noile sonorități metalcore (Chimaira fiind un alt exemplu similar).
miercuri, 2 septembrie 2015
Top 10 - 2004 (V)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2004 (V)
Ponderea symphonic metal-ului pe vasta scenă metalică este în creștere, lucru ce se poate vedea și privind topul ultimei părți a cronologiei anului 2004: Within Temptation, After Forever și Nightwish ocupă locuri fruntașe în preferințele mele. Segmentul progressive este, totuși, cel mai bine reprezentat, atât prin adepți ai mai vechilor sonorități (Manticora, Jon Oliva's Pain, Threshold), cât și prin numele mai noi (Mastodon, Orphaned Land).
Pentru că am vorbit de ascensiunea metalului simfonic, să amintesc aici de o trupă care își face debutul în 2004, dar care nu a prins topul meu: Leaves' Eyes, noua creație norvegiano-germană, un mariaj (și la propriu și la figurat) între Liv Kristine (ex-Theater of Tragedy) și Alex Krull (de la Atrocity). Pun aici o piesă pentru aprecierea potențialului acestei noi trupe:
Leaves Eyes - Into Your Light
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2004 (V)
Ponderea symphonic metal-ului pe vasta scenă metalică este în creștere, lucru ce se poate vedea și privind topul ultimei părți a cronologiei anului 2004: Within Temptation, After Forever și Nightwish ocupă locuri fruntașe în preferințele mele. Segmentul progressive este, totuși, cel mai bine reprezentat, atât prin adepți ai mai vechilor sonorități (Manticora, Jon Oliva's Pain, Threshold), cât și prin numele mai noi (Mastodon, Orphaned Land).
Pentru că am vorbit de ascensiunea metalului simfonic, să amintesc aici de o trupă care își face debutul în 2004, dar care nu a prins topul meu: Leaves' Eyes, noua creație norvegiano-germană, un mariaj (și la propriu și la figurat) între Liv Kristine (ex-Theater of Tragedy) și Alex Krull (de la Atrocity). Pun aici o piesă pentru aprecierea potențialului acestei noi trupe:
Leaves Eyes - Into Your Light
My metal years: 2004 (Partea a V-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2004 - Partea a V-a: Dispoziție creativă
Multe și plăcute lucruri se petrec în zonele progressive, symphonic, gothic și death/doom metal. Apar albume semnate de nume „grele” (Therion, Nightwish, My Dying Bride, Lake of Tears, Crematory) sau de „copiii teribili” ai ultimilor ani (Mastodon, Orphaned Land). Proiecte interesante, precum Jon Oliva's Pain, ce continuă „moștenirea” Savatage, sau Leaves's Eyes - băieții de la Atrocity, căzuți în uitare, plus Liv Kristine, de curând eliminată de la Theater of Tragedy (probabil cel mai bun lucru care i se putea întâmpla, având în vedere calea pe care o apucaseră norvegienii).
Multe albume de calitate apărute în 2004, ce arătau că heavy metal-ul era departe de a fi „îngropat”, ci din contră, arătând tot mai multă vitalitate și mai ales creativitate. Am ales pentru ascultare un foarte bun exemplu al acestei tendințe, un album care a marcat revenirea în activitate a unui grup cu totul deosebit, Orphaned Land din Israel, Mabool: The Story of the Three Sons of Seven, impregnat de aceleași sonorități orientale cu care ne obișnuiseră, dar cu un mai pronunțat accent progresiv.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2004 - Partea a V-a: Dispoziție creativă
Multe și plăcute lucruri se petrec în zonele progressive, symphonic, gothic și death/doom metal. Apar albume semnate de nume „grele” (Therion, Nightwish, My Dying Bride, Lake of Tears, Crematory) sau de „copiii teribili” ai ultimilor ani (Mastodon, Orphaned Land). Proiecte interesante, precum Jon Oliva's Pain, ce continuă „moștenirea” Savatage, sau Leaves's Eyes - băieții de la Atrocity, căzuți în uitare, plus Liv Kristine, de curând eliminată de la Theater of Tragedy (probabil cel mai bun lucru care i se putea întâmpla, având în vedere calea pe care o apucaseră norvegienii).
Multe albume de calitate apărute în 2004, ce arătau că heavy metal-ul era departe de a fi „îngropat”, ci din contră, arătând tot mai multă vitalitate și mai ales creativitate. Am ales pentru ascultare un foarte bun exemplu al acestei tendințe, un album care a marcat revenirea în activitate a unui grup cu totul deosebit, Orphaned Land din Israel, Mabool: The Story of the Three Sons of Seven, impregnat de aceleași sonorități orientale cu care ne obișnuiseră, dar cu un mai pronunțat accent progresiv.
marți, 1 septembrie 2015
Top 10 - 2004 (IV)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2004 (IV)
Dacă pentru topul pe 2003, death metal-ul clasic a prevalat, de data aceasta balanța trage către death metal-ul melodic. Întâmplător, sau nu, clasamentul se deschide și se închide cu două trupe canadiene din aria tech/prog a melodic death metal-ului, una aflată la început de drum (Augury), cealaltă apropiindu-se de final (Quo Vadis). Celelalte opt locuri sunt împărțite în mod egal între adeptele sound-ului clasic (Deicide, Fleshcrawl, Unleashed, Necrophagist) și cele ale stilului melodic (Hypocrisy, Mercenary, Enforsaken, Imperanon).
Reîntorcându-ma la ocupanții primei poziții, canadienii Quo Vadis, voi pune aici aceeași piesă, Silence Calls the Storm, dar în variantă live, ca un foarte bun exemplu de cum trebuie să sune o trupă profesionistă pe scenă.
Quo Vadis - Silence Calls the Storm (Live in Montreal)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2004 (IV)
Dacă pentru topul pe 2003, death metal-ul clasic a prevalat, de data aceasta balanța trage către death metal-ul melodic. Întâmplător, sau nu, clasamentul se deschide și se închide cu două trupe canadiene din aria tech/prog a melodic death metal-ului, una aflată la început de drum (Augury), cealaltă apropiindu-se de final (Quo Vadis). Celelalte opt locuri sunt împărțite în mod egal între adeptele sound-ului clasic (Deicide, Fleshcrawl, Unleashed, Necrophagist) și cele ale stilului melodic (Hypocrisy, Mercenary, Enforsaken, Imperanon).
Reîntorcându-ma la ocupanții primei poziții, canadienii Quo Vadis, voi pune aici aceeași piesă, Silence Calls the Storm, dar în variantă live, ca un foarte bun exemplu de cum trebuie să sune o trupă profesionistă pe scenă.
Quo Vadis - Silence Calls the Storm (Live in Montreal)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)