Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2000 (V)
Pe primele locuri ale topului am pus piese ale unor trupe tinere (primele două, Edenbridge și Kalmah, aflate chiar la debut), restul topului fiind format din piese ale obișnuiților scenelor melodic, symphonic și death/doom (In Flames, Therion sau Children of Bodom).
Suedezii Therion scot un nou album apreciat de fani, Deggial, pe care includ și o interpretare a primei bucăți din cantata compozitorului german Carl Orff - Carmina Burana, intitulată O Fortuna. O pun și eu aici:
Therion - O Fortuna
marți, 31 martie 2015
My metal years: 2000 (Partea a V-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2000 - Partea a V-a: Conformism
Spre deosebire de scena death metal tradițională, care pare a se redescoperi pe sine în ultimii doi-trei ani, în zona melodică este din ce în ce mai vizibilă tendința de „înmuiere” a tonului, de „comercializare” a genului, cum ar spune unii. Titanii Dark Tranquillity (temporar) și In Flames (mai ales în anii ce vor urma) se vor îndrepta vertiginos spre un alternative metal.
Gothic metal-ul și doom/death-ul (odinioară niște genuri foarte inovatoare și producătoare de surprize muzicale foarte plăcute) au căzut în propriile canoane și nu mai aduc nimic deosebit în lumea metalică (cu excepția unei tendințe similare celei descrise mai sus, în ce-i privește pe Theatre of Tragedy, de exemplu).
Totuși, ceva aer proaspăt mai adie din partea unor trupe care se află la debut: After Forever și Edenbridge (în zona simfonică) sau Kalmah și Burden of Grief (în aria melodic death). Pun aici albumul de debut al finlandezilor Kalmah, Swamplord:
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2000 - Partea a V-a: Conformism
Spre deosebire de scena death metal tradițională, care pare a se redescoperi pe sine în ultimii doi-trei ani, în zona melodică este din ce în ce mai vizibilă tendința de „înmuiere” a tonului, de „comercializare” a genului, cum ar spune unii. Titanii Dark Tranquillity (temporar) și In Flames (mai ales în anii ce vor urma) se vor îndrepta vertiginos spre un alternative metal.
Gothic metal-ul și doom/death-ul (odinioară niște genuri foarte inovatoare și producătoare de surprize muzicale foarte plăcute) au căzut în propriile canoane și nu mai aduc nimic deosebit în lumea metalică (cu excepția unei tendințe similare celei descrise mai sus, în ce-i privește pe Theatre of Tragedy, de exemplu).
Totuși, ceva aer proaspăt mai adie din partea unor trupe care se află la debut: After Forever și Edenbridge (în zona simfonică) sau Kalmah și Burden of Grief (în aria melodic death). Pun aici albumul de debut al finlandezilor Kalmah, Swamplord:
vineri, 27 martie 2015
Top 10 - 2000 (IV)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2000 (IV)
În 2000, cu adevărat impresionanți mi s-au părut polonezii, care au adus în prim plan multe trupe cu albume foarte bune: Vader, Trauma, Lost Soul, Behemoth, dar mai ales Decapitated care debutează fulminant cu Winds of Creation. Astfel că primele locuri din top le sunt rezervate.
Tot în acest an apar două albume formate exclusiv din cover-uri: Retro al danezilor Illdisposed și Graveyard Classics al americanilor Six Feet Under. Dacă pe primul album, danezii s-au oprit asupra creațiilor unor trupe apropiate de fenomenul death metal (Carcass, Autopsy, Death, Venom, Pestilence ș.a.), pe al doilea album menționat, americanii fac variante death metal ale unor piese aflate într-un cu totul alt registru: Black Sabbath, Accept, Scorpions, AC/DC, Deep Purple sau chiar Jimi Hendrix. Efortul nu doar că nu le-a adus prea multe laude, dar pentru mulți fani ai sonorităților death, Six Feet Under au devenit subiect de glume. Lucru ce nu i-a împiedicat pe americani să revină cu încă două produse de acest gen în 2004 și 2010. Pun aici doar două dintre aceste interpretări în manieră proprie de pe Graveyard Classics:
Six Feet Under - Smoke on the Water (Deep Purple cover)
Six Feet Under - Sweet Leaf (Black Sabbath cover)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2000 (IV)
În 2000, cu adevărat impresionanți mi s-au părut polonezii, care au adus în prim plan multe trupe cu albume foarte bune: Vader, Trauma, Lost Soul, Behemoth, dar mai ales Decapitated care debutează fulminant cu Winds of Creation. Astfel că primele locuri din top le sunt rezervate.
Tot în acest an apar două albume formate exclusiv din cover-uri: Retro al danezilor Illdisposed și Graveyard Classics al americanilor Six Feet Under. Dacă pe primul album, danezii s-au oprit asupra creațiilor unor trupe apropiate de fenomenul death metal (Carcass, Autopsy, Death, Venom, Pestilence ș.a.), pe al doilea album menționat, americanii fac variante death metal ale unor piese aflate într-un cu totul alt registru: Black Sabbath, Accept, Scorpions, AC/DC, Deep Purple sau chiar Jimi Hendrix. Efortul nu doar că nu le-a adus prea multe laude, dar pentru mulți fani ai sonorităților death, Six Feet Under au devenit subiect de glume. Lucru ce nu i-a împiedicat pe americani să revină cu încă două produse de acest gen în 2004 și 2010. Pun aici doar două dintre aceste interpretări în manieră proprie de pe Graveyard Classics:
Six Feet Under - Smoke on the Water (Deep Purple cover)
Six Feet Under - Sweet Leaf (Black Sabbath cover)
joi, 26 martie 2015
My metal years: 2000 (Partea a IV-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2000 - Partea a IV-a: Vechi vs Nou: Death Metal
Death metal-ul (în special cel american) își continuă perioada bună. Nu doar trupele din noul val (Dying Fetus, Nile ș.a.), ci mai ales cele din vechea generație (Morbid Angel, Immolation, Vital Remains, Malevolent Creation, Incantation etc.) își aduc contribuția la aceasta.
În Europa, Suedia nu mai reprezintă principala forță în materie de death metal (vorbesc despre cel tradițional, deoarece majoritatea trupelor suedeze ale vremii aleseseră calea melodică) și se formează un nou pol de putere: Polonia. Vader sau Trauma (la care se pot adăuga și Behemoth care înlătură tot mai mult elementele black metal din muzica lor), dar și debutanți din zona technical, precum Decapitated sau Lost Soul, iau prim-planul scenei europene de death metal.
Decapitated au unul din cele mai bune albume de debut din istoria acestui gen, Winds of Creation. Îl pun și eu aici:
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2000 - Partea a IV-a: Vechi vs Nou: Death Metal
Death metal-ul (în special cel american) își continuă perioada bună. Nu doar trupele din noul val (Dying Fetus, Nile ș.a.), ci mai ales cele din vechea generație (Morbid Angel, Immolation, Vital Remains, Malevolent Creation, Incantation etc.) își aduc contribuția la aceasta.
În Europa, Suedia nu mai reprezintă principala forță în materie de death metal (vorbesc despre cel tradițional, deoarece majoritatea trupelor suedeze ale vremii aleseseră calea melodică) și se formează un nou pol de putere: Polonia. Vader sau Trauma (la care se pot adăuga și Behemoth care înlătură tot mai mult elementele black metal din muzica lor), dar și debutanți din zona technical, precum Decapitated sau Lost Soul, iau prim-planul scenei europene de death metal.
Decapitated au unul din cele mai bune albume de debut din istoria acestui gen, Winds of Creation. Îl pun și eu aici:
sâmbătă, 21 martie 2015
Top 10 - 2000 (III)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2000 (III)
Black metal-ul primește tot mai multe influențe din exterior și, ca urmare, devine tot mai „ascultabil” și mai accesibil chiar și profanilor ca mine, care nu aveam o „cultură” a acestui gen metalic.
Un bun exemplu sunt Dark Funeral, care scot două EP-uri în acest an - în fapt, o reeditare a unui material mai vechi, la care au adăugat două cover-uri, și un alt material alcătuit, cu excepția primei piese, numai din cover-uri. Dacă pe primul disc, suedezii s-au oprit la două piese ale conaționalilor Bathory, pe al doilea disc, aceștia au variat „paleta” muzicală, înregistrând versiuni proprii ale unor piese semnate Slayer, King Diamond, Sodom și Mayhem. Pun aici două dintre ele:
Dark Funeral - Dead Skin Mask (Slayer cover)
Dark Funeral - The Trial (King Diamond cover)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2000 (III)
Black metal-ul primește tot mai multe influențe din exterior și, ca urmare, devine tot mai „ascultabil” și mai accesibil chiar și profanilor ca mine, care nu aveam o „cultură” a acestui gen metalic.
Un bun exemplu sunt Dark Funeral, care scot două EP-uri în acest an - în fapt, o reeditare a unui material mai vechi, la care au adăugat două cover-uri, și un alt material alcătuit, cu excepția primei piese, numai din cover-uri. Dacă pe primul disc, suedezii s-au oprit la două piese ale conaționalilor Bathory, pe al doilea disc, aceștia au variat „paleta” muzicală, înregistrând versiuni proprii ale unor piese semnate Slayer, King Diamond, Sodom și Mayhem. Pun aici două dintre ele:
Dark Funeral - Dead Skin Mask (Slayer cover)
Dark Funeral - The Trial (King Diamond cover)
vineri, 20 martie 2015
My metal years: 2000 (Partea a III-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2000 - Partea a III-a: Nuanțe de... negru
Black metal-ul continuă să se... „dilueze”. Fie pentru a se diferenția de alte trupe, fie pentru a fi mai comerciali, fie chiar și pentru a scăpa de „eticheta” black metal pusă pe ei, fie pentru a trece la o etapă superioară din punct de vedere muzical (după spusele lor, nu ale mele), indiferent de motivație, scena black metal seamănă din ce în ce mai puțin cu ceea ce era cu zece ani înainte.
Legendara trupă Mayhem, de numele căreia se leagă o întreagă istorie a acestui gen metalic, scoate un album ilustrativ pentru ceea ce se întâmpla în acești ani cu muzica black metal: Grand Declaration of War. De la death metal și progressive, până la ambient și electronica, influențele sunt „audibile” pe fiecare piesă a acestui album - altfel foarte bun, după părerea mea. Prestația bateristului Hellhammer este una de excepție și, fie și numai pentru aceasta, albumul merită o „ascultare”:
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2000 - Partea a III-a: Nuanțe de... negru
Black metal-ul continuă să se... „dilueze”. Fie pentru a se diferenția de alte trupe, fie pentru a fi mai comerciali, fie chiar și pentru a scăpa de „eticheta” black metal pusă pe ei, fie pentru a trece la o etapă superioară din punct de vedere muzical (după spusele lor, nu ale mele), indiferent de motivație, scena black metal seamănă din ce în ce mai puțin cu ceea ce era cu zece ani înainte.
Legendara trupă Mayhem, de numele căreia se leagă o întreagă istorie a acestui gen metalic, scoate un album ilustrativ pentru ceea ce se întâmpla în acești ani cu muzica black metal: Grand Declaration of War. De la death metal și progressive, până la ambient și electronica, influențele sunt „audibile” pe fiecare piesă a acestui album - altfel foarte bun, după părerea mea. Prestația bateristului Hellhammer este una de excepție și, fie și numai pentru aceasta, albumul merită o „ascultare”:
joi, 19 martie 2015
Top 10 - 2000 (II)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2000 (II)
Destul de târziu, ce-i drept, am intrat și eu în era mp3-urilor și a download-urilor. Primele două piese din acest top le-am descărcat (măcar de data asta, legal) chiar în acel an, fiind pentru prima oară „to date” cu noile apariții pe piața metalică. E drept, au fost doar câteva picături într-un ocean, dar era măcar un început. Un nou început.
Altfel, nu ar mai fi prea multe de spus. Scena power metal oferea în 2000 și albume bune, și albume mediocre, neieșindu-se cu mare lucru în evidență. Doar, poate, ceea ce avea să fie ultimul album de referință pentru Nightwish, de la Wishmaster trupa luând-o puțin la vale în anii următori. Aici pun un nou cover ABBA executat de nemții At Vance - S.O.S. pe al doilea lor album, Heart of Steel:
At Vance - S.O.S. (ABBA cover)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2000 (II)
Destul de târziu, ce-i drept, am intrat și eu în era mp3-urilor și a download-urilor. Primele două piese din acest top le-am descărcat (măcar de data asta, legal) chiar în acel an, fiind pentru prima oară „to date” cu noile apariții pe piața metalică. E drept, au fost doar câteva picături într-un ocean, dar era măcar un început. Un nou început.
Altfel, nu ar mai fi prea multe de spus. Scena power metal oferea în 2000 și albume bune, și albume mediocre, neieșindu-se cu mare lucru în evidență. Doar, poate, ceea ce avea să fie ultimul album de referință pentru Nightwish, de la Wishmaster trupa luând-o puțin la vale în anii următori. Aici pun un nou cover ABBA executat de nemții At Vance - S.O.S. pe al doilea lor album, Heart of Steel:
At Vance - S.O.S. (ABBA cover)
miercuri, 18 martie 2015
My metal years: 2000 (Partea a II-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2000 - Partea a II-a: Demoni și vrăjitori
Power metal-ul își continuă nestingherit marșul triumfal în lumea imaginară a demonilor și vrăjitorilor, aducând și câteva nume noi, precum Jacobs Dream, Freternia sau Persuader, precum și una din cele mai interesante colaborări din lumea heavy metal-ului: Jon Schaffer, cunoscut pentru activitatea în trupa americană Iced Earth și Hansi Kursch, excepționala voce a trupei teutone Blind Guardian.
Tot în 2000, se produce o scurtă revenire în activitate a trupei Armored Saint cu albumul Revelation, doar pentru a se destrăma din nou destul de repede, John Bush și Joey Vera pornind iar pe drumuri diferite. Bassistul Joey Vera va fi implicat și într-o altă revenire, cea a „progresiștilor” Fates Warning, care scot un album foarte apreciat, Disconnected, pe care îl pun și eu aici:
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2000 - Partea a II-a: Demoni și vrăjitori
Power metal-ul își continuă nestingherit marșul triumfal în lumea imaginară a demonilor și vrăjitorilor, aducând și câteva nume noi, precum Jacobs Dream, Freternia sau Persuader, precum și una din cele mai interesante colaborări din lumea heavy metal-ului: Jon Schaffer, cunoscut pentru activitatea în trupa americană Iced Earth și Hansi Kursch, excepționala voce a trupei teutone Blind Guardian.
Tot în 2000, se produce o scurtă revenire în activitate a trupei Armored Saint cu albumul Revelation, doar pentru a se destrăma din nou destul de repede, John Bush și Joey Vera pornind iar pe drumuri diferite. Bassistul Joey Vera va fi implicat și într-o altă revenire, cea a „progresiștilor” Fates Warning, care scot un album foarte apreciat, Disconnected, pe care îl pun și eu aici:
vineri, 13 martie 2015
Top 10 - 2000 (I)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2000 (I)
Topul pe anul 2000 este dominat clar de trupele tinere, nu neapărat și „comerciale”, deși multe dintre ele sunt exponentele celui mai la modă curent din acele vremuri. Totuși, am optat și pentru câțiva „bătrâni” care își trăiau o nouă tinerețe: Rob Halford, Iron Maiden sau Motorhead.
Vârsta pe care o aveam și-a pus amprenta pe preferințele mele de atunci și, în ciuda reticențelor mele privitoare la nu metal și alte „modernisme” ce îmi păreau că amenință heavy metal-ul, Limp Bizkit nu m-au lăsat deloc insensibil. Mai pun aici o piesă de pe Chocolate Starfish:
Limp Bizkit - Rollin' (Air Raid Vehicle)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2000 (I)
Topul pe anul 2000 este dominat clar de trupele tinere, nu neapărat și „comerciale”, deși multe dintre ele sunt exponentele celui mai la modă curent din acele vremuri. Totuși, am optat și pentru câțiva „bătrâni” care își trăiau o nouă tinerețe: Rob Halford, Iron Maiden sau Motorhead.
Vârsta pe care o aveam și-a pus amprenta pe preferințele mele de atunci și, în ciuda reticențelor mele privitoare la nu metal și alte „modernisme” ce îmi păreau că amenință heavy metal-ul, Limp Bizkit nu m-au lăsat deloc insensibil. Mai pun aici o piesă de pe Chocolate Starfish:
Limp Bizkit - Rollin' (Air Raid Vehicle)
joi, 12 martie 2015
My metal years: 2000 (Partea I)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2000 - Partea I: Resurrection
Anul 2000 a fost începutul unei prime perioade de reconciliere a mea cu muzica metalică, o încercare de „venire la zi” cu ce se mai petrecea în această zonă, dar mai ales de recuperare a anilor „pierduți” (ultima parte a anilor '90, în special), atât în ce privește trupele mele preferate (Iron Maiden, Metallica, Helloween, Megadeth etc.), cât și a unora cvasi-necunoscute pentru mine (Paradise Lost, Amorphis, Anathema ș.a.)
În același timp, în lume se petrecea o altă „renaștere”: pe lângă revenirea în activitate a unor „monștri” (Iron Maiden în formula originală, Rob Halford, Dio), dincolo de succesul comercial tot mai mare (uriaș de-a dreptul, de fapt, având în vedere milioanele de discuri vândute) al nu metal-ului ajuns la apogeu, își scotea capul la lume, deocamdată timid, un nou hibrid: metalcore-ul. Dezavuat de „puriștii” care îl vedeau ca pe un ultim cui în coșciugul heavy metal-ului, eu l-am văzut (nu chiar atunci, dar mai târziu) ca pe un transplant - reușit - de organe vitale și o revitalizare a metal-ului. Pun aici albumul de debut al americanilor Lamb of God, foarte inspirat numit New American Gospel:
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2000 - Partea I: Resurrection
Anul 2000 a fost începutul unei prime perioade de reconciliere a mea cu muzica metalică, o încercare de „venire la zi” cu ce se mai petrecea în această zonă, dar mai ales de recuperare a anilor „pierduți” (ultima parte a anilor '90, în special), atât în ce privește trupele mele preferate (Iron Maiden, Metallica, Helloween, Megadeth etc.), cât și a unora cvasi-necunoscute pentru mine (Paradise Lost, Amorphis, Anathema ș.a.)
În același timp, în lume se petrecea o altă „renaștere”: pe lângă revenirea în activitate a unor „monștri” (Iron Maiden în formula originală, Rob Halford, Dio), dincolo de succesul comercial tot mai mare (uriaș de-a dreptul, de fapt, având în vedere milioanele de discuri vândute) al nu metal-ului ajuns la apogeu, își scotea capul la lume, deocamdată timid, un nou hibrid: metalcore-ul. Dezavuat de „puriștii” care îl vedeau ca pe un ultim cui în coșciugul heavy metal-ului, eu l-am văzut (nu chiar atunci, dar mai târziu) ca pe un transplant - reușit - de organe vitale și o revitalizare a metal-ului. Pun aici albumul de debut al americanilor Lamb of God, foarte inspirat numit New American Gospel:
vineri, 6 martie 2015
Top 10 - 1999 (V)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1999 (V)
Albumele preferate ale anului 1999 provin din zona gothic/doom, în ciuda faptului că acestea nu sunt genurile care mă atrag cel mai mult, așa că prima parte a topului este formată din piese de pe aceste albume. Am avut ceva probleme în a alege piesa preferată de pe Tuonela, Forever Autumn sau Crowning of Atlantis, cele trei albume având un loc special în preferințele mele.
Crowning of Atlantis este un material mai aparte, fiind alcătuit din piese mai vechi, dar încă necunoscute publicului, cover-uri Manowar, Loudness și Accept și câteva interpretări live. Pun aici cover-ul după piesa Thor (The Powerhead) a americanilor Manowar, pe care se poate auzi vocea lui Ralf Scheepers (la acea dată ex-Gamma Ray, dar la Primal Fear).
Therion - Thor (Manowar cover)
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1999 (V)
Albumele preferate ale anului 1999 provin din zona gothic/doom, în ciuda faptului că acestea nu sunt genurile care mă atrag cel mai mult, așa că prima parte a topului este formată din piese de pe aceste albume. Am avut ceva probleme în a alege piesa preferată de pe Tuonela, Forever Autumn sau Crowning of Atlantis, cele trei albume având un loc special în preferințele mele.
Crowning of Atlantis este un material mai aparte, fiind alcătuit din piese mai vechi, dar încă necunoscute publicului, cover-uri Manowar, Loudness și Accept și câteva interpretări live. Pun aici cover-ul după piesa Thor (The Powerhead) a americanilor Manowar, pe care se poate auzi vocea lui Ralf Scheepers (la acea dată ex-Gamma Ray, dar la Primal Fear).
Therion - Thor (Manowar cover)
joi, 5 martie 2015
My metal years: 1999 (Partea a V-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1999 - Partea a V-a: Forever Autumn?
Preferința pentru rock în detrimentul metal-ului (care îi făcea pe mulți să strâmbe din nas pe la sfârșitul anilor '90) se face tot mai simțită în zona gotică. Mai există, totuși, destui „apărători” ai metalului greu, cu deosebire în aria death/doom care are câteva apariții de excepție anul acesta.
La fel ca și anul trecut, exact partea care m-a atras întotdeauna cel mai puțin mi-a oferit și albumele preferate: piesele de pe Forever Autumn (Lake of Tears) sau Judgement (Anathema) mi-au ținut companie câțiva ani mai târziu, într-o perioadă deloc plăcută a vieții mele. Dar... toamna nu a ținut la nesfârșit. Pun aici acest album, Forever Autumn, pentru că merită cu prisosință:
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1999 - Partea a V-a: Forever Autumn?
Preferința pentru rock în detrimentul metal-ului (care îi făcea pe mulți să strâmbe din nas pe la sfârșitul anilor '90) se face tot mai simțită în zona gotică. Mai există, totuși, destui „apărători” ai metalului greu, cu deosebire în aria death/doom care are câteva apariții de excepție anul acesta.
La fel ca și anul trecut, exact partea care m-a atras întotdeauna cel mai puțin mi-a oferit și albumele preferate: piesele de pe Forever Autumn (Lake of Tears) sau Judgement (Anathema) mi-au ținut companie câțiva ani mai târziu, într-o perioadă deloc plăcută a vieții mele. Dar... toamna nu a ținut la nesfârșit. Pun aici acest album, Forever Autumn, pentru că merită cu prisosință:
miercuri, 4 martie 2015
Top 10 - 1999 (IV)
Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1999 (IV)
1999 este un an al renașterii death metal-ului american (începută, în fapt, de prin '97-'98), dar și un an de (re)confirmare a melodic death metal-ului ca pilon de bază al scenei death metal. Muzica acestor ani am ascultat-o cam 10 ani mai târziu, când am retrăit și eu o nouă „tinerețe”, astfel că melodic death metal-ul m-a atras mai mult decât linia tradițională, lucru ce se poate vedea și în piesele alese pentru top.
Albumul suedezilor Arch Enemy, Burning Bridges (ultimul cu Johan Liiva la voce), este unul dintre destul de puținele albume din această zonă pe care le-aș pune pe lista albumelor preferate, așa că mai pun aici o piesă, Dead Inside.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1999 (IV)
1999 este un an al renașterii death metal-ului american (începută, în fapt, de prin '97-'98), dar și un an de (re)confirmare a melodic death metal-ului ca pilon de bază al scenei death metal. Muzica acestor ani am ascultat-o cam 10 ani mai târziu, când am retrăit și eu o nouă „tinerețe”, astfel că melodic death metal-ul m-a atras mai mult decât linia tradițională, lucru ce se poate vedea și în piesele alese pentru top.
Albumul suedezilor Arch Enemy, Burning Bridges (ultimul cu Johan Liiva la voce), este unul dintre destul de puținele albume din această zonă pe care le-aș pune pe lista albumelor preferate, așa că mai pun aici o piesă, Dead Inside.
marți, 3 martie 2015
My metal years: 1999 (Partea a IV-a)
O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1999 - Partea a IV-a: Death metal redivivus
Spre deosebire de black metal, care pare a trece printr-o criză de identitate, death metal-ul pare a trăi o nouă tinerețe (cel puțin în două din direcțiile tradițonale ale genului - America și Suedia): albume destul de numeroase și dar de bună calitate. Trupe cu ștate vechi, precum Immolation sau Cannibal Corpse scot albume de referință (după o perioadă nu tocmai bună), în timp ce melodic death metal-ul cunoaște un nou vârf de dezvoltare, atât prin „veteranii” subgenului (In Flames sau Dark Tranquillity), cât și prin aportul mai noilor veniți (Arch Enemy, Cradle of Filth sau Darkane, ca să dau doar câteva exemple).
Six Feet Under scot în 1999 al treilea lor album, Maximum Violence, pe care se găsesc și trei piese cover version (de la Kiss, Iron Maiden și Thin Lizzy), niște alegeri cam ciudate, la prima vedere doar, americanii urmând să scoată în anii următori trei albume alcătuite exclusiv din cover-uri, Graveyard Classics I, II și III. Până atunci, pun aici Maximum Violence:
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1999 - Partea a IV-a: Death metal redivivus
Spre deosebire de black metal, care pare a trece printr-o criză de identitate, death metal-ul pare a trăi o nouă tinerețe (cel puțin în două din direcțiile tradițonale ale genului - America și Suedia): albume destul de numeroase și dar de bună calitate. Trupe cu ștate vechi, precum Immolation sau Cannibal Corpse scot albume de referință (după o perioadă nu tocmai bună), în timp ce melodic death metal-ul cunoaște un nou vârf de dezvoltare, atât prin „veteranii” subgenului (In Flames sau Dark Tranquillity), cât și prin aportul mai noilor veniți (Arch Enemy, Cradle of Filth sau Darkane, ca să dau doar câteva exemple).
Six Feet Under scot în 1999 al treilea lor album, Maximum Violence, pe care se găsesc și trei piese cover version (de la Kiss, Iron Maiden și Thin Lizzy), niște alegeri cam ciudate, la prima vedere doar, americanii urmând să scoată în anii următori trei albume alcătuite exclusiv din cover-uri, Graveyard Classics I, II și III. Până atunci, pun aici Maximum Violence:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)