joi, 4 iunie 2015

Top 10 - 2002 (I)

Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.

La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”

Citește: Top 10 - 2002 (I)

Topul primei părți este împărțit în mod aproape echitabil între veterani ai scenei heavy metal (precum Dio, Jerry Cantrell sau Annihilator) și trupe ale ultimelor două valuri ale metalului american (Disturbed, Soulfly, Hatebreed). Primul loc este ocupat chiar de cei mai tineri dintre toate trupele din top, Killswitch Engage, al căror album, Alive or Just Breathing se află pe lista preferințelor mele all-time.

Trebuie să recunosc, totuși, că a trebuit să treacă niște ani de la apariția acestor piese, existând, din partea mea, o rezistență față de noile trupe (ca în cazul unor Soulfly sau Disturbed) sau o totală ignoranță (cum s-a petrecut cu Killswitch Engage). Mă mai revanșez puțin, punând aici încă o piesă a americanilor, Life to Lifeless.

Killswitch Engage - Life to Lifeless

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu