|
| Gen: Heavy metal, thrash metal Anul apariției: 1992 Primul contact: 1994 Tag: În căutarea predicatorului |
Din capul locului trebuie să menționez ceva: orice album Testament achiziționat în timpul liceului urmărea un singur lucru, să găsesc una dintre piesele mele preferate all-time, Practice What You Preach, pe care o știam din gimnaziu. Accesul limitat la informație nu mi-a îngăduit să aflu, pe atunci, numele albumelor și pieselor trupei, așa că orice casetă cu Testament era bună. The Ritual a fost primul album al acestora pe care l-am cumpărat și ascultat. Nu conținea piesa mea favorită, dar avea să devină, în schimb, unul dintre albumele mele cele mai ascultate. Simptomatic pentru acele vremuri, de pe versiunea mea lipseau trei piese din unsprezece (de fapt, chiar zece, pentru că prima piesă dura doar 30 de secunde): Agony, Troubled Dreams și, mai ales, balada Return to Serenity. Spun „mai ales”, pentru că Return to Serenity, în ciuda naturii sale mai soft, este una dintre cele mai bune piese pe care le-a compus vreodată această trupă, fiind inclusă deseori pe playlist-urile concertelor și turneelor Testament. Altfel, pot admite că „selecția” realizată de distribuitorii români a fost destul de bună, nelipsindu-mă de Electric Crown, So Many Lies, The Ritual sau The Sermon.
Top 100 albume preferate
The Ritual este un album tipic pentru începutul anilor '90. Instabilitatea scenei metalice provocată de intrarea într-o nouă epocă muzicală (marcată, pentru început, de instaurarea dominației grunge-ului) a făcut multe trupe din eșichierul extrem al scenei să se reprofileze sau să dispară. Rând pe rând, Metallica, Megadeth, Anthrax au făcut acest pas. Chuck Billy și compania l-au făcut și ei cu The Ritual. Acest al cincilea album al trupei a însemnat și sfârșitul perioadei de stabilitate (cinci albume trase în aceeași formulă - Chuck Billy, Eric Peterson, Alex Skolnick, Greg Christian și Louie Clemente), după 1992 având loc numeroase plecări și reveniri. Spre deosebire de alți colegi de generație, însă, Testament a revenit foarte rapid la sonoritățile agresive pe Low (1994) și următoarele apariții. Dincolo de toate acestea, însă, The Ritual rămâne un foarte bun album heavy metal, care merită, fără îndoială, ascultat.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu