miercuri, 6 decembrie 2017

#20. Black Sabbath - Greatest Hits

* * * Lista albumelor mele preferate all-time. Geniale sau mediocre, toate fac parte din moștenirea mea „metalică”. * * *

Gen: Heavy metal, hard rock
Anul apariției: 1977
Primul contact: 1994
Tag: Peter Breugel pe copertă? Artă pentru artă.

După ce am auzit prima piesă Black Sabbath din viața mea, Hard Life to Love, și, mai apoi, pe a doua, Computer God, am pornit o vânătoare de casete cu această trupă. „Vânatul”, însă, era foarte rar, cel puțin în orașul în care locuiam, Târgoviște. Totuși, în clasa a 8-a, am reușit să dau de un album Greatest Hits care, în mintea mea, era absolut obligatoriu să conțină măcar una din piesele amintite mai sus. Dar, nici pomeneală. Această compilație (despre care aveam să aflu mai târziu că era semi-oficială) mă introducea în perioada Ozzy Osbourne - anii '70. La acea vârstă, aproape că nu sesizasem că deja făcusem cunoștință cu ceilalți doi vocaliști importanți din istoria Black Sabbath, Tony Martin și Ronnie James Dio (pe Ian Gillan nu îl pun la socoteală, având un singur album cu Black Sabbath în palmares), deși vocile lor sunt cum nu se poate mai diferite. Revenind la acest album, atunci am făcut cunoștință cu tusea de pe Sweet Leaf, cu sacadatul Paranoid, cu atmosfera încărcată din Black Sabbath și cu pianul melancolic din Changes. War Pigs, Sabbath Bloody Sabbath, Iron Man și Tommorow's Dream completau această selecție, destul de bine făcută, trecând prin cinci din cele opt albume înregistrate cu Ozzy. Un prim pas excelent pentru un rocker debutant ca mine, ce avea să fie urmat și de alți pași, în scurtă vreme.

Top 100 albume preferate

Acest Greatest Hits din 1977 este o compilație destul de obscură, apărută în Marea Britanie sub egida NEMS (companie a celebrului Brian Epstein, fostul manager The Beatles), care are în portofoliu distribuirea mai multor materiale discografice Black Sabbath. Deși anul apariției este 1977 (adică după lansarea celui de-al șaptelea album, Technical Ecstasy), această compilație conține piese doar de pe primele cinci albume, Black Sabbath (cu piesa de titlu și N.I.B.), Paranoid (War Pigs, Paranoid și Iron Man), Master of Reality (Sweet Leaf), Vol. 4 (Changes, Tomorrow's Dream și Laguna Sunrise) și Sabbath Bloody Sabbath (tot cu piesa de titlu). Un cunoscător ar strâmba din nas în ce privește anumite alegeri, iar colecționarii de discuri sunt, în general, dezamăgiți de acest produs, destul de rar și cam piperat la preț, din ce am înțeles. Pentru mine, însă, la doar 14 ani, acest Greatest Hits a însemnat mult: începutul unei pasiuni pentru una din cele (dacă nu cea mai) importante trupe din istoria heavy metal-ului.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu