 | Gen: Heavy metal Anul apariției: 1994 Primul contact: 1994 Tag: Vânătoarea de fantome |
Una dintre comorile dragi mie, albumul Cross of Thorns, mi-a picat în mână în timpul unei vânători de... fantome, pe care încă o mai practicam la acea vreme. Vânătoarea consta în găsirea albumelor care să conțină anumite „pietre de hotar” din devenirea mea metalicească, în condițiile unui comerț muzical extrem de precar și a lipsei aproape totale de informații legate de trupele preferate. În cazul de față, piatra cu pricina era reprezentată de piesa Hard Life to Love, una dintre primele piese hard rock / heavy metal pe care le-am auzit vreodată și care mi-a rămas înfiptă în creieri ani de zile. Prima încercare eșuase (evident, nu era cu adevărat un eșec, având în vedere ce aveam să descopăr), prin cumpărarea unui Greatest Hits cu piese din vremea lui Ozzy Osbourne. A doua încercare nu a fost mai norocoasă, dar măcar am nimerit un album pe care putea fi auzită vocea aceluiași Tony Martin de pe Hard Life to Love. Am ascultat albumul cu inima deschisă și flămândă, complet lipsită de prejudecățile și judecățile de valoare legate de vocaliști, perioade și așa mai departe. Astfel că acest album a ajuns să facă parte din „canonul” meu muzical până astăzi. Perspectiva ulterioară asupra evoluției trupei Black Sabbath în anii 80 și 90 nu mi-a schimbat prea mult opinia despre Cross Purposes. Și orice ar spune detractorii sau cei care nu vor să știe decât de Ozzy și/sau Dio, rămân la părerea că este unul dintre cele mai solide albume din cariera britanicilor. În plus, Cross Purposes mi-a plăcut, îmi place și îmi va plăcea pentru totdeauna. De gustibus...
Top 100 albume preferate
Așa cum obișnuia de mai bine de un deceniu și jumătate, în 1994 Black Sabbath se aflau în aceeași continuă vânzoleală de personal, direcție muzicală, obiective și dorințe. După un excelent album ce a marcat revenirea lui Ronnie James Dio, în 1992, Dehumanizer, britanicii au rămas în impas pentru a suta oară. Certuri jenante provocate de zvonuri mai mult sau mai puțin fondate (de reunire în formula legendară, bunăoară) au făcut ca Ronnie James Dio să plece și a doua oară, și de data aceasta luându-l după el pe toboșarul Vinny Appice. Bassistul Geezer Butler a rămas alături de „creierul” formației, Tony Iommi, cooptându-l în echipă pe un fost toboșar al trupei Rainbow, Bobby Rondinelli. Pentru voce, Iommi a apelat din nou la Tony Martin, acesta marcând astfel cel de-al patrulea album cu Black Sabbath. Al șaptesprezecelea album de studio al „tăticilor” heavy metal-ului nu a provocat prea mare emoție în rândurile fanilor trupei sau ale criticilor, dar, având în vedere împrejurările, Cross Purposes s-a prezentat decent, un an mai târziu apărând și al doilea album live (oficial) al trupei, Cross Purposes Live.
Top 100 albume preferate
Așa cum obișnuia de mai bine de un deceniu și jumătate, în 1994 Black Sabbath se aflau în aceeași continuă vânzoleală de personal, direcție muzicală, obiective și dorințe. După un excelent album ce a marcat revenirea lui Ronnie James Dio, în 1992, Dehumanizer, britanicii au rămas în impas pentru a suta oară. Certuri jenante provocate de zvonuri mai mult sau mai puțin fondate (de reunire în formula legendară, bunăoară) au făcut ca Ronnie James Dio să plece și a doua oară, și de data aceasta luându-l după el pe toboșarul Vinny Appice. Bassistul Geezer Butler a rămas alături de „creierul” formației, Tony Iommi, cooptându-l în echipă pe un fost toboșar al trupei Rainbow, Bobby Rondinelli. Pentru voce, Iommi a apelat din nou la Tony Martin, acesta marcând astfel cel de-al patrulea album cu Black Sabbath. Al șaptesprezecelea album de studio al „tăticilor” heavy metal-ului nu a provocat prea mare emoție în rândurile fanilor trupei sau ale criticilor, dar, având în vedere împrejurările, Cross Purposes s-a prezentat decent, un an mai târziu apărând și al doilea album live (oficial) al trupei, Cross Purposes Live.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu