O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1988 - Partea I: Operation: Progresive
Pentru prima parte a anului 1988, nu ar fi prea multe de spus. Scena glam metal își vede de drumul ei, și cu formații mai vechi, și cu trupe mai noi, îndreptându-se spre vârful de vizibilitate de la cumpăna anilor '80-'90. Helloween scoate și continuarea lucrării începute anul anterior, Keeper of the Seven Keys, dar după acest efort considerabil, unul din principalii contributori la opera power metal, chitaristul Kai Hansen, părăsește formația și va porni pe drumul lui, înființând un an mai târziu Gamma Ray.
Evenimentul cel mai important cred că este apariția albumului Operation: Mindcrime al americanilor Queensryche - primul album progressive metal ce se impune cu adevărat pe piață și aducând întregul gen în atenția marelui public.
Pentru „ilustrarea” auditivă a articolului, propun Keeper of the Seven Keys, Part II, pe care se găsește una din preferatele mele, I Want Out, melodie cu care se deschidea singura casetă cu Helloween pe care o aveam în gimnaziu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu