O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1992 - Partea I: Lets Get Rocked!
La începutul anilor '90, se acutizează tendințele întrezărite la sfârșitul deceniului precedent: încălcarea tuturor regulilor, înlăturarea granițelor între genurile muzicale, nonconformismul. Temele lirice abordate sunt în mare parte din domeniul social-politic sau al sondării eului (al unor indivizi de cele mai multe ori depresivi, alienați, inadaptați).
Sunt ani buni în ce privește creativitatea, iar 1992 nu face excepție, ba chiar se numără printre cei mai buni: apar albume bune atât din rândurile noii generații (Alice in Chains, Faith No More, R.A.T.M.), cât și din cele ale „vechii gărzi” (Black Sabbath, Kiss, Iron Maiden, Def Leppard).
În 1992, Iron Maiden lansează ultimul album cu Bruce Dickinson (acesta va reveni câțiva ani mai târziu), lucru de care habar nu aveam în acei ani în care am avut ocazia să ascult albumul, 1993-1994. Se vorbea mult despre el, era visul tuturor de a deține o copie a acestuia, dar era destul de rar, cel puțin în anturajul meu. Îl pun aici, de dragul vremurilor duse...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu