O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2006 - Partea a II-a: „Miez” metalic
„Copilul teribil” (și bastard...) al rock-ului, metalcore-ul, adulat de unii și urât de alții, crește, se maturizează, se rafinează, se diversifică și se impune definitiv în istoria muzicii. Tiparele clasice ale genului (în care continuă să se încadreze trupe precum Killswitch Engage, Atreyu sau All That Remains) sunt depășite de noile nume apărute pe firmament (The Devil Wears Prada, Textures) sau date cu totul la o parte (de Norma Jean sau de și mai tinerii After the Burial, Architects și Fellsilent).
Tot mai deschis către noile „curente”, continui să prefer sound-ul clasic al genului, ilustrat foarte bine de un album precum The Undying Darkness al nemților Caliban (album ce poate fi acuzat de formalism, în comparație cu precedentele apariții, ceva mai nonconformiste și mai primitive):
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu