sâmbătă, 28 noiembrie 2015

My metal years: 2006 (Partea a V-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2006 - Partea a V-a: Careu de ași

Death metal-ul nu oferă foarte multe în 2006. Totuși, în Suedia, patru nume grele (Dismember, Grave, Unleashed și Necrophobic - un adevărat careu de ași) lansează patru albume bine primite de public. Altfel, în afară de revenirea în atenția publicului a celor de la Terrorizer (cult-band pentru mulți fani ai genurilor death și grindcore, care avea la activ doar un singur LP lansat prin 1989) cu un al doilea album, Darker Days Ahead, nu se mai petrece nimic cu adevărat spectaculos.

Dintre puținele nume noi apărute pe scena death metal în 2006 (Abysmal Dawn, Deivos), îi remarc pe germanii Obscura, adepți ai sonorităților tehnice. Albumul Retribution fusese înregistrat în 2004 și lansat pe cont propriu, dar abia în 2006 a ajuns la îndemâna publicului larg.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu