luni, 28 decembrie 2015

My metal years: 2007 (Partea a III-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2007 - Partea a III-a: Zeii morți ai războiului

Aria power metal pare mai monotonă decât oricând. În condițiile în care apariția unui nou album Manowar, trupă ce nu mai este decât o umbră a ceea ce a fost, pare a fi evenimentul anului în materie de heavy și power metal, nici nu mai e nevoie de alte comentarii. Destul de puține nume noi și, în tot cazul, niciunul remarcabil; canadienii Anvil într-o nouă încercare (și aceasta destul de patetică) de revenire; inundația de pe scena germană, venită după un an de secetă; tentativa (eșuată, în final) de a aduce ceva nou a unor Ride the Sky (proiect Björn Jansson - Uli Kusch) - cam acestea sunt highlight-urile scenei heavy/power.

După Angra, în 2001, brazilianul Andre Matos rupe în două și trupa Shaman în 2006: îi ia cu el pe frații Mariutti și, în 2007, scoate un prim album sub titulatură proprie, Andre Matos - Time to be Free.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu