O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2008 - Partea a VI-a: Formă și fond
Sita timpului a cernut bine ariile gothic și death/doom metal și asta spre binele muzicii, spun eu. Din zona gotică, spre exemplu, par a fi dispărut cu totul dulcegăriile ieftine și alte cârlige pentru publicul avid de prostioare sentimentale, lăsând loc unei muzici mai serioase și mai lipsită de compromisuri.
Scena progresivă se împarte în două: trupe ce propun o muzică executată impecabil, de o estetică ireproșabilă (Zero Hour, Seventh Wonder, Andromeda, Ayreon), cărora le poți aduce o singură critică - și anume că nu mai aduce nimic nou cu adevărat, și cele care experimentează, încearcă și chiar reușesc să vină cu o muzică deosebită (Hammers of Misfortune, The Human Abstract, Intronaut și chiar mai bătrânii Meshuggah).
În altă ordine de idei, doi membri ai trupei americane Nevermore, Warrel Dane și Jeff Loomis pornesc, fiecare, pe cont propriu câte un proiect solo. În timp ce Jeff Loomis va mai scoate și alte albume de atunci, Warrel Dane se va limita la unul singur, Praises to the War Machine, pe care l-am ascultat de câteva ori în ultima vreme (descoperire recentă).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu