 |
Gen: Death/doom metal Anul apariției: 1993 Primul contact: 2001 Tag: Când pian + vioară = doom metal |
Turn Loose the Swans este doar un exemplu (printre multe altele) de album al unei trupe care nu se află nici pe departe printre preferatele mele, dar, printr-o împrejurare sau alta, acest album îmi place foarte mult. Când febra death/doom/gothic-ului a erupt prin România, pe la mijlocul anilor '90, m-am „zburlit” și m-am închis și mai mult între sonoritățile mai mult sau mai puțin tradiționale (heavy, thrash). Prin 2001, doar pentru că se afla în „ofertă” și pentru că voiam să am în colecție și ceva din această zonă, am făcut un CD pe care am inclus și acest album al britanicilor My Dying Bride. Fiind vorba de doom metal, a trebuit să am ceva răbdare la primele audiții. Dar, spre surprinderea mea, pentru că, recunosc, nu prea îi dădeam șanse, Turn Loose the Swans m-a „prins”. E adevărat, albumul e o bună mostră de cât de heavy poate fi acest soi de metal, iar componenta death încă era bine „înfiptă” în muzica britanicilor, gothic metal-ul limitându-se doar la niște nuanțe pe atunci.
Top 100 albume preferate
Alături de Paradise Lost și Anathema, My Dying Bride au început, în anii '90, ceva ce a devenit, pentru o vreme, cel mai la modă tip de metal (după ce thrash metal-ul obosise, iar death metal-ul se dovedise a fi mult prea inabordabil de marea majoritate a rock-erilor): un amestec de death, doom și ceea ce urma abia a se numi gothic metal. The Peaceville Three (toate cele trei trupe aveau contract cu Peaceville Records) au „îmblânzit” death metal-ul și l-au făcut atractiv chiar și pentru femei (într-un final, mai ales pentru femei...). Inovația principală a celor de la My Dying Bride a fost introducerea viorii în muzica lor, la început timid, iar apoi, în 1993, pe Turn Loose the Swans, ca instrument principal. Pianul și vioara sunt „vedetele” acestui al doilea album, considerat de mulți fani (mai ales cei ai primei perioade) ca fiind și cel mai reușit, alături de The Angel and the Dark River (1995). Pe primele patru albume, Martin Powell s-a ocupat de clape și de vioară. Prin 1998, trupa a schimbat macazul și vioara nu a mai făcut parte din planurile lor, Martin Powell îndreptându-se spre Anathema și, mai apoi, spre Cradle of Filth.
Top 100 albume preferate
Alături de Paradise Lost și Anathema, My Dying Bride au început, în anii '90, ceva ce a devenit, pentru o vreme, cel mai la modă tip de metal (după ce thrash metal-ul obosise, iar death metal-ul se dovedise a fi mult prea inabordabil de marea majoritate a rock-erilor): un amestec de death, doom și ceea ce urma abia a se numi gothic metal. The Peaceville Three (toate cele trei trupe aveau contract cu Peaceville Records) au „îmblânzit” death metal-ul și l-au făcut atractiv chiar și pentru femei (într-un final, mai ales pentru femei...). Inovația principală a celor de la My Dying Bride a fost introducerea viorii în muzica lor, la început timid, iar apoi, în 1993, pe Turn Loose the Swans, ca instrument principal. Pianul și vioara sunt „vedetele” acestui al doilea album, considerat de mulți fani (mai ales cei ai primei perioade) ca fiind și cel mai reușit, alături de The Angel and the Dark River (1995). Pe primele patru albume, Martin Powell s-a ocupat de clape și de vioară. Prin 1998, trupa a schimbat macazul și vioara nu a mai făcut parte din planurile lor, Martin Powell îndreptându-se spre Anathema și, mai apoi, spre Cradle of Filth.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu