O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1999 - Partea a IV-a: Death metal redivivus
Spre deosebire de black metal, care pare a trece printr-o criză de identitate, death metal-ul pare a trăi o nouă tinerețe (cel puțin în două din direcțiile tradițonale ale genului - America și Suedia): albume destul de numeroase și dar de bună calitate. Trupe cu ștate vechi, precum Immolation sau Cannibal Corpse scot albume de referință (după o perioadă nu tocmai bună), în timp ce melodic death metal-ul cunoaște un nou vârf de dezvoltare, atât prin „veteranii” subgenului (In Flames sau Dark Tranquillity), cât și prin aportul mai noilor veniți (Arch Enemy, Cradle of Filth sau Darkane, ca să dau doar câteva exemple).
Six Feet Under scot în 1999 al treilea lor album, Maximum Violence, pe care se găsesc și trei piese cover version (de la Kiss, Iron Maiden și Thin Lizzy), niște alegeri cam ciudate, la prima vedere doar, americanii urmând să scoată în anii următori trei albume alcătuite exclusiv din cover-uri, Graveyard Classics I, II și III. Până atunci, pun aici Maximum Violence:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu