marți, 31 martie 2015

My metal years: 2000 (Partea a V-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 2000 - Partea a V-a: Conformism

Spre deosebire de scena death metal tradițională, care pare a se redescoperi pe sine în ultimii doi-trei ani, în zona melodică este din ce în ce mai vizibilă tendința de „înmuiere” a tonului, de „comercializare” a genului, cum ar spune unii. Titanii Dark Tranquillity (temporar) și In Flames (mai ales în anii ce vor urma) se vor îndrepta vertiginos spre un alternative metal.

Gothic metal-ul și doom/death-ul (odinioară niște genuri foarte inovatoare și producătoare de surprize muzicale foarte plăcute) au căzut în propriile canoane și nu mai aduc nimic deosebit în lumea metalică (cu excepția unei tendințe similare celei descrise mai sus, în ce-i privește pe Theatre of Tragedy, de exemplu).

Totuși, ceva aer proaspăt mai adie din partea unor trupe care se află la debut: After Forever și Edenbridge (în zona simfonică) sau Kalmah și Burden of Grief (în aria melodic death). Pun aici albumul de debut al finlandezilor Kalmah, Swamplord:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu