O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 2010 - Partea a II-a: For we are many
Da, din ce în ce mai mulți. Și pentru că tot mai multe trupe vor să aibă o felie din cașcavalul celui mai pe val gen al scenei metalice, apar și contestatari: mallcore este un termen ce desemnează muzica grupurilor de adolescenți care - după unii - doar mimează metalcore-ul și care devin una din țintele predilecte ale ironiilor fanilor mai pretențioși (sau exclusiviști). Personal, Bullet for My Valentine, Stick to Your Guns și alte câteva îmi par a fi destul de demne de atenție, drept pentru care le-am și inclus în cronologie. Este drept că, pe lângă acestea, au mai rămas mult mai multe pe dinafară, ponderea metalică a muzicii lor fiind exagerat de mică.
Altfel, în 2010 își fac debutul cu LP câteva nume ce vor reține atenția în anii ce vor urma: Rings of Saturn, Chelsea Grin sau Thy Art Is Murder. Toate provin din aria deathcore, ca de obicei în ultimii ani, cea mai vivace dintre ramurile metalcore-ului.
Albumul pe care îl propun pentru ascultare aparține unei alte trupe controversate și pe care mulți fani nici nu vor să o considere ca aparținând în vreun fel genului metalic, dar care, după mine, are mai multe de-a face cu heavy metal-ul decât multe alte trupe (mai ales din zona gothic/symphonic): Avenged Sevenfold. Nightmare este al cincilea album al americanilor și arată nivelul ridicat (componistic și instrumental) la care au ajuns aceștia. Un motiv în plus: pe acest album, în spatele tobelor se află nimeni altul decât Mike Portnoy, fostul baterist și fondator al trupei Dream Theater.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu