Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 2010 (II)
La cât de mare a fost oferta scenei metalcore în 2010, am avut, totuși, ceva probleme în alegerea celor zece piese pentru top. Numărul în creștere al trupelor și albumelor nu a adus și o creștere a calității - totul se păstrează în grafic, nimic de zis, dar poate tocmai de aceea nimeni nu iese în evidență prea mult. For Today, 36 Crazyfists și „veteranii” Living Sacrifice mi s-au părut mai deosebiți, dar cam atât.
Totuși, trupele mai „ușoare” (sau „comerciale”, cum doriți) mi-au atras atenția mai mult în acest an: Bullet for My Valentine, Stick to Your Guns, Avenged Sevenfold. Pe undeva, înțeleg disprețul revărsat asupra acestor mallcore kids, dar mulți dintre ei chiar sunt talentați. Mai pun aici o trupă din această „categorie”: Your Demise.
Your Demise - Like a Broken Record
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu