 |
Gen: Heavy metal, progressive metal/rock Anul apariției: 1999 Primul contact: 2001 Tag: Good-bye death metal... |
Cu finlandezii Amorphis m-am întâlnit prima oară, pe la mijlocul anilor '90, în paginile unei reviste de specialitate și, mai apoi, în cadrul unei emisiuni radiofonice de la stația locală, în al cărei „Dracula Top Rock”, piesa Black Winter Day a stat destul de multă vreme. Abia în 2001 am reușit să fac rost de întreaga discografie a trupei. Amorphis au evoluat foarte mult în nici zece ani de activitate: absolut niciunul dintre albume nu seamănă cu anteriorul. Plecați de la un death metal veritabil (The Karelian Isthmus), trecând printr-un doom/death melodic cu clape (Tales from the Thousand Lakes) și un progressive death metal (Elegy), finlandezii au ajuns, pe Tuonela, la un melodic metal cu influențe progressive din anii '70 - de felul unor Jethro Tull sau Hawkwind. Firul roșu care unește, totuși, aceste albume rămâne folclorul finlandez, care este omniprezent atât în versuri, cât și în linia melodică. Fiorul elegiac, ușor depresiv, de pe Elegy, poate fi găsit și pe Tuonela, dar duritatea muzicii se diminuează semnificativ.
Top 100 albume preferate
Dacă pe Elegy, partea vocală era împărțită aproape „frățește” între chitaristul Tomi Koivusaari (death growls) și noul vocalist Pasi Koskinen (clean vocals), pe Tuonela - cu excepția unei singure piese, Greed - se poate auzi doar vocea lui Pasi, trecutul death metal fiind cu totul dat uitării. Alături de Koivusaari, Esa Holopainen (chitară solo) și Oli-Pekka Laine (bass) sunt singurii rămași din formula originală (Laine va pleca, totuși, la câteva luni după apariția albumului). Altfel, Santeri Kallio este noul „clăpar”, în timp ce bateristul Pekka Kasari se află la al doilea LP cu Amorphis. În ciuda deselor schimbări de direcție muzicală (nu chiar atât de bruște, totuși, evoluția fiind destul de lină), stilul Amorphis rămâne la fel de ușor recognoscibil și pe Tuonela, trupa neputând fi confundată, în continuare, cu nimeni.
Top 100 albume preferate
Dacă pe Elegy, partea vocală era împărțită aproape „frățește” între chitaristul Tomi Koivusaari (death growls) și noul vocalist Pasi Koskinen (clean vocals), pe Tuonela - cu excepția unei singure piese, Greed - se poate auzi doar vocea lui Pasi, trecutul death metal fiind cu totul dat uitării. Alături de Koivusaari, Esa Holopainen (chitară solo) și Oli-Pekka Laine (bass) sunt singurii rămași din formula originală (Laine va pleca, totuși, la câteva luni după apariția albumului). Altfel, Santeri Kallio este noul „clăpar”, în timp ce bateristul Pekka Kasari se află la al doilea LP cu Amorphis. În ciuda deselor schimbări de direcție muzicală (nu chiar atât de bruște, totuși, evoluția fiind destul de lină), stilul Amorphis rămâne la fel de ușor recognoscibil și pe Tuonela, trupa neputând fi confundată, în continuare, cu nimeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu