luni, 23 ianuarie 2017

#77. Testament - Practice What You Preach

* * * Lista albumelor mele preferate all-time. Geniale sau mediocre, toate fac parte din moștenirea mea „metalică”. * * *

Gen: Thrash metal
Anul apariției: 1989
Primul contact: 1992
Tag: Cu o floare nu se face primăvară, dar cu o piesă se începe o poveste întreagă

Pe caseta-compilație home-made care a marcat începutul călătoriei mele spre „planeta” heavy metal se găsea și piesa Practice What You Preach a americanilor Testament. De atunci, le-am fixat acestor thrasheri un loc în inima mea, deși au mai trecut vreo doi ani până să reușesc să fac rost de un album întreg al lor (The Ritual). Ca să ascult, însă, și albumul despre care vorbesc acum, a trebuit să mai treacă încă vreo 12 ani. Între timp, dorul meu se mai ostoise, iar faptul că piesa de titlu a albumului se află cu o clasă peste restul albumului, nu l-a propulsat pe Practice What You Preach prea sus în rândul favoritelor mele. Oricum, albumul rămâne unul bun și l-aș recomanda oricând cuiva care vrea să se familiarizeze cu această trupă (sau chiar cu întregul gen thrash metal). Important este că sămânța a fost sădită și a rodit una dintre afinitățile mele cele mai mari față de o trupă cu adevărat deosebită: Testament.

Top 100 albume preferate

Sfârșitul anilor '80 a reprezentat cea mai fastă perioadă pentru mult controversatul, dar și îndrăgitul, gen thrash metal. După ce în 1988, the big four of thrash (Metallica, Megadeth, Slayer, Anthrax) oferiseră publicului câte un album, în 1989 a venit rândul unor Overkill, Annihilator sau Exodus să vină în prim-plan. Californienii Testament vin și ei cu un al treilea LP, Practice What You Preach, după ce precedentele două albume, The Legacy și The New Order, fuseseră foarte bine primite de către fani. Aflați în aceeași formulă ca la început (Chuck Billy - voce, Eric Petersen - chitară, Alex Skolnik - chitară solo, Greg Christian - bass și Louie Clemente - tobe), Testament apasă puțin frâna și scot un album mai puțin rapid, dar cel puțin la fel de percutant ca primele două (și mai bine aranjat stilistic, după părerea mea). Subiectele legate de ocultism sunt lăsate și ele la o parte, pentru a face loc mesajelor cu tentă politică și socială (caracteristice genului thrash metal).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu