duminică, 8 ianuarie 2017

#82. Manowar - The Triumph of Steel

* * * Lista albumelor mele preferate all-time. Geniale sau mediocre, toate fac parte din moștenirea mea „metalică”. * * *

Gen: Heavy metal, power metal
Anul apariției: 1992
Primul contact: 1996
Tag: ”If you're not into metal, you are not my friend!”

The Triumph of Steel a fost al treilea și ultimul album Manowar pe care l-am achiziționat în timpul liceului. Albumul rămâne în memoria ascultătorilor (ca și a mea) mai ales prin trei momente: incredibil de lunga piesă Achilles, Agony and Ecstasy in Eight Parts (aproape o jumătate de oră!), „imnul” Metal Warriors (care conține și citatul de mai sus) și eroica „baladă” Master of the Wind. La acestea aș mai remarca ceva: deși nu are aplombul unui Fighting the World sau inspirația unui Kings of Metal, The Triumph of Steel este albumul fără cusur din punct de vedere al producției și sunetului. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, instrumentele se aud perfect (tobele sunt înregistrate la mare artă) - pe scurt, totul dă senzația unui lucru bine făcut.

Top 100 albume preferate

Apariția acestui al șaptelea album al americanilor a fost precedată de ceva turbulențe petrecute chiar în timpul lungului turneu de promovare a albumului precedent, Kings of Metal (după șapte ani de stabilitate). Mai întâi, Joey DeMaio a decis că nu mai are nevoie de serviciile chitaristului Ross ”The Boss” Friedman, acesta fiind înlocuit de David Shankle. Un an mai târziu, bateristul Scott Columbus se desparte amiabil de restul trupei (invocând probleme personale) și își alege singur înlocuitorul în persoana lui Kenny Earl Edwards (”Rhino”). În această formulă (Eric Adams rămânând în continuare vocea trupei), este înregistrat în 1992 The Triumph of Steel. Având o durată de peste o oră, albumul conține unele din cele mai rapide pasaje din discografia trupei, noul chitarist aducându-și aportul în compunerea mai multor piese de pe album.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu