 | Gen: Gothic/doom metal, progressive rock Anul apariției: 1998 Primul contact: 2001 Tag: Mic tratat de (ne)încredere |
Cândva, prin anul 2001, am decis să îmi îmbogățesc experiența muzicală și cu câteva albume ale trupei britanice Anathema, pe care nu o ascultasem defel până atunci. Citisem doar un scurt articol în ziarul Heavy Metal Magazine despre ei, în 1995. Întâmplător (sau poate nu), singurele albume disponibile la cei care mi-au făcut CD-ul cu mp3-uri erau Eternity, Alternative 4 și Judgement. Ulterior aveam să aflu că aceste trei albume nu mai aveau nimic de a face cu ceea ce citisem în articolul înainte-menționat: Darren White, vocalul cu care „făcusem cunoștință” în articol, plecase din trupă, iar Anathema luase o cu totul altă direcție decât aceea pe care pornise la drum prin 1990. Aveam să ascult mai târziu și primele albume ale formației, cele de orientare death/doom, dar tot cele trei LP-uri de mai sus au rămas „baza” în ceea ce mă privește. Ascultate într-o perioadă nu tocmai fericită din viața mea, albumele cu pricina au picat numai bine, iar Alternative 4 mi-a părut cel mai echilibrat dintre toate (Eternity fiind, încă, destul de primitiv în anumite privințe, iar Judgement nemaiavând aproape nimic de a face cu heavy metal-ul).
Top 100 albume preferate
Ca multe alte trupe-pionier ale zonei death/doom (menționez aici câteva nume notorii: Paradise Lost, Tiamat, My Dying Bride, The Gathering), și Anathema a trecut prin numeroase transformări de direcție muzicală. După plecarea lui Darren White în 1995, trupa a trecut la voci „curate” și a schimbat rețeta death/doom pe una gothic/depressive. După o primă încercare cu albumul Eternity, în 1996, britanicii au șlefuit formula pe Alternative 4 (în 1998) și au radicalizat-o pe Judgement (un an mai târziu). Basistul Duncan Patterson, unul din principalii compozitori ai trupei, nemulțumit de noua orientare muzicală, nu a mai așteptat deznodământul și s-a despărțit de frații Cavanagh, Alternative 4 fiind ultimul album Anathema pe care își mai demonstrează talentul. Amprenta lui Patterson rămâne, însă, indiscutabilă și pe acest album: numele albumului parafrazează titlul unei cărți despre conspirații, Alternative 3, citită de Duncan, iar temele predilecte ale versurilor albumului sunt încrederea și trădarea. Altfel, acesta este singurul album Anathema pe care nu cântă bateristul John Douglas, pe Alternative 4 fiind înlocuit de Shaun Steels.
Top 100 albume preferate
Ca multe alte trupe-pionier ale zonei death/doom (menționez aici câteva nume notorii: Paradise Lost, Tiamat, My Dying Bride, The Gathering), și Anathema a trecut prin numeroase transformări de direcție muzicală. După plecarea lui Darren White în 1995, trupa a trecut la voci „curate” și a schimbat rețeta death/doom pe una gothic/depressive. După o primă încercare cu albumul Eternity, în 1996, britanicii au șlefuit formula pe Alternative 4 (în 1998) și au radicalizat-o pe Judgement (un an mai târziu). Basistul Duncan Patterson, unul din principalii compozitori ai trupei, nemulțumit de noua orientare muzicală, nu a mai așteptat deznodământul și s-a despărțit de frații Cavanagh, Alternative 4 fiind ultimul album Anathema pe care își mai demonstrează talentul. Amprenta lui Patterson rămâne, însă, indiscutabilă și pe acest album: numele albumului parafrazează titlul unei cărți despre conspirații, Alternative 3, citită de Duncan, iar temele predilecte ale versurilor albumului sunt încrederea și trădarea. Altfel, acesta este singurul album Anathema pe care nu cântă bateristul John Douglas, pe Alternative 4 fiind înlocuit de Shaun Steels.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu