O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1994 - Partea I: Tot în ape tulburi
Încotro se îndreaptă heavy metal-ul devine din ce în ce mai neclar. Trupe noi și trupe vechi coexistă într-o eterogenitate absolută. Presiunea trupelor grunge este înlocuită de asaltul formațiilor din zona hardcore/rap metal, MTV-ul fiindu-le principalul aliat. Tot în 1994, apare și primul album Korn, trupă ce va deveni notorie în anii ce vor urma, punând bazele unui nou stil, nu metal.
În 1994 (abia), am achiziționat primul album de studio Black Sabbath, Cross Purposes. Prima mea casetă Black Sabbath era o compilație, Greatest Hits, din 1977, ce conținea piese dintr-o cu totul altă perioadă. Același lucru s-a întâmplat cu un alt album apărut în acest an: Master of the Rings fiind primul album de studio Helloween pe care l-am avut, după ce îmi cumpărasem compilația The Best, the Rest, the Rare. Ambele albume rămân și acum printre preferatele mele (deși nu se numără neapărat și printre cele mai bune albume ale respectivelor trupe). Pun aici albumul britanicilor, Cross Purposes:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu