Topul preferințelor mele pe ani. Am încercat să respect o singură regulă (cu câteva excepții, am făcut-o de fiecare dată): să nu pun în top mai mult de o melodie de pe un singur album, chiar dacă aș găsi acolo mai multe piese care îmi plac foarte mult, pentru că sunt multe formații bune care merită un loc în topul meu.
La fel ca și în cazul albumelor, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Unele piese le-am auzit pentru prima dată chiar și după douăzeci de ani de la apariție. Prin urmare, este un top al „ce ar fi fost dacă...”
Citește: Top 10 - 1995 (IV)
Cu cele mai multe din piesele aflate în acest top (primele 6 locuri) m-am întâlnit în cadrul unei emisiuni radiofonice de la postul local de radio Minisat, Dracula Top Rock. Era una din modalitățile, nu multe la număr, de a ne ține la curent cu noutățile din lumea heavy metal-ului, realizatorii emisiunii având posibilități și legături mai multe decât mine și prietenii mei.
Totuși, am avut și eu acces la măcar două dintre albumele de pe care am extras piesele topului: Illusions al germanilor Crematory și, mai ales, Draconian Times al britanicilor Paradise Lost. Pe primul l-am audiat destul de superficial atunci (urmând să-l „aprofundez” câțiva ani mai târziu, prin 2001), dar cel de-al doilea mi-a rămas la suflet încă de atunci, considerându-l și acum unul dintre cele mai bune albume pe care le-am ascultat vreodată, dacă nu cumva chiar cel mai bun.
Din această cauză, am avut dificultăți în a alege piesa care să reprezinte acest album în topul meu: aș mai fi avut încă 5-6 posibilități, fără probleme. O să mai pun aici câteva piese de pe acest album, deoarece este cu totul și cu totul remarcabil.
Shades of God (Paradise Lost)
Hallowed Land (Paradise Lost)
The Last Time (Paradise Lost)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu