marți, 21 octombrie 2014

My metal years: 1995 (Partea a II-a)

O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.

Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.

Citește: 1995 - Partea a II-a: Regenerare

De prin anii '80, pe scena power metal nu se mai întâmplase nimic spectaculos, fanii asistând neputincioși la metamorfozele unor Helloween, la realizările deloc fantastice ale unor Gamma Ray sau Manowar. La mijlocul anilor '90, se produce o revigorare a scenei power metal.

Pe de o parte „veteranii” par a se trezi din „amoțire” (Gamma Ray dă deșteptarea cu albumul Land of the Free), pe de altă parte, trupe noi, tinere și foarte tinere (membrii trupei germane Edguy au doar 18 ani la lansarea primului lor album!), dar și complet mature (Nevermore este formată pe scheletul unui alt nume important al deceniului anterior, Sanctuary) vin cu un suflu nou. Iar 1995 este abia începutul: în anii ce vor urma, noi și noi trupe vor apărea, aducând scena power metal la o dezvoltare fără precedent.

Running Wild lansează în 1995 un nou album, Masquerade - mai slab decât Blazon Stone, dar unul din preferatele mele din timpul liceului. Și singurul album din cele prezentate în acest capitol pe care l-am ascultat la vremea apariției lui pe piață...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu