O foarte scurtă istorie a evoluției heavy metal-ului, începând din anul nașterii mele, 1980, până în zilele noastre, trecută, în mare parte, prin filtrul preferințelor mele.
Bineînțeles, este vorba de preferințe pe care mi le-am format de-a lungul anilor. Una la mână, că nu am ascultat așa ceva încă din burta mamei, iar doi la mână, nici nu am avut acces la muzică așa cum mi-aș fi dorit.
Citește: 1995 - Partea a IV-a: Dominație gotică
Anul 1995 a fost unul dintre cei mai prolifici ani în materie de heavy metal (motiv pentru care am și împărțit prezentarea acestui an în nu mai puțin de patru episoade). Ultima parte este dedicată zonei death/doom, dar mai ales adevăratei explozii a genului gothic metal - mai ales în Europa, dar nu numai.
Cu adevărat impresionantă mi se pare cantitatea de albume bune și foarte bune apărute în acest an și care apoi au devenit „clasice”: Draconian Times (Paradise Lost), Amok (Sentenced), Illusions (Crematory), Wolfheart (Moonspell), The Angel and the Dark River (My Dying Bride), The Silent Enigma (Anathema), Symbolic (Death), Domination (Morbid Angel), ca să amintesc doar câteva. De asemenea, în acest an se impun atenției publicului multe trupe tinere: Moonspell, Lake of Tears, Crematory, Theatre of Tragedy, Opeth, sau Dark Tranquillity.
Sonoritățile gothice devin „o modă” și pe la noi. O modă de care nu am fost „prins” în mod special (fetele arătându-se mult mai „sensibile” la noul curent), dar nu am rămas impasibil în fața unor albume foarte bune, precum Draconian Times sau Illusions, pe care am avut ocazia să le ascult și eu în acei ani. Ba, mai mult, albumul britanicilor Paradise Lost a devenit unul dintre preferatele mele, dacă nu cumva chiar „numărul unu” dintre albumele favorite.
În 1995, Crematory au scos albumul Illusions, de pe care s-a remarcat un adevărat „hit”: Tears of Time. Un album cu o tentă comercială și destul de plin de clișee, dar cu calitățile sale incontestabile. Îl pun și eu aici, pentru că merită ascultat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu